Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 125/

Ședința publică de la 27 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

JUDECĂTOR 3: Valentina Vrabie Președinte secție

GREFIER -

.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursului declarat de, prin reprezentant legal, în calitate de administrator, cu sediul în Focșani, strada M a - nr. 2, bloc 1,. 7, județul V, împotriva încheierii nr. 4165/20.11.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Tribunalul Vrancea.

Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc la termenul de judecată din data de 25.02.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 278.02.2009, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 38323/13.11.2008 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea, comerciantul " ", prin administrator, a solicitat înregistrarea mențiunii majorării capitalului social, în baza actului adițional la actul constitutiv, cu încheierea de dată certă nr. 4994/09.10.2008 a Biroului Notarului Public.

Prin actul adițional susarătat, asociații firmei petente, și, au hotărât majorarea capitalului social de la 75.000 lei, la 1.912.420 lei, deci cu suma de 1.837.420 lei, echivalentul a 510.394 Euro, prin conversia unor creanțe certe, lichide și exigibile în părți sociale, reprezentând împrumuturi acordate societății de asociatul.

În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: actul adițional cu încheiere de dată certă nr. 4994/09.10.2008, raportul de expertiză contabilă nr. 34681/2008, întocmit de expert și înregistrat sub nr. -/03.11.20087 la Biroul Local de Expertize Judiciare - Tribunalul Vrancea, hotărârea adunării generale a asociaților nr. 349/01.10.2008.

Judecătorul delegat, prin încheierea nr. 4165/20.11.2008, pronunțată în dosarul nr. 38323/2008, a respins, ca neîntemeiată, cererea pentru înregistrarea mențiunii cu privire la majorarea capitalului social prin conversia creanțelor.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, următoarele:

În ce privește societățile cu răspundere limitată, categorie în care se înscrie și petenta din prezenta cauză, reglementările aplicabile condiționează majorarea capitalului social de respectarea dispozițiilor art. 221 care prevede că societatea cu răspundere limitată își poate majora capitalul social în modalitățile și din sursele prev. de art. 210 din Legea nr. 31/1990, făcându-se astfel trimitere la modalitățile privind societățile pe acțiuni.

Art. 210 din Legea nr. 31/1990, alin. 1 instituie principiul că societatea pe acțiuni poate mări capitalul social prin noi aporturi în numerar și/sau în natură.

În același timp, legea specială instituie principiul potrivit căruia societatea pe acțiuni (art. 212) și, în consecință, și societatea cu răspundere limitată își va putea majora capitalul social, cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru constituirea societății.

Sediul materiei privitor la regimul aporturilor de capital este reglementat de art. 16 din Legea nr. 31/1990.

Legea nr. 31/1990 dispune în art. 16 (3) că aporturile în creanțe au regimul juridic al aporturilor în natură, nefiind admise la societățile pe acțiuni care se constituie prin subscripție publică, nici la societățile în comandită pe acțiuni și nici la societățile cu răspundere limitată, ceea ce înseamnă că se pot libera acțiuni prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile, așa cum prevede art. 210 (2) ipoteza a II-a, exclusiv pentru societățile pe acțiuni "obișnuite".

În concluzie, cum sursa "creanțe lichide și exigibile" prev. la art. 210 alin. 2 nu este admisă de lege și pentru societățile cu răspundere limitată și văzând că nu sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 31/1990, judecătorul delegat a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs " ", înregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel Galați - secția comercială, maritimă și fluvială.

Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Judecătorul delegat a interpretat în mod eronat prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, ce reglementează majorarea capitalului social la societățile cu răspundere limitată.

Astfel, din prevederile art. 221 din Legea nr. 31/1990, republicată, rezultă că societatea comercială cu răspundere limitată își poate majora capitalul social în modalitățile și din sursele prevăzute de art. 210 și nu faptul că s-ar aplica regulile majorării de capital social de la societățile pe acțiuni.

Prevederile art. 212 stipulează faptul că societatea pe acțiuni își poate majora capitalul social cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru constituirea societății (în speță, art. 16 alin. 3). Or, textul de lege se aplică exclusiv societăților pe acțiuni.

Dacă legiuitorul ar fi urmărit să interzică majorarea capitalului social la societățile cu răspundere limitată prin aport în creanțe, nu ar fi modificat prevederile art. 221 prin nr.OUG 82/2007.

În drept, a invocat disp. art. 6 din Legea nr. 26/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 221 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, societatea cu răspundere limitată își poate majora capitalul social, în modalitățile și din sursele prevăzute de art. 210 din același act normativ.

Conform art. 210 alin. 1 și 2, capitalul social se poate mări prin emisiunea de acțiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acțiunilor existente în schimbul unor aporturi în numerar și/sau în natură. De asemenea, acțiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepția rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu acțiuni ale acesteia.

Principiul instituit de disp. art. 212 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit căruia societatea pe acțiuni își va putea majora capitalul social cu respectarea dispozițiilor prevăzute pentru constituirea societății este un principiu general valabil, aplicabil în situația tuturor formelor de societate. Pe cale de consecință, contrar celor susținute prin motivele de recurs, atâta vreme cât aportul în creanțe nu este permis la constituirea societății cu răspundere limitată (art. 16 alin. 3) este evident că o atare sursă nu este admisă nici la majorarea capitalului social.

De altfel, prevederile art. 221 din Legea societăților comerciale se referă la modalitățile și sursele prevăzute de art. 210, privind majorarea capitalului social al societăților pe acțiuni, iar prevederile art. 215 alin. 2 din același act normativ interzic în mod explicit aportul în creanțe pentru acest din urmă tip de societate comercială.

În speță, însă, modalitatea de majorare a capitalului social al societății recurente nu constă în aport în creanțe, ci în compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu părți sociale ale acesteia.

Concret, aportul în creanțe, ce intră în categoria aporturilor în natură, se referă la drepturile de creanță pe care unul din asociați le are asupra unui terț și pe care înțelege să le transmită societății comerciale cu titlu de aport. Din această perspectivă, aportul unei creanțe este echivalent cu cesiunea dreptului de creanță către societate, în schimbul unor fracțiuni din capitalul social. Aportul în creanțe este un aport sub condiție, care constă în realizarea acestora la scadență și întocmai, astfel cum au fost asumate de debitor. De aceea, asociatul aportator nu este liberat atâta timp cât societatea nu a obținut plata sumei reprezentând valoarea cu care creanțele au fost incluse în capital (art. 84 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată).

În speță, însă, modalitatea de majorare a capitalului social constă în compensarea unor creanțe lichide și exigibile asupra societății cu părți sociale, cunoscută și sub denumirea de conversie a datoriilor societății.

Operațiunea juridică nu reprezintă, ca în cazul aportului în creanțe, o cesiune de creanță, ci o transformare a creanțelor pe care terțul le are față de societate în părți sociale. Concret, intervine o convenție între creditor și debitor prin care acesta din urmă, în loc să creanța, înțelege, pe calea novației obiective, să transforme obligația de plată în obligația societății de a emite părți sociale, de o valoare egală cu creanța, pe care să le distribuie creditorului.

Această modalitate de majorare a capitalului social este în mod explicit permisă de lege, conform art. 221 raportat la art. 210 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

Or, din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultă că asociatul are față de societatea recurentă o creanță certă, lichidă și exigibilă, stabilită pe bază de documente justificative legal întocmite, corect înregistrate în evidența contabilă, în sumă de 1.837.420 lei.

Constată, de asemenea, că majorarea capitalului social a fost aprobată, în unanimitate, de asociații societății recurente și, consemnată, în condițiile art. 204 din Legea societăților comerciale, în actul adițional la actul constitutiv al " "

Prin urmare, judecătorul delegat, respingând cererea de înregistrare a mențiunii majorării capitalului social, a făcut o greșită interpretare și aplicare a disp. art. 221 raportat la art. 210 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În consecință, potrivit art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. și art. 6 alin. 2 - 6 din Legea nr. 26/1990 republicată, va admite recursul și va modifica încheierea recurată, în sensul admiterii cererii și înregistrării în registrul comerțului a mențiunii majorării capitalului social.

Va dispune menționarea în registrul comerțului a prezentei decizii, conform art. 6 alineat ultim din Legea nr. 26/1990, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de petenta, prin reprezentant legal, în calitate de administrator, cu sediul în Focșani, strada M a - nr. 2, bloc 1,. 7, județul V, împotriva încheierii nr. 4165/20.11.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului Tribunalul Vrancea.

Modifică, în tot, încheierea recurată în sensul că:

Admite cererea pentru înregistrarea mențiunii referitoare la majorarea capitalului social prin compensarea unor creanțe lichide și exigibile deținute de asociatul asupra " " cu părți sociale.

Ca efect al majorării capitalul social subscris și vărsat este în valoare totală de 1.912.420 lei și se divide în 191.242 părți sociale, în valoare fiecare de 10 lei, deținute după cum urmează:

- deține 190.492 părți sociale numerotate de la 1 la 190.492, cu un procent de participare la profit și pierderi de 99,61%;

- deține 750 părți sociale, numerotate de la 190.493 la 191.242 inclusiv, cu un procent de participare la profit și pierderi de 0,39%.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 Februarie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

dr.

JUDECĂTOR,

Grefier,

VV//3 ex/23.03.2009

Fond:

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure, Valentina Vrabie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Galati