Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Numr în format vechi 1262/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL Nr. 1062

Ședința public de la 25 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECTOR - -

JUDECTOR -

GREFIER -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva încheierii nr. 33819 din 5 mai 2009 pronunțat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bucure ști în contradictoriu cu intimații - SRL și prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNG TRIBUNALUL BUCURE ȘTI.

La apelul nominal fcut în ședința public nu au rspuns prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c la dosar s-a depus prin Serviciul Registratur din partea intimatei întâmpinare, în trei exemplare.

Curtea constatând c recurenta a solicitat în motivele de recurs judecarea cauzei în lips, conform art.242 alin. 2. proc.civil reține pricina în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e faț, reține urmtoarele:

Prin încheierea nr.33819/05.05.2009, pronunțat de judectorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bucure ști, a fost admis cererea de radiere a

Pentru a pronunța aceast încheiere judectorul delegat a artat c, în speț, societatea radiat nu a îndeplinit obligațiile impuse de art.30 alin.1 din Legea nr.359/2004, respectiv, nu a efectuat preschimbarea certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscal cu noul certificat de înregistrare conținând codul unic de înregistrare fiscal.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 1, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCURE ȘTI - Secția a VI-a Comercial la data de 27.08.2009.

În motivarea recursului declarat recurenta a artat c în urma demersurilor efectuate de ctre aceasta, s-a constatat c societatea radiat figureaz cu debite neachitate la bugetul general consolidat al statului, astfel încât radierea ar duce la imposibilitatea recuperrii debitului.

Ca atare, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de radiere și, pe cale de consecinț, menținerea societții în evidențele Oficiului Registrului Comerțului în vederea recuperrii debitelor faț de bugetul general al statului, întrucât cererea recurentei de numire a lichidatorului a fost respins de Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Examinând actele și lucrrile dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, vzând și dispozițiile art.3041Cod procedur civil, Curtea reține c recursul declarat este nefondat pentru urmtoarele considerente:

Conform art.237 alin.6 și 7 din Legea nr.31/1990 modificat prin Legea nr.164/2006 și republicat "La data rmânerii irevocabile a hotrârii judectorești de dizolvare, persoana juridic intr în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi. Dac în termen de 3 luni de la data rmânerii irevocabile a hotrârii judectorești de dizolvare nu se procedeaz la numirea lichidatorului, judectorul delegat, la cererea oricrei persoane interesate, numește un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare și lichidare -".

Din analiza logic-juridic și literal a textului de lege menționat Curtea reține c intrarea în lichidare a societții dizolvate este condiționat de atitudinea activ a oricrei persoane interesate, în speț, și recurenta, care trebuie s solicite judectorului delegat, numirea lichidatorului.a contrario, conform art.237 alin.8 din menționata lege, societatea se radiaz din oficiu din Registrul Comerțului.

Ca atare, Curtea apreciaz c susținerea recurentei privind greșita interpretare și aplicare a legii de ctre instanța de fond este neîntemeiat, atâta timp cât, recurenta, conform legii, trebuie s urmeze alt cale legal, respectiv, s solicite lichidarea societții dizolvate printr-o cerere de numire a lichidatorului adresat direct judectorului delegat, în vederea recuperrii debitului restant la bugetul consolidat al statului. În acest context, Curtea reține c nu este întemeiat nici susținerea recurentei în sensul c nu mai are posibilitatea s-și recupereze sumele pe care societatea le datoreaz la bugetul de stat, întrucât, conform legii, dizolvarea societții nu înseamn dispariția acesteia, societatea fiind menținut ca subiect de drept în vederea lichidrii.

Cât privește susținerea recurentei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 în sensul c i-a fost respins cererea de numire a lichidatorului pentru societatea radiat, aceasta nu poate fi reținut de instanța de recurs, nefiind dovedit în condițiile art.1169 Cod civil.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.312 coroborat cu art.3041Cod procedur civil, vzând și dispozițiile art.237 din Legea nr.31/1990, republicat, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice sector 1, împotriva încheierii nr.33819/05.05.2009 pronunțat de judectorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bucure ști în dosarul nr.-/2009, în contradictoriu cu intimații și Oficiul național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bucure ști.

Irevocabil.

Pronunțat în ședinț public azi, 25.09.2009.

Președinte Judector, Judector,

Dr. I-

Grefier,

-

Red.Jud. - 29.09.2009

Tehnored. - 30.09.2009

Nr.ex.: 2

Fond: Jud.delegat:

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Bucuresti