Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1047/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1047/
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de, împotriva încheierii judecătorului delegat nr. 13148/04.08.2008, în dosarul nr. 34378/2008 privind înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la persoane împuternicite, în contradictoriu cu intimații ORC T și SC SA T, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent avocat, pentru intimata SC SA avocat - și administrator, lipsă fiind reprezentantul ORC
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimatei depune la dosar chitanța nr. 010/17.11.2008 reprezentând onorariu de avocat, iar reprezentantul recurentului depune la dosar copia recursului înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 17.11.2008, pentru a demonstra caracterul litigios pus în discuție la termenul anterior de judecată - un exemplar din acest recurs comunicându-se reprezentantului intimatei SC SA.
Curtea subliniază faptul că ceea ce interesa în cauză era dacă exista pe rol o acțiune pentru anularea Hotărârii AGA la care s-a făcut referire.
Reprezentantul recurentului arată că nu mai are alte cereri.
Reprezentantul intimatei SC SA precizează că nu a înțeles relevanța recursului depus de către reprezentantul recurentului, cu atât mai mult cu cât termenul de recurs era de 5 zile de la pronunțare, hotărârea fiind pronunțată în 10.07.2008, iar recursul fiind înregistrat chiar la 17.11.2008, respectiv la data prezentului termen de judecată. Arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii ORC și respingerea cererii intimatei, având în vedere dispozițiile art. 304, 335, 336, 337 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată. Consideră că deși s-a apreciat că în speță este vorba despre o procedură necontencioasă, a făcut dovada caracterului litigios al acesteia, că administratorul deși a fost demis din funcția de Președinte al Asociaților, a ajuns să ocupe din nou această funcție prin manevre dolosive.
Reprezentantul intimatei SC SA solicită respingerea recursului ca netemeinic și nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că în speță nu este aplicabilă noțiunea de demitere, ci de revocare, că nu s-au prezentat argumente de netemeinicie a hotărârii atacate, iar după încercarea de revocare a lui din decembrie 2007, care de altfel deține o cotă de peste 80 % din acțiuni, Parchetul a stabilit că semnătura și ștampila folosită erau false, Tribunalul Timiș dispunând desființarea actului. Arată că în speță convocarea pentru Adunarea generală a fost publicată în Monitorul Oficial, partea a IV-a și în ziarul Agenda zilei, că adunarea s-a ținut la Casa T, că s-a votat cu procentele deținute, că recurentul nu a contestat această adunare și nici nu s-a prezentat la ea, că în ceea ce privește înregistrarea la ORC T, procesul s-a purtat între părțile din dosar, iar recursul prezentat de către reprezentantul recurentului și datat 17.11.2008 este șicanatoriu, întrucât constituirea Adunării Generale a respectat prevederile Legii nr. 31/1990. Menționează că întrucât recurentul deține o cotă sub 1 %, și-a dat seama că procentele sale nu sunt suficiente pentru numirea în Consiliul de Administrație, motiv pentru care a pornit prezenta acțiune în care, de altfel, petentul nu a demonstrat contrariul celor demonstrate prin înscrisurile atacate.
Reprezentantul recurentului, în replică, arată că nu a fost niciodată convocat la Adunarea Generală.
Reprezentantul intimatei arată că nu s-au făcut convocări personale pentru această adunare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 13148/04.08.2008 pronunțată în dosarul nr. 34378/2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa admis cererea de înregistrare așa cum a fost formulată, a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, depunerea actului constitutiv actualizat, precum și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului modificator - Hotărârea Adunării generale extraordinare a acționarilor, nr. 2 din 28.07.2008 și a notificării privind depunerea la Oficiul registrului comerțului a actului constitutiv actualizat.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat la ORC Tac onstatat că prin cererea nr. 34378/29.07.2008, s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la persoane împuternicite și depunerea actului constitutiv actualizat.
De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele Cod procedură civilă, ale art. 204 alin. 4 din Legea 31/1990 modificată prin Legea 441/2006, ale art. 6 și art. 14 din Legea 26/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în calitate de membru în Consiliu de Administrație la SC SA, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând casarea încheierii prin respingerea cererii formulate de către petentă pentru considerente de nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 304 raportat la art. 366 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că judecătorul delegat nu a avut în vedere că în speță convocarea Adunării extraordinare a acționarilor nu a fost efectuată procedural nici față de membrii Consiliului de Consiliului de administrație, neexistând proceduri de citare a membrilor și nici afișare la ușa societății comerciale, iar citarea prin publicitate s-a făcut contrar dispozițiilor art. 117 alin. 3 indice 1 din Legea 31/1990 cum a fost modificat prin OUG 82/2007, privind publicarea convocării într-un ziar de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății, în speță publicarea efectuându-se într-o "ediție" și nu într-un ziar local, așa cum prevede textul de lege, considerând că "Agenda zilei" este o ediție și nu un ziar.
Pe de altă parte, se mai invocă faptul că din documentele depuse de către petent nu reiese publicația în care a fost efectuat anunțul.
Cu privire la nelegalitatea încheierii atacate, recurentul arată că aceasta constă în faptul că a fost convocată și a avut loc o ședință AGA extraordinară conform art. 113 al Legii 31/1990, că adunarea generală nu putea lua hotărâri cu privire la modificarea actului constitutiv al societății comerciale, revocarea Consiliului de administrație, numirea administratorului, revocarea și numirea cenzorilor, acordarea de mandat. Arată că o asemenea hotărâre nu putea fi luată doar prin prisma art. 111 lit. b al Legii 31/1990.
Recurentul susține că nu s-a ținut cont de faptul că dl. nu mai era la data convocării președinte al Consiliului de administrație, mandatul acestuia încetând la data de 05.04.2008 și nici de faptul că la Registrul comerțului a fost depusă cererea de înscriere a hotărârii AGA ordinare din data de 12.06.2008, asupra căreia nu a primit nici o încheiere. Consideră că petenta fiind o societate pe acțiuni, listată la bursă, era necesar ca publicarea datei la care avea loc ședința AGA, să se efectueze pe, menționând că dl. nu reprezintă Asociația Salariaților.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce îl privește, solicitând admiterea excepției invocate, pe fondul cauzei, lasă soluția la aprecierea instanței.
Intimatul ORC T susține că este o instituție publică, care, în condițiile Legii 26/1990 republicată, are obligația de a ține registrul comerțului, prestând acest serviciu în scopul îndeplinirii unui interes public, și anume acela de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, contribuind la stabilitatea circuitului comercial. Arată că înregistrarea actelor și faptelor afectate de condiția de publicitate în registrul comerțului este prevăzută de art. 6 din Legea 26/1990 republicată, motiv pentru care oficiile registrului comerțului nu au și nu pot avea un interes propriu, având doar calitatea de organe de executare a hotărârilor judecătorești, asigurând înregistrările în registrul comerțului și opozabilitatea actelor și faptelor a căror înregistrare a fost dispusă prin încheierea judecătorului delegat ori printr-o hotărâre judecătorească. Astfel, apreciază că oficiile registrului comerțului nu au vocația de a deveni parte în aceste cauze, neputând afirma un drept ori un interes propriu.
Intimatul invocă dispozițiile art. 7 din Legea 26/1990 cu privire la obligativitatea instanțelor judecătorești de a comunica ORC, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile copii legalizate de pe hotărârile pronunțate ce privesc acte, fapte și mențiuni a căror înregistrare în registrul comerțului o dispun. Consideră că astfel rezultă că opozabilitatea față de registrul comerțului a hotărârilor judecătorești nu se asigură prin participarea procesuală a acestora, ci rezultăex lege.
În subsidiar arată că în situația în care se va admite recursul, solicită să se dispună cu privire la înregistrarea în Registrul comerțului a mențiunilor în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 304 și 304 Cod procedură civilă, raportat la motivele de recurs invocate, precum și la susținerile invocate în întâmpinările depuse la dosar, Curtea constată și reține următoarele:
Cu privire la excepția invocată de către intimatul ORC T prin întâmpinare, se constată că aceasta este nefondată, astfel că o respinge, cu motivarea că Oficiul Registrului Comerțului Taf ost chemat în judecată atât pentru opozabilitate, cât și pentru că este organul emitent al încheierii atacate de către petent, astfel încât are calitate procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, Curtea constată că recursul formulat de petent este nefondat, deoarece judecătorul delegat la Registrul comerțului, la pronunțarea încheierii recurate, era ținut să verifice doar îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 331 și următoarele Cod procedură civilă, art. 204 alin. 4 din Legea 31/1990 modificată prin Legea 441/2006, precum și ale art. 6 și 14 din Legea 26/1990, și ale dispozițiilor Legii 359/2004, respectiv trebuia să verifice dacă s-au depus toate actele prevăzute de aceste dispoziții legale pentru a dispune asupra unei cereri de înregistrare mențiuni.
Conform art. 6 din Legea 26/1990: "(1) . în registrul comerțului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.
(2) Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.
(3) Termenul de recurs este de 15 zile și curge de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate."
De asemenea, potrivit art. 25 alin. 1 din Legea 26/1990: "(1) Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului."
În acest sens, judecătorul delegat la Registrul comerțului a acționat conform prevederilor legale, dispunând înscrierea mențiunilor solicitate în Registrul comerțului, câtă vreme nu s-au pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile prin care să fie desființate actele care au stat la baza acestor înregistrări.
Este adevărat că la ultimul termen de judecată, petentul a depus copia recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 374/PI/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a autorizat convocarea Adunării Generale Extraordinare a SC SA T, având ca ordine de zi modificarea actului constitutiv și statutului societății cu privire la revocarea Consiliului de Administrație și numirea unui administrator unic pentru un mandat de 4 ani, revocarea și alegerea unui număr de 3 cenzori pe o perioadă de 4 ani, acordarea unui mandat special d-lui să semneze în numele acționarilor hotărârile AGA și să facă toate demersurile necesare pentru înregistrarea acestora la ORC T în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, însă nimic nu îl împiedică pe petent, în cazul finalizării acestui proces în favoarea sa, să formuleze la rândul său o cerere de înscriere a noilor mențiuni cu privire la situația juridică și reprezentanții legali ai societății către Registrul comerțului.
Astfel fiind, pentru motivele mai sus arătate, se va respinge recursul formulat de petentul împotriva încheierii nr. 13148/04.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, în dosar nr. 34378/2008.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și reținând culpa procesuală a petentului, îl va obliga pe acesta la 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC SA T, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de petentul împotriva încheierii nr. 13148/04.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, în dosar nr. 34378/2008.
Obligă petentul la 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC SA
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./10.12.2008
Dact./11.12.2008/2 ex.
Primă instanță: ORC de pe lângă Tribunalul Timiș
Judecător delegat:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu