Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1021/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.1021/R-COM

Ședința publică din 21 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim

- - - judecător

- -- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de - AUTO SA, cu sediul în T,-, județul A, împotriva încheierii nr.5695 din 27 mai 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr.28172/2009, intimat fiind intervenientul.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat pentru recurentă și intervenientul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul recurentei și intimatul intervenient precizează că nu au cereri prealabile de formulat.

Instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat având cuvântul pentru recurenta - AUTO SA, precizează că intimatul intervenient nu apare ca parte în încheierea recurată și deci nu are calitatea procesuală. Susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, iar pe fond admiterea cererii de mențiuni, fără cheltuieli de judecată.

Intimatul intervenient, precizează că a fost intervenient, având formulată cerere de intervenție. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii nr.5695 din 27 mai 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Curtea reține că este reprezentantul părții potrivit înscrisului de la fila 134 din dosar.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

La data de 16.06.2009, Curtea de APEL PITEȘTI, a fost investită cu recursul formulat de recurenta - " AUTO" SA T, împotriva Încheierii nr.5695/27.05.2009, pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu intimatul.

În motivarea recursului, recurenta susține, că judecătorul delegat a respins greșit dosarul de depunere și menționare acte, nr.28172/18.05.2009, depășind limitele impuse de prevederile art.35 din Legea nr.31/1990 și art.6 din Legea nr.26/1990, care stimulează că, nu se poate efectua, decât un control formal al legalității actelor, iar aspectele de fond, sunt de competența instanței, care judecă în condiții de contrarietate o eventuală cerere de anulare a acelui act.

Astfel, subliniază, că judecătorul delegat a prezumat că, materialele erau în momentul convocării, fără a verifica; a analizat motivele care au stat la baza revocării, fără a solicita procesul - verbal al care a stat la baza revocării în baza Hotărârii nr.7/2009, făcând aprecieri de fond; nu indică temeiul legal, care interzice organismului de conducere, revocarea propriei decizii, sugerează acționarilor, cum ar trebui să procedeze în adunarea care ar fi trebuit să aibă loc și nu a verificat dacă este sau nu reală, situația invocată de către.

A fost administrată proba cu acte, fiind înaintat și întregul probatoriu de care a dispus judecătorul - delegat.

Din probatoriu administrat, instanța reține că judecătorul delegat la. a fost investit de către, în calitate de director general al - " AUTO"SA. cu privire la menționarea în registrul comerțului, a Hotărârii Consiliului de Administrație nr.7/15.05.2009.

Prin avocat, a fost depusă cererea de intervenție formulată de, cu precizarea că, acesta este asociat și administrator al - " Auto" SA, solicitându-se respingerea cererii de depunere, menționate a hotărârii, cu motivarea că nu se poate revoca o convocare a A, legal făcută.

Prin Încheierea nr.5695/27.05.2009, judecătorul delegat, a respins ca lipsite de obiect cererea de depunere/menționare de acte, precum și cererea de intervenție în interes propriu, formulată de.

În considerente, a reținut, următoarele:

În mod constant, Curtea de APEL PITEȘTIa hotărât în sensul că, înregistrările vizând societatea comercială, se fac în condițiile art.40 din Legea nr.31/1990 R și art.6 din Legea 26/1990, în temeiul unei hotărâri pronunțate de judecătorul sindic, în procedura necontencioasă, cu excepția dispozițiilor art.335 Cod procedură civilă, dispoziții la care face trimitere art.46 al.2 din Legea societăților comerciale.

Potrivit acest text de lege, în situația unei cereri de intervenție, judecătorul delegat va cita intervenienții și se va pronunța asupra cererilor acestora, în condițiile art.49 și urm. Cod pr.civilă după ascultarea părții și a celui care intervine, nefiind aplicabile dispozițiile art.335 Cod pr.civilă.

Cererile de depunere/menționare acte, nu au drept finalitate efectuarea de modificări în evidențele din registrul comerțului, însă chiar și în această situație, în conformitate cu art.37 din Legea societăților comerciale, se efectuează un control de legalitate a actelor și faptelor ce se cer a fi înregistrate în registrul comerțului.

Un astfel de control, nu privește aspecte de fond, ce ar intra în competența instanței investită cu cererea în anulare a Hotărârii Consiliului de Administrație, ci doar o analiză, la nivel formal, a cerințelor impuse de lege, cerințe care trebuie îndeplinite la momentul adoptării hotărârii a cărei menționare se solicită.

Analizând aspectul legat de posibilitatea revocării convocării din 27 - 28 mai 2009 judecătorul delegat reține că în conținutul celor două convocatoare se menționează că "documentele referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi se pot consulta începând cu data de 24.04.2009 la sediul societății", prezumându-se în condițiile art.1199 cod civil că la momentul convocării s-a apreciat ca fiind complete documentele și în baza lor Consiliul de Administrație a dispus convocarea adunării generale și ordinea de zi.

Pe de altă parte, nu se precizează în conținutul hotărârii Consiliului de administrație nr.7/2009 care sunt acele materiale de ședință care nu au fost definitivate în termen util pentru a fi puse la dispoziția acționarilor, spre consultare se constată, potrivit art.117 din Legea societăților comerciale, obligația convocării adunării generale aparține administratorilor, deoarece aceștia sunt cei mai în măsură să determine necesitatea convocării adunării, în raport de nevoile societății, asigurându-se astfel posibilitatea consultării adunării generale, în legătură cu cele mai importante probleme privind funcționarea societății și exprimarea voinței sociale, privitor la problemele respective.

Administratorii au libertatea de a aprecia vând este necesară convocarea adunării generale și în exercitarea acestei libertăți, au întreprins formalitățile necesare convocării, conform art.117 din legea societății comerciale a regulilor speciale cuprinse în Legea nr.297/2004 privind piața de capital și în Regulamentul nr.1/2006.

În nici una din aceste legi, nu se prevede posibilitatea pentru administratori, să revoce o convocare a adunării generale /procedură, termene, etc).

Deși legea societăților comerciale, nu mai conține un text similar cu art.164 Cod Comercial din anul 1887, pornind de la principiul conform căruia, votul trebuie dat în cunoștință de cauză, practica judiciară, este în sensul că, în cazul în care condițiile de cvorum sunt îndeplinite, acționarii prezenți pot cere cu majoritatea de vot necesară pentru tipul de adunare generală în cauză, o amânare a dezbaterilor pe motiv că nu au suficiente informații asupra problemelor care vor fi supuse deliberării, aceștia fiind în măsură să aprecieze dacă documentele puse la dispoziție, pentru consultare, sunt suficiente pentru a-și exprima votul în adunarea generală, în cunoștință de cauză.

Având în vedere că, obiectul cererii dedusă judecății, îl constituie publicarea în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Consiliului de Administrație de revocare a din 27.05.2009, cu scopul aducerii la cunoștință acționarilor a acestei împrejurări, iar conform procesului - verbal de ședință din 27.05.2009 depus la dosar, rezultă că adunarea generală a avut loc, rezultă că cererea, ca și intervenția în interes propriu au rămas fără obiect, urmând a fi respinse ca atare.

Împotriva acestei încheieri, a fost declarat prezentul recurs în termen legal de către - " AUTO"SA, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispoz.art.304 pct.9 Cod pr. civilă.

Analizând aceste critici, prin prisma probatoriului administrat și prin raportare la prevederile art.3041Cod pr.civilă, instanța apreciază recursul, ca fiind nefondat, întrucât așa cum a reținut și judecătorul delegat, la ORC, adunarea generală a avut loc. Recurentul a invocat critici în acest sens și nu a dovedit vătămarea și interesul, ce derivă din admiterea acestei excepții.

În privința celorlalte critici, se poate constata, că judecătorul delegat, nu și-a depășit atribuțiile, reținând clar, că nu poate realiza un control de fond, ci la nivel formal, îndeplinirea cerințelor impuse de lege, la momentul adoptării hotărârii.

Faptul că a reținut, că hotărârea nu detaliază documentele care nu au fost definitivate în termen util, nu înseamnă că judecătorul delegat, și-a depășit atribuțiile legale și nici redarea și interpretarea dispozițiilor art.117 din Legea societăților comerciale.

A reținut în mod corect că acționarii, pot cere cu majoritate de vot, o amânare a dezbaterilor, pe motiv că nu sunt supuse deliberării, precum și că, legile aplicabile, nu prevăd, posibilitatea administratorilor de a revoca convocarea adunării generale. Recurenta, avea obligația, să indice textul de lege, care stabilește contrariul, nu instanța, întrucât este o afirmație, cu caracter negativ.

Față de cele menționate, în temeiul art.312, alin.1 Cod pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de - AUTO SA - prin, cu sediul în T,-, județul A, împotriva încheierii nr.5695 din 27 mai 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr.28172/2009, intimată fiind - AUTO SA prin reprezentant de.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință ublică, astăzi 21 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/4 ex.

27.10.2009

23 oct. 2009

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1021/2009. Curtea de Apel Pitesti