Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1025/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.1025/R-COM

Ședința publică din 21 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Andreea Tabacu JUDECĂTOR 2: Constantina Duțescu

- - - JUDECĂTOR 3: Gina Achim

- - - judecător

- -- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva încheierii nr.10153 din 17 august 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr.43291/2009, intimată fiind SC SRL cu sediul în Pitești, str.-,.3..A,.13, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța analizând înscrisurile de la dosar, constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea nr.43291/29.08.2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Director al ORC de pe lângă Tribunalul Argeșa solicitat radierea a 136 persoane juridice înregistrate în registrul Comerțului cu datele de identificare înscrise în lista anexă, în temeiul art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale.

Prin încheierea nr.10153/17.08.2009, judecătorul delegat la ORC Aaa dmis cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a dispus radierea din registru a persoanelor menționate în lista anexă, printre care SC SRL cu sediul în Pitești, str.-,.3..A,.13, județul

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIRECTIA GENERALA A FINATELOR PUBLICE A, arătând că radierea dispusă de către judecătorul delegat afectează posibilitatea sa în calitate de creditoare de a-și recupera creanțele pe care le deține împotriva debitoarei.

De asemenea, trebuia să se facă aplicabilitatea dispozițiilor art.142 alin.5 OG nr.92/2003 în raport de care xecutarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a majorărilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

Alăturat recursului au fost înaintate la dosar încheierea nr. 10153/17.08.2009, lista anexă, dovada comunicării, cererea de depunere mențiuni nr.48497/11.09.2009, certificatul atestând radierea din oficiu în baza încheierii menționate, extras din baza de date a ORC care atestă starea societății comerciale.

Analizând recursul formulat, instanța constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.237 alin.8 din Legea nr.31/1990, dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 7 - data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.

Se constată că, față de textul indicat, apărarea formulată în prezentul recurs nu poate fi reținută, deoarece de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.

Or, învestind judecătorul delegat cu o cerere privind radierea și înregistrarea în registrul comerțului a acesteia, rezultă că hotărârea de dizolvare, care se comunică Direcției generale a finanțelor publice județene potrivit art. 237 alin. 3 din nr. 31/1990, a rămas irevocabilă, astfel că, potrivit art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990 aceasta a intrat în lichidare și ulterior judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile legii cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului legal.

După dizolvarea societății creditoarea avea posibilitatea de a recupera creanțele împotriva debitoarei în faza lichidării.

Recurenta nu a dovedit că a formulat o cerere de numire a lichidatorului, căreia să nu i se fi dat curs, cu consecința imposibilității recuperării creanței de 1.174 lei, pe care susține că o deține împotriva societății comerciale. În faza lichidării creditoarea avea posibilitatea de a apela la dispozițiile art. 237 alin. 7 din nr. 31/1990, pentru a se proceda la lichidarea creanțelor împotriva debitoarei.

Pe fondul pasivității recurentei în a demonstra că a apelat la prevederile legale relative la lichidare, radierea societății este inerentă, în temeiul disp. art. 237 alin. 8.proc.civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312.proc.civ. instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva încheierii nr.10153 din 17 august 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr.43291/2009, intimată fiind SC SRL cu sediul în Pitești, str.-,.3..A,.13, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

/22 oct. 2009

Red.

4 ex/23.10.2009

Jud delegat

Președinte:Andreea Tabacu
Judecători:Andreea Tabacu, Constantina Duțescu, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1025/2009. Curtea de Apel Pitesti