Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 663/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.663

Ședința publică din 4 mai 2009

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier:- -

S-a luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursul declarat de reclamanta recurentă Societatea Cooperativă Meșteșugărească împotriva sentinței comerciale nr.190/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL I, având ca obiect radiere sediu.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta intimată, avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că pârâta intimată a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare.

Instanța constată că nu se impune comunicarea întâmpinării și nemaifiind formulate alte cereri acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar dovada acestor cheltuieli. În motivare se arată că între părți a fost încheiat un contract de închiriere asupra unui spațiu situat în I,-, locație unde pârâta își are sediul, iar ulterior, pârâta a încheiat un alt contract de închiriere cu care deține o locație în cadrul aceluiași imobil. Reclamanta intimată a susținut că este deranjată de faptul că pârâta nu și-a schimbat sediul și primește în continuare corespondența acesteia, motiv pentru care a chemat-o în judecată, ori nu există nici un motiv pentru care pârâta să-și schimbe sediul din moment ce a încheiat un nou contract de închiriere.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.190/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească împotriva pârâtei - SRL, pentru radiere punct de lucru, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, iar în data de 31.10.2008 la ribunalul Arad, reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească Ias olicitat radierea punctului de lucru al pârâtei - SRL I de la adresa din I,- întrucât s-a reziliat contractul în data de 1.09.2008.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, arătând că, în data de 31.08.2008 a încetat contractul de locațiune încheiat cu reclamanta însă a încheiat un nou contract de închiriere cu care deține un sediu în cadrul aceluiași imobil, iar noul contract de închiriere a fost înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr.32658 și în evidențele registrului comerțului conform Încheierii nr.9348/21.11.2008.

Instanța de fond a reținut că, acțiunea reclamantei este neîntemeiată, reținând că între Societatea Cooperativă Meșteșugărească I în calitate de locator și - I în calitate de locatar s-a încheiat un contract de închiriere având ca obiect închirierea imobilului situat în I,-, contract valabil până la data de 31.08.2008, iar, înainte de expirarea valabilității acestui contract, în data de 18.08.2008, - SRL I în calitate de locatar a încheiat un contract de închiriere cu în calitate de locator, contract având ca obiect o suprafață de 20 mp situată în același imobil din I, sr.- nr.44, înscris în CF nr.5436.

Contractul de închiriere a fost încheiat până în data de 01.09.2012 și a fost înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a orașului I sub nr.32658/14.11.2008.

Mențiunea privind folosința spațiului a fost efectuată în registrul comerțului prin Încheierea nr.9348/21.11.2008 dată de judecătorul delegat în dosarul nr.60128/2008 al Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Prin urmare, temeiul folosinței spațiului pârâtei - SRL I stabilit la adresa din I, sr.- nr.44, este alt contract de închiriere decât cel invocat de către reclamantă, nefiind incidente în speță prevederile art.25 din Legea nr.26/1990.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, reclamanta recurentă arată că instanța de fond a apreciat greșit actul dedus judecății, iar hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a legii, solicitând examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art.3041Cod procedură civilă.

Reclamanta recurentă arată că noul sediu al pârâtei intimate nu este în același imobil chiar dacă numărul administrativ coincide, imobilul său reprezintă un complex comercial situat în CF nr.6636 I, în timp ce imobilul în care se află în prezent sediul pârâtei intimate este o construcție provizorie situată în curtea proprietarului pe ternul înscris în CF nr.5436 I, dar nenotată pe acesta. În această situație, pârâta intimată avea obligația înregistrării la registrul comerțului în vederea publicării în Monitorul Oficial a hotărârii adunării generale și/sau menționare acte, care se înregistrează doar în situația prelungirii valabilității/modificare titlu, atunci când este vorba de același imobil.

Reclamanta recurentă consideră că atât angajatul registrului comerțului însărcinat cu primirea actelor cât și judecătorul delegat s-au aflat în eroare atunci când au înregistrat cererea reclamantei și au pronunțat Încheierea nr.9348/21.11.2008 prin care s-a admis această cerere.

Recurenta reclamantă susține că cererea sa înregistrată la registrul comerțului este datată în 08.09.2008, iar cererea pârâtei intimate a fost înregistrată la ORC sub nr.60128/19.11.2008, iar în această situație, la data formulării cererii sale sediul firmei pârâte se afla tot la adresa specificată în contractul de închiriere inițial, respectiv CF 6636

De asemenea, recurenta arată că, potrivit art.26 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerțului "data înregistrării în registrul comerțului este data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru", considerând, astfel, că doar de la acea dată înregistrarea este opozabilă terților.

În final, reclamanta recurentă arată că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la cheltuieli de judecată întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată a fost de bună credință neputându-i fi opozabilă o înregistrarea făcută în luna noiembrie 2008.

Pârâta intimată - SRL Iaf ormulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că între părți a fost încheiat un contract de închiriere nr.72/14.02.2007, asupra unui spațiu situat în I,-, locație unde pârâta își are sediul, iar acest contract a încetat la data de 31 august 2008. Înainte de această dată, pârâta arată că a încheiat un alt contract de închiriere cu care deține o locație în cadrul aceluiași imobil, contract înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr.32658, acest nou spațiu având aceeași adresă ca în contractul anterior, doar precizându-se în plus nr. de CF 5436, astfel că nu a făcut altceva decât să mute sediul la o distanță de 20 metri față de prima locație, în cadrul aceluiași imobil. Pârâta susține că, deși, nu au existat nici un fel de conflicte sau măcar discuții între cele 2 părți, recurenta a chemat-o în judecată fiind deranjată de faptul că primea în continuare corespondența societății - SRL.

Cu privire la susținerea recurentei că la data de 08.09.2008 a verificat la registrul comerțului dacă societatea - SRL își mai are sediul declarat la acel imobil și a primit răspuns afirmativ, pârâta intimată arată că funcționarii de la Registrul Comerțului A cât și judecătorul delegat au considerat că este vorba de o modificare de titlu și nu se impune nici o schimbare a certificatului societății, fiind vorba de aceeași adresă, respectiv I,-.

Referitor la motivarea recurentei că, deși, contractul încheiat între - SRL și a fost încheiat și semnat în august 2008, nu-și produce efectele până la data de 14.11.2008, când s-a înregistrat la finanțe, pârâta intimată arată că această susținere nu este întemeiată întrucât la art.6 din contract se menționează clar că aceasta își produce efectele "începând cu data de 01.09.2008", iar faptul că acest contract nu a fost înregistrat la finanțe până în noiembrie este strict problema proprietarului.

Analizând recursul din prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acesta este nefondat.

Din actele depuse la dosarul cauzei și raportat la susținerile părților, se reține că între Societatea Cooperativă Meșteșugărească I în calitate de locator și - SRL I în calitate de locatar s-a încheiat un contract de închiriere având ca obiect închirierea imobilului situat în I,-, contract valabil până la data de 31.08.2008, iar, ulterior, în data de 18.08.2008, - SRL I în calitate de locatar a încheiat un contract de închiriere cu în calitate de locator, contract având ca obiect o suprafață de 20 mp situată în același imobil din I,-, înscris în CF nr.5436. Contractul de închiriere a fost încheiat până în data de 01.09.2012 și a fost înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a orașului I sub nr. 32658/18.08.2008.

Această mențiune privind folosința spațiului a fost efectuată în registrul comerțului prin Încheierea nr. 9348/21.11.2008 dată de judecătorul delegat în dosarul nr.60128/2008 al Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Cum, temeiul folosinței spațiului pârâtei - SRL I stabilit la adresa din I,-, este alt contract de închiriere decât cel invocat de către reclamantă, nu sunt incidente în speță prevederile art.25 din Legea nr.26/1990.

De altfel, prin decizia nr. 10 din 20 martie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că: " Cererea de radiere a unei înmatriculări sau mențiuni din registrul comerțului este admisibilă numai în condițiile în care persoana fizică ori juridică, ce se consideră prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau ca urmare a efectuării unei mențiuni în registrul comerțului, face dovada existenței anterioare a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care au fost modificate, în tot sau în parte, ori au fost anulate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, dacă prin acea hotărâre nu s-a dispus menționarea ei în registrul comerțului."

Față de cele mai sus expuse, nefiind invocate motive de casare sau de modificare a sentinței recurate, Curtea va respinge recursul declarat de împotriva sentinței comerciale nr.190/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Critica privind nelegalitatea suportării cheltuielilor de judecată pentru fond, nu este întemeiată. Raportat la dispozițiile art. 274 Cpc, alin. 1: Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Cum reclamanta - recurentă este cea care a provocat acest litigiu și, cum s-a dovedit la dosar, din acest demers juridic, pârâta - intimată a fost obligată să facă, în primă instanță și în recurs, cheltuieli cu procesul, nu se poate înlătura dispoziția primei instanțe prin care recurenta a fost obligată la cheltuieli de judecată. Totodată, Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 1250 lei cheltuieli de judecată, în recurs, intimatei - SRL

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Cooperativă Meșteșugărească împotriva sentinței comerciale nr.190/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Obligă reclamanta recurentă la 1250 lei cheltuieli de judecată către pârâta intimată - SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./02.06.09

tehn./ 2 ex./02.06.09

Primă instanță: Tribunalul Arad,

judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 663/2009. Curtea de Apel Timisoara