Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 83/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.83/COM

Ședința publică de la 25 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 2: Monica Costea

JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursului comercial formulat de recurentul C, domiciliat în C,-, -.4, județul C, împotriva sentinței civile nr.5728 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - MANAGEMENT SRL, cu sediul în C, b-dul -, nr.2. județul C OFICIUL REGISTRULUI C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect radiere.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde recurentul reclamant C personal, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul litigiului și stadiul procesual.

Recursul este motivat, timbrat cu suma de 39 lei reprezentând taxa judiciară de timbru conform chitanței nr.- din 21.10.2009 și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei.

Recurent C precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Având cuvântul recurentul reclamant C învederează instanței că în anul 2002 judecătorul delegat de pe lângă Tribunalul Constanțaa dispus înscrierea mențiunilor în registrul comerțului la - Management SRL cu privire la dizolvare, lichidare și numire ca lichidator a recurentului Arată reclamantul că nu a acceptat această numire. După 7 ani de la această numire se confruntă cu autoritățile financiare. Solicită anularea hotărârii prin care a fost numit ca lichidator al - Management SRL; a paragrafului în care este numit lichidator. A fost la registrul comerțului și i s-a comunicat că această solicitare este de competența instanței.

Instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d e față:

1. Obiectul și părțile litigiului

Reclamantul C în contradictoriu cu pârâții Management și Cas olicitat radierea mențiunii privind numirea sa în calitate de lichidator al Management

S-a relevat că potrivit încheierii judecătorului delegat nr.11079/2002 a fost dispusă înscrierea mențiunilor în registrul comerțului la societatea sus menționată cu privire la dizolvare, lichidare și numirea lichidatorului.

Ori, cu privire la această ultimă mențiune reclamantul a arătat, pe de o parte că nu a acceptat această numire, iar pe de altă parte nici nu a depus specimen de semnătură.

În concluzie, reclamantul arată că nu se mai justifică în evidențele Oficiului Registrului Comerțului a calității de lichidator la Management

2. Hotărârea tribunalului

Prin sentința civilă nr.5728/2009 Tribunalul Constanțaa respins cererea formulată C în contradictoriu cu petenta - Management SRL și Oficiul Registrului Comerțului.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță că nu se poate cere radierea mențiunii privind numirea sa în calitate de lichidator judiciar al debitoarei atâta timp cât actul adițional nr.1/2002 ce a stat la baza înregistrării mențiunii nu a fost anulat, reclamantul având calea legală de a solicita înlocuirea sa.

3. Recursul.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul criticând-o sub aspectele:

- instanța nu a ținut cont de faptul că recurentul nu și-a dat acordul pentru a fi numit lichidator al debitoarei și nu a putut desfășura activitate specifică procedurii de lichidare;

- nu a luat la cunoștință de numirea sa ca lichidator, nu a depus specimen de semnătură; nu poate solicita la ORC înlocuirea ca lichidator întrucât nu și-a dat acordul.

4. Curtea

Analizând criticile aduse Curtea reține că sunt nefondate pentru motivele:

Prin încheierea nr.11079/15.02.2002 judecătorul delegat de Tribunalul Constanța la Oficiul Registrului Comerțului a dispus înscrierea mențiunilor privitoare la dizolvarea și lichidarea - Management SRL ca urmare a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, numirea în calitate de lichidator pe

Încheierea a fost pronunțată în temeiul cererii nr.14196/8.02.2002, conform actului adițional nr.223/6.02.2002.

Potrivit actului adițional autentificat la BNP - - SA în calitate de asociat unic al - - Management SRL a hotărât numirea reclamantului ca lichidator.

După mai mult de 7 ani de la numirea sa, lichidatorul a investit Tribunalul Constanța, în temeiul Legii nr.31/1990- art.260, cu o cerere de radiere a mențiunii privind numirea sa în calitate de lichidator judiciar a - Management SRL, invocând lipsa acordului său precum și lipsa specimenului de semnătură.

Ori, așa cum judicios a reținut prima instanță, calea procedurală aleasă de reclamant - Legea nr.31/1990, art.260, nu împrumută un caracter fondat cererii formulate în prezenta cauză, atâta vreme cât, dispozițiile art.25 din legea nr.26/1990 consacră reclamantului ca și persoană prejudiciată ca urmare a unei mențiuni făcute în registrul comerțului dreptul de a cere radierea înregistrării păgubitoare, cu condiția desființării judecătorești irevocabile a actelor ce au stat la baza înregistrării acelei mențiuni.

Cum actul adițional în baza căreia s-a făcut înregistrarea de mențiuni vătămătoare pentru reclamant este încă în ființă, soluția primei instanțe apare ca fiind de nereformat.

Criticile privind măsura abuzivă și lipsa specimenului de semnătură nu prezintă relevanță din perspectiva căii procedurale aleasă, ele putând fi valorificate într-una din cele puse la dispoziție de legiuitor și indicate de altfel de către prima instanță în motivarea soluției sale.

Față de cele arătate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul comercial formulat de recurentul C, domiciliat în C,-, -.4, județul C, împotriva sentinței civile nr.5728 din 07.10.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți - MANAGEMENT SRL, cu sediul în C, b-dul -, nr.2. județul C OFICIUL REGISTRULUI C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect radiere, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud. fond:

Red.jud.-/3.03.2010

Tehnored. 2 ex./4.03.2010

Președinte:Kamelia Vlad
Judecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Radiere sediu social expirat, secundar. Decizia 83/2010. Curtea de Apel Constanta