Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1259/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 1259
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bârlad împotriva încheierii nr. 2949 din 11.12.2008 a Judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 6-lea termen de judecată. Prin nota telefonică din 29 octombrie 2009 instanța de fond - Tribunalul Vasluia comunicat că, în dosarul nr- în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3 din 02.03.2009, având ca obiect opoziție la dizolvare nu s-a declarat recurs.
Văzând că, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata cauzei în temeiul dispozițiilor art. 242 cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de față.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului comercial d e față;
Prin încheierea nr. 2949/11.12.2008 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Vasluia fost admisă cererea de înregistrare așa cum a fost formulată și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor de modificare a actului constitutiv al "-" Bârlad cu privire la: radiere firmă, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, conform actului modificator -, care face parte integrantă din prezenta încheiere.
Pentru a se pronunța în acest sens judecătorul delegat a reținut că prin cererea legal timbrată, înregistrată sub nr. 30417 din 10.12.2008 s-a solicitat, înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv al "-" Bârlad, cu privire la radiere firmă.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile menționate în opisul inclus în cererea de înregistrare pe baza cărora judecătorul delegat, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele din Codul d e procedură civilă, ale Legii nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterior,e precum și ale Legii nr. 359/2004 cu modificările și completările ulterioare, a admis cererea.
Împotriva încheierii a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a mun. Bârlad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin actul adițional nr. 28144/17.11.2008 numitul a hotărât, în calitate de asociat unic, dizolvarea "-" Bârlad ca urmare a fuziunii, fără a intra în lichidare.
Având în vedere faptul că "-" Bârlad s-a dizolvat ca urmare a fuziunii, Administrația Finanțelor Publice Bârlad a solicitat ca Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Bârlad să efectueze un control la "-" Bârlad, în urma căruia să fie verificate și stabilite în concret totalitatea obligațiilor pe care "-" Bârlad le are față de bugetul general consolidat al statului.
Totodată, Administrația Finanțelor Publice Bârlad a formulat opoziție împotriva mențiunilor privind dizolvarea "-" Bârlad, care formează obiectul dosarului civil nr- aflat pe rolul Tribunalului Vaslui în faza de judecată în prima instanță, cu termen în data de 02.03.2009.
Întrucât nu există o hotărâre irevocabilă pronunțată cu privire la opoziție, executarea fuziunii rămâne suspendată.
Cum însă fuziunea este suspendată ca efect al opoziției, rezultă că nici dizolvarea nu își putea produce efecte pe perioada suspendării și cu atât mai mult nu se putea dispune radierea din Registrul Comerțului a "-" Bârlad Bârlad, radierea fiind consecința dizolvării societății.
Prin adresa nr. 3327/17.02.2009 Guvernul României - Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a solicitat ca Administrația Finanțelor Publice Bârlad să procedeze la recuperarea creanțelor bugetare de la "-" Bârlad, în sumă totală de 86.638,12 euro reprezentând fonduri Phare, cofinanțare de la bugetul de stat și comisioane bancare, la care se adaugă penalități de întârziere până la achitarea integrală a debitului.
Sumele menționate mai sus au fost individualizate prin sentința civilă nr. 157/11.02.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui și care este executorie. Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel "-" Bârlad, însă prin decizia nr. 48/22.09.2008 Curtea de APEL IAȘIa respins apelul, păstrând sentința nr. 157/11.02.2008 a Tribunalului Vaslui, dosarul aflându-se în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Solicită admiterea recursului și casarea încheierii nr. 2949/11.12.2008 prin care s-a.dispus radierea "-" Bârlad din Registrul Comerțului.
În recurs a fost depusă întâmpinare de " " prin administrator, în calitate de succesoare în drepturi a "-" Bârlad prin care s-a solicitat respingerea recursului întrucât prin fuziune au fost preluate toate elementele de activ și pasiv ale "-" Bârlad.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea nr. 2949/11.12.2009 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul -V a fost înregistrată în registrul comerțului mențiunea de modificare a actului constitutiv al "-" Bârlad în sensul dizolvării acesteia fără intrare în lichidare, ca urmare a fuziunii cu " " Bârlad.
Împotriva acestei încheieri Administrația Finanțelor publice a mun. Bârlad a declarat recurs în condițiile art. 60 din Legea nr. 31/1990, ce constituie obiectul de investire în cauza pendinte, dar a înțeles să uzeze și de calea de atac a opoziției, conform dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 31/1990.
Aspectele invocate de recurenta Administrația Finanțelor Publice a mun. Bârlad nu sunt cenzurabile în calea de atac a recursului prev. de art. 60 din Legea nr. 31/1990, unde pot fi analizate doar chestiuni formale.
Potrivit art. 61 din Legea nr. 31/1990, creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, prev. art. 57 fiind aplicabile.
În cauza pendinte a intervenit o modificare a actului constitutiv al "-" Bârlad în sensul dizolvării acesteia fără lichidare, ca urmare a fuziunii cu " " Bârlad.
Criticile aduse în recurs vizează prejudiciul încercate de creditorul bugetar Administrația Finanțelor Publice constând în creanța bugetară de 86.638,12 Euro reprezentând fonduri Phare, cofinanțare de la bugetul de stat și comisioane bancare, la care se adaugă penalități de întârziere până la achitarea integrală a debitului.
Aceste critici au fost invocate și pe calea opoziției, opoziție respinsă prin sentința civilă nr. 3/02 martie 0209 pronunțată de Tribunalul Vaslui (filele 65-67 dosar), hotărâre ce a rămas irevocabilă prin nerecurare conform referatului întocmit de grefierul de ședință, pentru termenul din 29.10.2009.
Examinând recursul în limitele investirii date de art. 60 din Legea nr. 31/1990, Curtea reține că mențiunile făcute în registrul comerțului prin încheierea atacată au fost conforme cu înscrisurile depuse în fața judecătorului sindic.
Urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a mun. Bârlad împotriva încheierii nr. 2949/11.12.2008 a judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Vaslui, hotărâre ce va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Bârlad împotriva încheierii nr. 2949 din 11 decembrie 2008 Judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
01.12.2009
2 ex.
Președinte:Liliana PalihoviciJudecători:Liliana Palihovici, Anca Ghideanu, Claudia Susanu