Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1384/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

Operator date - 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ -. 1384/

Ședința publică de la data de 3 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz

Judecător: - -

Grefier: -

Pe rol judecarea recursului declarat de petentul împotriva Încheierii nr. 12447/ 23.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 22753/2008, în contradictoriu cu intimații T, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Dezbaterile au avut loc la data de 27 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă a prezentei hotărâri; Curtea, pentru a permite părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 3 noiembrie 2009, hotărând următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin Încheierea nr. 12447/ 23.07.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 22753/ 2008 s-a admis cererea formulată de petenta SA, dispunându-se înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la acționari, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare.

Judecătorul delegat a reținut că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și urm. proc.civ. ale art. 204 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, ale art. 6 și 14 din Legea nr. 26/1990, precum și ale Legii nr.359/2004.

Prin recursul declarat și înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială sub nr. 378/ 59/1.04. 2009, petentul a solicitat modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de înscriere mențiuni, înregistrată la ORC sub nr.22753/26.05.2008, în privința deținerii de către numitul a unui număr de 105 acțiuni nominative, numerotate de la 2665 la 2769.

A apreciat recurentul că în mod greșit s-a dispus înregistrarea mențiunii, în condițiile în care prin Decizia nr.474/01.02.2007 pronunțată de ICCJ s-a stabilit că aceste acțiuni aparțin recurentului, și nu lui.

A precizat petentul că, în consecința acestei decizii a procedat la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului, la data de 29.02.2008 fiind dispusă înregistrarea mențiunilor prevăzute în dispozitivul deciziei; recursul și contestația în anulare declarate împotriva acestei încheieri de către SC SA au fost respinse prin deciziile nr.428/15.05.2008 și 549/26.06.2008 pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA, însă ulterior s-a procedat la înscrierea contestată prin prezentul recurs, petentul nemaifigurând în prezent ca acționar al SC SA.

A considerat recurentul că, această înregistrare are legătură cu acționarea în justiție a SC SA și pentru plata dividendelor aferente perioadei 2002-2007, iar înscrierea dovedește că, "cu bună-știință nu respectă o hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv decizia nr.474/01.02.2007 pronunțată de ICCJ și încearcă prin orice mijloace să mă deposedeze de aceste acțiuni."

Prin întâmpinarea formulată la data de 28.04.2009, intimata SC SA a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

A susținut intimata că se impune respingerea recursului ca nefondat, întrucât nu este motivat în drept, iar pe de altă parte recursul este depus peste termen, nerezultând din niciun document care este data la care a luat la cunoștință recurentul de încheierea atacată.

A apreciat intimata că, prin decizia ICCJ nr.474/01.02.2007 nu s-a dispus înregistrarea ca acționar a petentului, iar cererea de a se efectua cuvenitele mențiuni la ORC presupunea ca ORC să stabilească că dispozițiile art. 7 pct. 7 din contractul de societate cu nr.1430/1998 sunt nule absolut; în condițiile în care în anul 2006 s-a înregistrat la registrul comerțului evidența acționarilor societății, în 2008 nu se mai puteau radia mențiuni inexistente; dacă petentul dorea ca decizia să cuprindă și preluarea acțiunilor, de pe numele domnului pe numele său, trebuia să solicite acest lucru în cadrul procesului.

A precizat intimata, "în al treilea rând", că înscrierea la ORC se face pe baza mențiunilor din registrul acționarilor, registrul fiind ținut de SC SA. De altfel, petentul a solicitat Tribunalului Timiș înscrierea în registrul acționarilor, iar acțiunea a fost respinsă irevocabil, o nouă cerere fiind înregistrată sub nr-, cu termen 28.04.2009.

A mai arătat intimata că, SC SA fiind societate închisă, nu pot intra în societate persoane străine de aceasta.

În ședința publică de la data de 27.10.2009 intimata a precizat că nu susține excepția de tardivitate a recursului.

Examinând recursul declarat, în baza art. 304 pct. 9, art. 304 ind. 1 și art. 312.proc.civ. prin prisma criticilor formulate, Curtea reține:

Dispozițiile art. 65 din Normele metodologice P/608/1998 de aplicare a Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului, în vigoare la data pronunțării încheierii recurate, sunt în sensul următor:

"Transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, cu excepția acțiunilor aparținând comanditaților din societățile în comandită pe acțiuni, nu se înregistrează în registrul comerțului. Dacă totuși se solicită înscrierea unor astfel de mențiuni, acestea se fac în baza confirmării administratorului societății privind efectuarea transmiterii în registrul acționarilor."

Potrivit art. 134 alin. 3 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției 2594/C/2008:

"Transmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, cu excepția acțiunilor aparținând comanditaților din societățile în comandită pe acțiuni, nu se înregistrează în registrul comerțului. Dacă totuși se solicită înscrierea unor astfel de mențiuni, acestea se fac în baza extrasului din registrul acționarilor, certificat de administratorul societății, care va certifica efectuarea transmiterii în acest registru. Înregistrarea se va solicita prin completarea formularului-tip "Cerere de depunere și menționare acte", la care se adaugă și dovada privind plata taxelor legale și timbrul judiciar, în original."

Prin urmare, contrar interpretării ambelor părți, operațiunile juridice legate de transferul acțiunilor nu se concretizează în momentul înregistrării la Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la această operațiune.

Publicitatea ce se realizează prin Registrul Comerțului este facultativă și, în orice caz, consecutivă înregistrării în Registrul Acționarilor.

Ca atare, controlul judecătorului-delegat se rezumă la a constata conformitatea cu registrul acționarilor, certificată de administratorul societății.

Într-adevăr, registrul acționarilor fiind ținut prin grija administratorului, acesta poate săvârși abuzuri în exercitarea atribuțiilor constând în operarea de modificări în registrul acționarilor și confirmări depuse la Registrul Comerțului necorespunzătoare realității, însă sancționarea unui asemenea abuz excede competenței judecătorului-delegat la registrul comerțului.

Constatând că, înregistrarea mențiunii s-a făcut în temeiul raportului consiliului de administrație al SC SA înregistrat sub nr. 94/26.05.2008, consiliul de administrație confirmând conținutul registrului acționarilor, Curtea în opinie majoritară reține că hotărârea judecătorului-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș este temeinică și legală, în conformitate cu prevederile art. 312.proc.civ. urmând a se respinge recursul petentului, ca nefondat.

În aplicarea dispozițiilor art. 274.proc.civ. reținând culpa procesuală a recurentului, va fi respinsă cererea acestuia privind acordarea cheltuielilor de judecată, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată avansate de către intimata persoană juridică în cuantum de 1.500,00 lei reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței fiscale seria - - nr. 20/13.10.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de petentul, cu domiciliul ales în T, BD. - -.4, AP. 4, JUD. T, LA SOCIETATEA CIVILĂ PROFESIONALĂ DE AVOCAȚI "", împotriva Încheierii nr. 12447/ 23 iulie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosar nr. 22753/2008 în contradictoriu cu intimații T, cu sediul în T, STR. - -.30, JUD. T, cu domiciliul în T, STR. - -.46, JUD..

Respinge cererea recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată avansate de către intimata în cuantum de 1.500,00 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

JUDECĂTOR,

Cu opinie separată, de admitere a recursului și modificarea în tot a încheierii recurate în sensul respingerii cererii de înregistrare a mențiunilor

GREFIER,


Red. - 25.11.2009

Thred. -2 ex - 04.12.2009

Primă instanță - Judecător delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș: Casiana Seculi

SE COMUNICĂ:

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș

Opinie separată

În dezacord cu opinia majoritară a colegilor mei, consider că recursul declarat de petentul Șuștac Zeno împotriva încheierii nr. 12447 din 23 iulie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 22753/2008 era fondat și ar fi trebuit admis ca atare, cu consecința modificării în tot a încheierii atacate în sensul respingerii cererii de înregistrare a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv cu privire la acționari, judecătorul delegat pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 din Codul de procedură civilă, în care se încadrează, potrivit alin. 3 al art. 306 din același cod, criticile invocate de recurent.

Este adevărat că potrivit alin. 3 al art. 134 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 2594/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului, de efectuare a înregistrărilor și de eliberare a informațiilor, ransmiterea dreptului de proprietate asupra acțiunilor, cu excepția acțiunilor aparținând comanditaților din societățile în comandită pe acțiuni, nu se înregistrează în registrul comerțului, iar dacă totuși se solicită înscrierea unor astfel de mențiuni, acestea se fac în baza extrasului din registrul acționarilor, certificat de administratorul societății, care va certifica efectuarea transmiterii în acest registru.

Totuși, consider că în speța de față cererea formulată de intimata Recon Timișoara prin care se solicita înscrierea în registrul comerțului a unor mențiuni referitoare la modificarea actului constitutiv al societății cu privire la acționari, în privința deținerii de către dl. Balaș Alexandru a unui număr de 105 acțiuni nominative, numerotate de la 2665 la 2769, se impunea a fi respinsă chiar dacă în raportul consiliului de administrație al societății nr. 94/26.05.2008 la poziția 1 respectivele acțiuni sunt trecute ca aparținând persoanei menționate și nu recurentului.

Astfel, prin decizia civilă nr. 474 din 1 februarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 427/1/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nulitatea absolută parțială a pct. 7 al art. 7 din contractul de societate al Recon Timișoara, autentificat sub nr. 1430/10.04.1998 de Sicheiu Ioana-Dobre Novăcescu Adina, privind deținerea de către pârâtul Balaș Alexandru a 105 acțiuni nominative numerotate de la 2665 la 2769, care aparțin ca titular reclamantului. Ca atare, instanța supremă a statuat fără niciun dubiu că aceste titluri de valoare aparțin reclamantului Șuștac Zeno și nu d-lui. Balaș Alexandru, hotărârea fiind irevocabilă. De asemenea, instanța supremă a dispus și efectuarea mențiunilor corespunzătoare de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Ulterior pronunțării deciziei de mai sus recurentul s-a adresat acestei instituții solicitând înscrierea mențiunilor privitoare la nulitatea constatată pe cale judecătorească și cu privire la deținerea respectivelor acțiuni, cererea sa fiind admisă prin încheierea nr. 3363/29.02.2008 a judecătorului delegat, atât recursul, cât și contestația în anulare formulate de intimata Recon Timișoara fiind respinse de Curtea de Apel Timișoara prin deciziile nr. 428/15.05.2008 pronunțată în dosarul nr. 312/59/2008, respectiv nr. 549/R/26.06.2008 pronunțată în dosarul nr. 485/59/2008. Ca atare, prin certificatul constatator nr. 4425/07.03.2008 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș atestă faptul că recurentul este deținătorul celor 105 acțiuni.

În aceste condiții apreciez că este inadmisibil ca societatea intimată să mai poată solicita, pe calea unei proceduri grațioase, cum este și cea privitoare la soluționarea de către judecătorul delegat la oficiile teritoriale ale registrului comerțului a cererilor de înscriere de mențiuni, modificarea fără niciun temei a înscrierilor referitoare la deținătorul legal al acestor participații la capitalul său social, altfel ajungându-se la situația de neacceptat în care o hotărâre irevocabilă a unei instanțe judecătorești din România rămâne fără efect, fiind golită de orice conținut.

Într-adevăr, perațiunile juridice legate de transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor nu se concretizează în momentul înregistrării la registrul comerțului a mențiunilor referitoare la aceste operațiuni, publicitatea realizată prin registru fiind una facultativă, însă atâta timp cât Înalta Curte de Casația și Justiție a statuat irevocabil asupra legitimității deținerii de către recurent a celor 105 acțiuni nominative este contrar normelor legale în vigoare să se opereze, pe cale necontencioasă, în lipsa unui act translativ de proprietate, modificări în această privință, știut fiind faptul că, potrivit art. 335 din Codul de procedură civilă, acă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge. Pe de altă parte, câtă vreme în evidențele registrului comerțului dl. Balaș Alexandru apare, contrar celor statuate pe cale judecătorească, ca fiind "proprietarul" celor 105 acțiuni nimic nu îl împeidică pe acesta să dispună în mod "liber" de aceste titluri de participație, ceea de nu ar face decât să deschidă o nouă serie de procese între cele două persoane fizice și terțul dobânditor de bună-credință, ceea ce nu este în interesul niciunei părți.

Apărările intimatei în sensul că prin decizia civilă nr. 474 din 1 februarie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție nu ar fi dispus înregistrarea ca acționar a petentului recurent și că cererea acestuia de a se efectua cuvenitele mențiuni în registrul comerțului presupunea ca judecătorul delegat să stabilească doar faptul că dispozițiile art. 7 pct. 7 din contractul de societate sunt nule absolut nu pot fi primite în condițiile în care, pe de o parte, ele nu au niciun fundament, întrucât, așa cum am arătat mai sus, instanța supremă a constatat expres că aceste acțiuni aparțin recurentului, iar pe de altă parte, această chestiune a fost irevocabil dezlegată cu ocazia soluționării recursului declarat de societate împotriva încheierii nr. 3363 din 29 februarie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6058/2008, în considerentele decizie civile nr. 428 din 15 mai 2008 Curtea de Apel Timișoara reținând că "critica privitoare la faptul că înregistrările mențiunilor în registrul comerțului nu s-ar fi făcut în conformitate cu dispozitivul hotărârii nr. 474/01.02.2007 a nu este justificată", astfel că ea nu mai poate fi repusă în discuție pe această cale, intrând în puterea lucrului judecat.

Nu în ultimul rând, nici susținerile intimatei potrivit cărora dacă petentul dorea ca decizia să cuprindă și preluarea acțiunilor de pe numele d-lui. Balaș Alexandru pe numele său trebuia să solicite acest lucru în cadrul procesului nu pot fi reținute, pentru simplul motiv că o asemenea cerere a fost formulată în procesul finalizat la instanța supremă în favoarea recurentului, în decizie arătându-se că instanțele inferioare "în mod greșit nu au reținut calitatea de acționar a reclamantului Șuștac Zeno, aceasta decurgând din contractul autentic nr. 26884/1994 în care, la poziția 113 - acționariat, apare ca proprietar a 105 acțiuni nominative numerotate de la 2665 la 2769, contract care nu a încetat niciodată, iar prin decizia irevocabilă nr. 4/2002 a Curții de Apel Timișoara Recon a fost obligată la plata dividendelor pe anii 1995-1999, astfel că această problemă a fost rezolvată cu autoritate de lucru judecat", iar împrejurarea, reală de altfel, că intimata este o societate închisă, ceea ce presupune că în societate nu pot intra persoane străine de aceasta, nu prezintă nicio relevanță juridică în cauză, recurentul fiind acționar încă de la momentul privatizării acestei persoane juridice.

Există, prin urmare, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 din același cod, acesta trebuia admis, dispunându‑se în sensul celor menționate anterior.

JUDECĂTOR

Csaba Bela Nasz

Red. - 04.12.2009

Președinte:Maria Ofelia Gavrilescu
Judecători:Maria Ofelia Gavrilescu, Csaba Bela Nasz

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1384/2009. Curtea de Apel Timisoara