Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1366/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1366R
Ședința Publică de la 26.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G, împotriva Încheierii nr.1881 din 11.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimatele SC SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL GIURGIU.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Din verificarile efectuate, Curtea constata ca la dosarul cauzei nu au fost inaintate dovezile de comunicare a incheierii de radiere, atat catre SC SRL, la sediu social, cat si prin procedura publicitatii prevazuta de art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, republicata si modificata, astfel incat, potrivit dispozitiilor art.310 pr.civ. apreciaza recursul formulat in termen.
Constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. Curtea, apreciind cauza in stare de judecata, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10314/11.06.2009, formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, s-a solicitat radierea din registrul comerțului a SC SRL, învederându-se că, urmarea a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea, întrucât in termenele prevăzute de art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 nu s-a solicitat numirea unui lichidator, devin incidente dispozițiile art. 237 alin 8 din lege.
În susținerea cererii s-au depus la dosarul cauzei extrasul din registru și hotărârea de dizolvare nr. 1572/30.11.2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Prin încheierea nr. 1881/11.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a fost admisă cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului si s-a dispus radierea societatii, precum și înregistrarea in registrul comertului a mențiunii privind radierea. S-a dispus, totodată și comunicarea incheierii si efectuarea publicității legale, in conditiile prevazute de art. 237 alin.9 din Legea nr. 31/1990.
Pentru a hotărî astfel, judecatorul delegat a apreciat îndeplinite cerințele legale privind radierea societății, așa cum sunt prevăzute de art. 237 alin.8 și 9 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G, pentru motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9.pr.civ.
În motivarea recursului s-a arătat ca societatea comercială radiată datorează la bugetul statului suma de 278 lei, conform titlurilor executorii anexate. In aceasta situație, recurenta sustine ca măsura radierii dispusă în temeiul dispozițiilor art. 237 alin.8 și 7 din Legea nr. 31/1990 este nelegală, având ca efect imposibilitatea recuperării debitelor.
Recursul nu este fondat, urmand a fi respins ca atare, in conditiile art. 312 Cod procedura civila.
Potrivit art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a încheierii de dizolvare reprezentantul legal al persoanei juridice are obligația numirii și înregistrării în registrul comerțului a lichidatorului, acelasi articol stabilind in teza urmatoare ca dacă nu există reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termenul prevăzut, la cererea oricărei persoane interesate, judecătorul delegat numește un lichidator de pe Lista practicienilor în insolventa, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dispozitia legala reglementeaza pe de o parte obligatia legala a societatii dizolvate, prin reprezentantul sau legal la desemnarea lichidatorului, iar pe de alta parte, asigura tertilor interesati protectia juridica adecvata stabilind ca in pasivitatea reprezenatului legal, initiativa numirii lichidatolrului apartine persoanelor interesate prin formularea unei cereri in fata judecatorului delegat in termen la 3 luni de la data expirarii termenului prevazut in alin. 7 al atr. 237 din Legea nr. 31/1990.
Creditorul trebuie, asadar, sa manifeste o minima diligenta si sa depuna o cerere de numire lichidator in termenul expres prevazut de lege pentru aceasta situatie, pentru recuperarea creantelor sale. Judecatorul delegat a constatat, insa, in mod judicious, ca Administrației Finanțelor Publice a Municipiului G nu a solicitat desemnarea lichidatorului in conditiile art. 237 alin. 7 si 8 din Legea nr. 31/1990. Or, in aceasta situatie, instanta de fond a facut o corecta apreciere a situatiei de fapt, in lipsa oricarei sesizari care sa aiba ca obiect desemnarea lichidatorului aplicand legea si dispunand radierea societatii dizolvate la cererea ONRC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G, împotriva Încheierii nr.1881 din 11.06.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimatele SC SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL GIURGIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red. jud. /2 ex./ 02.11.2009
Fond - judecator delegat la Oficiul Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Giurgiu -
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu