Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1077/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 1077/COM
Ședința publică de la 23 iulie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 3: Adriana
Grefier -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -, nr. 18, atât în nume propriu cât și pentru AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva încheierii nr. 10105/5.01.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului C în contradictoriu cu intimații -, domiciliat în C,-, -S5,.D, AP.36, județ, domiciliat în B,-, -6,.1,.6,.18, sector 3, SC " ", cu sediul în C, Port C, Zona Poarta 5, Construcția Camera nr.1, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata SC SRL, av. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință învederează că recursul formulat de recurentă este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Pentru intimata pârâtă apărătorul ales depune la dosar certificat eliberat de grefa Tribunalului Constanța cu soluția pronunțată în dosarul nr- având ca obiect opoziție.
Nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat solicită cuvântul pentru dezbateri.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Având cuvântul pentru intimata pârâtă av. arată că prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepția lipsei de interes, arătând că, demersul recurentei vizând desființarea încheierii judecătorului delegat nu va conduce însă la posibilitatea sechestrării imobilului teren și la valorificarea acestuia, întrucât cu privire la acest teren este instituită o garanție reală imobiliară, respectiv o ipotecă de rangul I în baza contractului de facilitare credit încheiat cu nr. 205/2006. În atare situație demersul recurentei este lipsit de eficiență, astfel ca și calea de ataca recursului apare ca fiind lipsită de interes în situația în care prin exercitarea acesteia recurenta nu poate obține punerea în valoare a unui interes propriu.
Față de aceste considerente solicită admiterea excepției invocate și respingerea recursului ca fiind lipsit de interes.
Pe fond, solicită respingerea recursului declarat de recurentă ca nefundat și menținerea încheierii pronunțată de judecătorul delegat ca fiind legală și temeinică, conform apărărilor formulate prin întâmpinarea depusă la dosar.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față.
Din actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin încheierea nr.10105/05.01.2009 pronunțată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanțaa fost admisă cererea de înregistrare nr.64881 din 29.12.2008 formulată de, în calitate de asociat al SC SRL C, având ca obiect autorizarea modificării actului constitutiv pentru societatea comercială - D SRL, modificări prevăzute în hotărârea nr.2/24.09.2008, și în consecință a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind:
- reducerea capitalului social cu 2.830.000,00 Ron din care aport în natură 2.830.000,00 Ron, vărsat 2.830.000,00 Ron. În urma reducerii, capitalul social total este de 553.000,00 Ron divizat în 55300 părți sociale în valoare de 10,00 RON fiecare, fiind repartizat pe asociați astfel: valoare aport total: 276.500,00 Nr. părți sociale: 27650 Cota de participare la beneficii și pierderi: 50,-% - Valoare aport total: 276.500,00 Nr. părți sociale: 27650 Cota de participare la beneficii și pierderi: 50, -%;
- modificarea părții sociale 55300 părți sociale a câte 10,00 Ron fiecare;
Modificare sedii secundare:
- nr. crt.11, renunțare înainte de expirare durată, categorie: punct de lucru, denumire Punct de Lucru, adresa: județ C, localitatea -, num. C, Sectorul de Plajă -
- nr. crt.12, renunțare înainte de expirare durată, categorie: punct de lucru, denumire: Punct Lucru, adresa: județ C, localitatea -, mun. C, Sectorul de Plajă - II.
- nr. crt.13, renunțare înainte de expirare durată, categorie: punct de lucru, denumire: Punct lucru, adresa: județ C, localitatea -, Municipiul C, Sectorul de Plajă - VII.
- nr. crt.14, renunțare înainte de expirare durată, categorie: punct de lucru, denumire Punct Lucru, adresa: județ C, localitatea: Sat, comuna, Sectorul de Plajă II.
- Alte mențiuni:
- reducerea de capital o reprezintă terenul intravilan situat în comuna Cumpăna, județul C depune act constitutiv actualizat:
- reducere aport la capital asociat: la 276.500,00 Ron
- reducere aport la capital asociat: la 276.500,00 Ron.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul delegat a constatat că, în raport de înscrisurile menționate în opisul inclus în cererea de înregistrare, sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu disp. art.331 și urm. din Codul d e procedură civilă, ale Legii 31/1990, republicată, ale Legii nr.26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum, și ale Legii 359/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva încheierii menționate a declarat recurs la data de 19.03.2009, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr-, Direcția Generală a Finanțelor Publice C care a criticat soluția judecătorului delegat la ORC ca fiind nelegală.
A susținut recurenta că prin încheierea atacată s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor privind reducerea capitalului social cu suma de 2.830.000 lei reprezentând contravaloarea unui teren adus ca aport în natură. Înscrierea a fost efectuată în temeiul Hotărârii nr.2/2008 luate de pârâți în calitate de asociați ai societății - D SRL.
În fapt, societatea - D SRL este debitor la bugetul general consolidat al statului, iar calitatea de creditor în cadrul raportului juridic de drept fiscal o are Agenția Națională de Administrare Fiscală, astfel cum prevede art.17 din Codul d e procedură Fiscală aprobat prin nr.OG92/2003.
Prin somațiile de executare nr.-/31.07.2008, nr.-/29.08.2008 și nr.-/15.09.2008, însoțite de titlurile executorii nr.7757, 7845 și 7859 din 2008 s-a demarat procedura de recuperare a creanțelor fiscale în cuantum de 1.288.622 lei, 1.217.558 lei, respectiv 111.550 lei.
Ca urmare a faptului că debitorul deține bunuri imobile în județul C, ANAF, prin organul fiscal din cadrul său, Direcția Generală de Administrare a Contribuabili a transmis DGFP C, în temeiul art.136 alin.5 din Codul d e procedură fiscală, somațiile împreună cu titlurile executorii în vederea urmării silite imobiliare.
Organul fiscal din cadrul DGFP C, respectiv Administrația Finanțelor Publice, a instituit, în vederea recuperării creanței totale de 2.617.730 lei, sechestrul asupra bunului imobil - teren în suprafață de 26.079,957 mp, situat în intravilanul comunei Cumpăna.
Terenul făcea parte din capitalul social fiind adus de asociați ca aport în natură, reprezentând echivalentul a 2.830.000 lei.
Ulterior sechestrării, la data de 05.01.2009, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanțaa dispus reducerea capitalului social prin încheierea nr. 10105/05.01.2009.
A susținut recurenta că încheierea judecătorului delegat la ORC este nelegală, motivat de faptul că, în conformitate cu art.208 alin.1 din Legea nr.31/1990, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.284/2008, reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-
Sistemul instituit de art.208 are drept scop protejarea intereselor creditorilor sociali. Numai în situația în care, anterior împlinirii termenului de două luni nu se formează opoziție în conformitate cu art.62 sau, după caz, dacă opoziția este respinsă, reducerea capitalului poate deveni, conform legii, efectivă.Cu toate acestea, prin încheierea atacată s-a dispus înscrierea mențiunii deîndată, fără a se aștepta publicarea în Monitorul Oficial.
Reducerea capitalului social este condiționată fie de acordarea de garanții creditorilor, fie de acoperirea creanțelor acestora. În speță creditorul fiscal, titular al prezentei căi de atac, nu a fost înștiințat de reducerea capitalului, neprimind nici garanții și nici satisfacerea creanței deținute.
Organul fiscal a luat cunoștință de reducerea capitaluluipost factum, când s-a deplasat în vederea sechestrării bunului și, ulterior, ca urmare a contestației la executare promovate de asociații societății care și-au afirmat calitatea de proprietar al bunului scos din capitalul social.
La data prezentei mențiunea reducerii capitalului social este înscrisă în registrul comerțului deși, cel puțin până la data de 01.03.2009, modificarea actului constitutiv nu fusese publicată în Monitorul Oficial.
Față de considerentele expuse mai sus, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a încheierii atacate și pe fond desființarea înscrierii de reducerea capitalului social ca prematură.
În drept s-au invocat disp. art.3041Cod procedură civilă.
Intimata SC - D SRL, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei de interes a recurentei, în conformitate cu disp. art.60 din Legea 31/1990, în acord cu art.6 din Legea 26/1990, potrivit cu care termenul de recurs curge de la data pronunțării încheierii judecătorului delegat, pentru părți și de la data publicării în Monitorul Oficial, pentru orice persoană interesată.
A arătat intimata că demersul recurentei vizând desființarea încheierii judecătorului delegat nu va conduce la posibilitatea sechestrării imobilului și la valorificarea acestuia întrucât, cu privire la acest teren, este instituită o garanție reală imobiliară, respectiv o ipotecă de rangul I în baza contractului de facilitare credit încheiat sub nr.205/2006.
Pe fond, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că atât judecătorul delegat la ORC cât și instanța de recurs exercită în situația dată doar un control de legalitate, nu și de temeinicie. Cererea de înregistrare a fost formulată cu respectarea termenului de 2 luni prevăzut de art.208 din Legea nr.31/1990, Hotărârea AGA nr.2/2008 fiind publicată în Monitorul Oficial partea IV, nr.6 din data de 29.10.2008.
Potrivit disp. art.137 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va analiza cu prioritateexcepția lipsei de interesinvocată de intimata SC SRL, excepția care face inutilă cercetarea pe fond a recursului.
Astfel, art.6 alin.3 din Legea nr.26/1990, precum și art.60 alin.2 din Legea nr.31/1990 stabilesc că termenul de recurs împotriva încheierilor judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerțuluieste de 15 zile și curge de la data pronunțării încheierii pentru părți și de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.
În ceea ce privește interesul, acesta este definit de doctrina și practica judiciară ca fiind folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia. Interesul trebuie să fie în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul civil subiectiv afirmat, iar în cauză recurenta justifică un astfel de interes prin faptul că, în calitate de creditoare a societății, urmărește păstrarea bunurilor acesteia în capitalul social.
Nu prezintă relevanță, sub aspectul interesului recurentei în exercitarea căii de atac, împrejurarea învederată de către intimată că bunul cu care a fost diminuat capitalul social este grefat de o garanție reală imobiliară, aceste chestiuni nefăcând obiectul prezentei cauze.
Pe fond,se reține că, potrivit art.208 din Legea nr.31/1990"(1) Reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-
(2) Hotărârea va trebui să respecte minimul de capital social, atunci când legea îl fixează, să arate motivele pentru care se face reducerea și procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
(3) Creditorii societății, ale căror creanțe sunt anterioare publicării hotărârii, vor fi îndreptățiți să obțină garanții pentru creanțele care nu au devenit scadente până la data respectivei publicări. Aceștia au dreptul de a face opoziție împotriva acestei hotărâri, în conformitate cuart. 62."
În speță, potrivit dovezii depuse de către intimată la fila 54, Hotărârea AGA nr.2/2008 prin care s-a hotărât diminuarea capitalului social a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a, Nr.6117/29.2008, cererea de înscriere a mențiunilor în registrul comerțului fiind formulată la data de 29.12.2008, după trecerea termenului de două luni prevăzut de art.208 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Prin urmare, din punct de vedere formal, înregistrarea mențiunilor s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.
În ceea ce privește existența unei creanțe fiscale împotriva societății, Curtea reține că apărările recurentei pot fi valorificate doar în calea indicată de art.208 alin.3 din Legea nr.31/1990, respectiv în calea opoziției formulate în baza art.62, neputând face obiectul analizei formale de legalitate efectuate de judecătorul delegat la ORC.
Pentru considerentele expuse, apreciind că motivele invocate de recurentă sunt nefondate, urmează a respinge recursul ca atare, în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția lipsei de interes ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursulcomercial d eclarat de recurenta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -, nr. 18, atât în nume propriu cât și pentru AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva încheierii nr. 10105/5.01.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului C în contradictoriu cu intimații -, domiciliat în C,-, -S5,.D, AP.36, județ, domiciliat în B,-, -6,.1,.6,.18, sector 3, SC " ", cu sediul în C, Port C, Zona Poarta 5, Construcția Camera nr.1, OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C, -, județ
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi de 23 iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Jud.delegat la ORC -.
red.dec.jud.
3 ex./28.07.2009
/27.07.2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Elena Carina Gheorma, Adriana