Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 15/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr. - - R
DECIZIA Nr. 15/C/2010 -
Camera de consiliu din 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Bocșe Elena JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Ovidiu
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată derevizuentuldomiciliat în O,-, jud. B, în contradictoriu cuintimatul LEASING, J-, CUI R- cu sediul în, nr. 41, jud. B,intimatul GENERAL IMPORT EXPORT, cu sediul în O,--2, jud. B,intimatulcu domiciliul în O,-, jud. B, intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, jud. B, împotriva deciziei nr. 40/C/2009 din 29.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr-, având ca obiectrevizuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă revizuientul personal, reprezentantul acestuia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/10.02.2010 emisă de Baroul București - societate civilă de avocați și avocații și în baza împuternicirii avocațiale nr.23/2009, intimata - LEASING SRL prin consilier juridic în baza împuternicirii nr.93/25.11.2008, avocat în baza delegației fără număr depusă la dosar și avocat în baza delegației de 11.02.2010 emisă de Baroul Bihor -cabinet de avocat, intimata- GENERAL IMPORT EXPORT SRLO prin consilier juridic, avocat în baza delegațiilor fără număr depuse la dosar și avocat în baza împuternicirii avocațiale din 11.02.2010, pentru intimatul - lipsă se prezintă avocat în baza delegației fără număr depusă la dosar și avocat în baza delegației din 11.02.2010 emisă de Baroul Bihor cabinet de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că cererea de revizuire este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru achitată prin Chitanța nr.- BH din 2.02.2010 plus 0,15 lei timbru judiciar precum și faptul că intimații - SRL, - Leasing SRL și au depus întâmpinare, cererea de revizuire se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța comunică întâmpinarea depusă la dosar cu avocat reprezentantul revizuientului.
Reprezentantul intimaților - LEASING SRL și - SRL avocat depune la dosar un set de acte din care rezultă schimbarea denumirii societății din - LEASING SRL în - LEASING INTERNAȚIONAL SRL, arătând că, prin întâmpinarea depusă la dosar s-a invocat excepția tardivității pentru care solicită înainte de a se trece la judecarea cererii de revizuire la soluționarea acestei excepții.
Instanța, respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii de revizuire având în vedere că această cerere a fost depusă în termenul legal la oficiul poștal și acordă părților cuvântul asupra cererii de revizuire.
Reprezentantul revizuentului avocat A, solicită admiterea cererii de revizuire și a se dispune schimbarea în tot sau în parte, ori anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, arătând că există cel puțin 3 motive de revizuire: 1) dispozitivul hotărârii cuprinde prevederi potrivnice motiv de revizuire prevăzut de art.322 pct.1 cod procedură civilă; 2)instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut motiv de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 cod procedură civilă și motivul 3) - există hotărâri definitive, potrivnice, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate - motiv de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 cod procedură civilă.
Arată că, prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, instanța s-a pronunțat asupra a două recursuri împotriva unor încheieri date de către judecătorul delegat la Oficiul Național al Registrului Comerțului, dispozitivul hotărârii cuprinzând prevederi potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinite, respectiv dispozitivul hotărârii în partea în care s-a admis recursul împotriva încheierii nr.8613/8.102.2008 este contradictoriu, nu poate fi conciliat decât pe calea rejudecării recursului. Instanța judecând recursul împotriva acestei încheieri a omis să se pronunțe asupra unui lucru cerut, cel al solicitării că procedura s-a transformat în procedură contencioasă în urma formulării cererii de intervenție de către revizuient. Arată că articolul 318 cod procedură civilă reglementează contestația în anulare, iar prin art. 322 pct.2 cod procedură civilă legiuitorul a dorit să ofere aceeași cale și intimatului, considerând astfel că motivele invocate prin întâmpinare sunt neîntemeiate. Nu solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
Consilier juridic în reprezentarea - LEASING SRL arată că, judecătorul delegat a reținut incidența art.335 cod procedură civilă și cu toate acestea nu a respins cererea pe motiv că procedura a devenit contencioasă, iar instanța putea analiza sub toate aspectele recursul declarat și ar fi trebuit astfel să-l respingă. Învederează că cererea de revizuire a fost formulată în principal pentru motivul de revizuire invocat la punctul 2, întrucât în mod nejustificat instanța nu l-a judecat. Astfel la judecarea recursului împotriva încheierii nr.8585/3.10.2008 s-a făcut corect aplicarea art.335 cod procedură civilă constatându-se că cererea prin obiecțiile formulate de alte persoane cererea caracter contencios, în mod similar trebuind a se proceda și în cazul recursului declarat împotriva încheierii nr. 8613/08.10.2008 judecătorul delegat trebuind să respingă cererea și neexistând calea de atac a apelului, recursul trebuia analizat sub toate aspectele procedura transformându-se într-una contencioasă.
Consideră îndeplinite prevederile art.322 pct.2 cod procedură civilă deoarece instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru care s-a cerut respectiv a fi reținute condițiile prevăzute de art.335 cod procedură civilă.
Avocat în reprezentarea intimaților - LEASING SRL, - SRL și, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire arătând că motivele invocate nu se circumscriu motivelor strict prevăzute de lege, nefiind îndeplinite condițiile prev.de art.322 cod procedură civilă, instanța de recurs pronunțându-se în funcție de cadrul procesual al litigiului, cererea fiind inadmisibilă. În ce privește ultimul motiv de revizuire, respectiv invocarea celor două decizii ale Curții de APEL ORADEA arată că nu există hotărâri contradictorii sau potrivnice ci una singură, fiind evident faptul că revizuientul contestă faptul că în cuprinsul unei singure hotărâri, instanța de recurs a adoptat două soluții una de respingere a recursului declarat împotriva încheierii 8585/2008 și alta de admitere a recursului împotriva încheierii 8613/2008.
Pentru aceste motive solicită respingererea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de.
Avocat în reprezentarea acelorași intimați, achiesează la concluziile antevorbitorului său și arată că, în prezentul litigiu este vorba de calea de atac specială a revizuirii, unde se analizează dacă instanța de recurs s-a pronunțat sau nu asupra recursului, prin cererea de revizuire depusă invocându-se motive care nici nu au fost discutate în calea de recurs.
Referitor la - LEASING SRL, arată că, deși această societate și-a retras cererea de recurs, Curtea de APEL ORADEA prin soluționarea recursului declarat împotriva celei de a doua încheieri a judecătorului delegat 8613/2008 a admis în parte recursul formulat de deși intimații au cerut respingerea recursului întrucât procedura a devenit contencioasă. Arată că, se încearcă inducerea în eroare a instanței prin cererea de revizuire.
Reprezentantul intimaților,- LEASING SRL și - SRL avocat, în replică arată că, nu există nici o omisiune a instanței de recurs deoarece recursul a fost admis în parte, deoarece s-a avut în vedere contractul de cesiune de părți sociale care a fost declarat nul prin sentința 559/2009 a Tribunalului Bihor.
Avocat, pentru intimați, în ce privește inadmisibilitatea cererii de revizuire învederează instanței că, se încearcă fraudulos inducerea în eroare a instanței, întrucât apărările formulate de revizuient nu-i conferă statut de reclamant ca și în cazul cererii de intervenție principală.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin decizia nr. 40/C/2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, s-a respins excepția calității de reprezentant legal al - LEASING SRL a administratorului - SRL reprezentată prin și excepția lipsei calității de reprezentant convențional al - LEASING SRL a consilierului juridic.
S-a admis excepția lipsei calității de reprezentant legal al - LEASING a administratorilor și și excepția lipsei calității de reprezentanți convenționali ai - LEASING SRL a avocaților din cadrul și ASOCIAȚII.
S-a respins excepția autorității de lucru judecat cu privire la calitatea de reprezentant legal al - al lui.
S-au respins excepțiile lipsei calității de reprezentanți legali ai - SRL a lui și și excepțiile lipsei calității de reprezentanți convenționali ai - SRL a avocaților, ȘI ASOCIAȚII și.
Au fost anulate recursurile declarate de - LEASING prin ȘI ASOCIAȚII împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul delegat la data de 3.10.2008 în dosarul nr. 63104 și din 8.10.2008 pronunțată în dosarul nr.64599.
S-a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de renunțare la judecata recursului formulată de - LEASING SRL.
S-a respins ca neîntemeiat recursul formulat de împotriva încheierii nr. 8585/3.10.2008.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul recurentului formulată de - SRL.
S-a admis ca fondat recursul formulat de împotriva încheierii nr. 8613/8.10.2008, s-a modificat în parte încheierea în sensul că s-a admis în parte cererea formulată de - LEASING SRL, prin împuternicit și s-a dispus înscrierea la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihora Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor - LEASING SRL din data de 10.09.2008. Au fost menținute restul dispozițiilor din încheiere.
S-a dispus Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrarea în registrul comerțului a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor de la - LEASING SRL din data de 10.09.2008.
S-au respins cererile părților privind constatarea abuzului de drept.
Pentru a pronunța această sentință instanța de recurs a reținut următoarele:
Așa cum s-a arătat prin înscrisurile depuse la dosar cât și prin cererile orale formulate în instanță, părțile și-au contestat reciproc calitatea de reprezentant legal și convențional al - LEASING SRL și al - General Import Export SRL.
În acest sens s-au depus la dosar mai multe hotărâri AGA ale - LEASING SRL, după cum urmează: Hotărârea AGA nr. 1 din 03.04.2008 prin care s-a revocat administratorul existent și s-a numit un nou consiliu format din 3 membrii:, și, Hotărârea AGA tot din data de 3 aprilie prin care s-a respins revocarea din funcție a administratorului societății, Hotărârea AGA din 10 septembrie 2008 prin care s-a aprobat revocarea din funcție a administratorilor societății și s-au numit ca și membrii ai consiliului de administrație: Greta, și și Hotărârea AGA din 11.09.2008 prin care s-a respins punctul cu privire la revocarea administratorului societății respectiv a - SRL, respingerea alegerii unui consiliu de administrație compus din 5 membri și punctul privind stabilirea competențelor acestora.
Având în vedere că aceste hotărâri ale adunării generale a asociaților sunt contrare, precum și faptul că au fost atacate în instanță, pentru a stabili persoana care are calitatea de reprezentant legal, instanța a avut în vedere înscrierile de la OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor.
Din Certificatul constatator eliberat de OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor rezultă că persoana împuternicită a - LEASING SRL este - SRL reprezentată prin.
Față de cele arătate, instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant legal al - LEASING SRL a administratorului - SRL prin reprezentant și a admis excepția lipsei calității de reprezentant al - LEASING SRL a numitelor și.
Din împuternicirile avocațiale aflate la fila 28 dosar -, cât și la fila 24 dosar - rezultă faptul că - ȘI ASOCIAȚII nu au fost angajați în cauză de către administratorul - SRL.
Față de cele reținute mai sus, prin care s-a constatat că are calitate de reprezentant legal al societății - LEASING SRL societatea SRL prin, Curtea a reținut că semnarea contractelor de asistență juridică cu și ASOCIAȚII în numele - LEASING SRL s-a făcut de către persoane care nu au calitatea de reprezentant legal al - LEASING SRL, astfel că va admite excepția lipsei calității de reprezentant convențional ai - LEASING SRL a avocaților din cadrul și ASOCIAȚII și a respins excepția lipsei calității de reprezentant convențional a consilierului juridic.
Având în vedere că declararea recursului împotriva încheierilor judecătorului delegat s-a făcut de către și ASOCIAȚII, în reprezentarea - LEASING SRL, instanța, în baza art. 312 alin.1 Cod Procedură Civilă a anulat recursurile ca fiind declarate de către o persoană care nu are calitate de reprezentant al societății.
Deoarece recursurile declarate de - LEASING SRL au fost anulate, instanța a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de renunțare la judecarea recursului, formulată de - LEASING SRL prin administrator - SRL.
Excepția lipsei calității de reprezentant legal al - General Import Export SRL atât a asociatului cât și asociatului a fost considerată ca fiind nefondată.
Potrivit articolului 7 litera e din Legea 31 /1990, actul constitutiv al unui SRL va cuprinde: asociații care reprezintă și administrează societatea sau administratorii neasociați, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat.
Dacă prin actul constitutiv se prevede, puterile administratorilorpot fi stabiliteși printr-un act ulterior (hotărâre AGA sau act de numire a administratorilor ulterior).
Puterea de reprezenta societatea în relațiile cu terții aparține numai administratorului căruia i s-a conferit această prerogativă prin actul constitutiv sau ulterior prin hotărâre AGA.
Prin derogare de la regulile de mai sus- dacă prin actul constitutiv nu s-a conferit dreptul de reprezentare unuia dintre administratori- toți administratoriisunt prezumați a beneficiade puterea de reprezentare (articolul 75 și 197 din legea societăților comerciale).
aceste dispoziții legale, instanța constată că - SRL s-a constituit în anul 1990 conform contractului de societate și a statutului depuse la dosar.
La articolul 10 din contractul de societate s-a prevăzut că societatea urma să fie condusă de Adunarea Generală a Asociaților.
Același articol a stipulat că Adunarea Generală a Asociaților numește organul de conducere colectivă - comitetul de direcție - căruia îi sunt stabilite atribuțiile și răspunderile prin statutul societății.
Statutul societății a prevăzut la articolul 18 că societatea este administrată de către uncomitet de direcțiecompus din 2 directori numiți pe o perioadă de 4 ani de cătreAdunarea Generală a Asociaților,care pot avea calitatea de asociați.
Comitetul de direcție este condus de un director general numit de Adunarea Generală a Asociaților. Potrivit acestui Statut, Comitetul de direcție este organul executiv de conducere care își desfășoară activitatea pe baza competențelor stabilite de Adunarea Generală a Asociaților.
În relațiile cu terții societatea este reprezentată de directorul general pe baza și în limitele împuternicirilor date de Adunarea Generală a Asociaților sau de celălalt director desemnat de comitetul de direcție.
Cum la dosar nu au fost depuse astfel de împuterniciri din partea Adunării Generale a Asociaților, înseamnă că în materia reprezentării - erau aplicabile prevederile articolului 75 din Legea 31/1990.
În anul 1992 prin actul adițional autentificat la 22 iunie s-a modificat statutul -, recurentul dobândind dreptul de a reprezenta societatea precum și toate celelalte drepturi ce decurg din părțile sociale deținute.
Prin același act adițional s-a prevăzut la articolul 18 că societatea va fi administrată de către un comitet de direcție alcătuit din următorii directori - (nominalizați prin actul modificator al actului constitutiv.)
Din succesiunea acestor modificări rezultă că - este legal reprezentată de toți administratorii:, și numiți prin actele constitutive mai sus arătate, aspect confirmat și de actul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor la 20.04.2009, fila 22, astfel că, excepția lipsei calității de reprezentanți legali a acestora este nefondată.
Prin respingerea excepției lipsei calității de reprezentant legal al - și a asociatului nu se aduce atingere puterii lucrului judecat conferită de hotărârile judecătorești care au statuat asupra acestei calități în favoarea asociatului.
Aceasta deoarece, " cauzaca fapt juridic ce formează baza dreptului cerut"este diferită, sub prezentul dosar.
În dosarele invocate că s-ar fi tranșat această problemă litigioasă între părți cu putere de lucru judecat, instanțele au analizat calitatea de reprezentant legal prin prisma calității de director general al societății.
În acest sens s-a reținut că încheierea unui contract de muncă între societate și administratorul sub această titulatură îi conferă acestuia calitatea de reprezentant legal.
În prezenta cauză, părțile au supus instanței, cererea de analiza calitatea de reprezentant legal al din perspectiva raporturilor legale de reprezentare astfel cum sunt ele reglementate de Legea 31/1990. În consecință reținând că nu sunt îndeplinite cerințele articolului 1201 și următoarele cod civil instanța a respins excepția puterii lucrului judecat invocată.
mandatului de administrator (director, director general, etc.) cu un contract de muncă încheiat în condițiile codului muncii, nu-i conferă beneficiarului acestuia dreptul de a reprezenta societatea în relațiile cu terții.
Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, dreptul de reprezentare al societății aparține administratorului căruia i s- conferit acest drept.
Dacă puterea de a reprezenta nu s-a conferit niciunui administrator - se prezumă că toți administratorii reprezintă societatea.
Reținând calitatea de reprezentanți legali ai societății atât pentru cât și pentru aceștia au mandatat în condițiile Legii 51/1995 pe avocații, și - A ȘI ASOCIAȚII, să reprezinte pe - General Import Export SRL, astfel că și excepțiile lipsei calității de reprezentanți convenționali, a acestor avocați, sunt nefondate.
Sub aspectul fondului cauzei, instanța a constatat că recursul declarat de către împotriva încheierii din 3.10.2008, este neîntemeiat și urmează a fi respins.
Judecătorul delegat în mod legal a respins cererea de înscriere mențiuni formulată către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, apreciind că, procedura a căpătat un caracter contencios întrucât în speță în cadrul procedurii derulate în fața judecătorului delegat s-au formulat cereri de intervenție în interes propriu de către intervenienții și - LEASING SRL prin, cereri de intervenție admise de către judecătorul delegat, fapt ce a transformat această procedură într-o procedură contencioasă. Conform dispozițiilor articolul 335 cod procedură civilă "dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge."
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiile articolului 312 alineat1 cod procedură civilă instanța a respins ca nefondat recursul, menținând în totalitate încheierea recurată. Pentru aceste motive a respins ca neîntemeiată și cererea de intervenție formulată în interesul recurentului de către - SRL.
Recursul declarat de către împotriva încheierii din 8613 din 8.10.2008, a fost admis în parte pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la Registrul comerțului de către - LEASING SRL prin împuternicit s-a solicitat înscrierea cesiunii de părți sociale încheiată între și - General Import Export SRL SRL prin contractul de cesiune de părți sociale nr. 3342/08.08.2008, schimbarea sediului acestei societăți în baza hotărârii AGA din data de 18.08.2008, revocarea din funcție a administratorilor societății și numirea unui nou consiliu, schimbarea denumirii societății în - LEASING INTERNATIONAL SRL și modificarea actului constitutiv în temeiul Hot. AGA din 10.09.2008.
Prin încheierea din 08.10.2008 judecătorul delegat a constatat că cererea de înscriere a acestor mențiuni nu îndeplinește condițiile prevăzute de articolul 21 din Legea 26/1990, întrucât contractul de cesiune încheiat la data de 08.08.2008 nu este semnat de către toți asociații iar Hot. AGA din 18.08.2008 și din 10.09.2008 au fost date fără prezența tuturor asociaților societății, lipsind asociatul - General Import Export SRL.
Instanța de recurs a constatat că prin aprecierile făcute de către judecătorul delegat, acesta s-a pronunțat cu privire la valabilitatea acestor înscrisuri, depășindu-și competența.
Conform dispozițiilor articolului 21 lit. h din 26/1990 în registrul comerțului se va înregistra orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate, iar dispozițiile articolului 22 alineat 1 din aceeași lege prevăd că, comerciantul are obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor prevăzute la articolul 21, în cel mult 15 zile de la data actelor și faptelor supuse obligației de înregistrare.
Conform dispozițiilor articolului 25 din aceeași lege, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect a unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să cearăradiereaînregistrării păgubitoare,în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate sau modificate actelecare au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea.
Prin urmare faptul că înscrisurile depuse de către - LEASING SRL prin împuternicit la registrul comerțului, respectiv: contractul de cesiune de părți sociale nr. 3342/08.08.2008, Hotărârea AGA din data de 18.08.2008, Hotărârea AGA din 10.09.2008, sunt sau nu legale, nu cade în competența de apreciere a judecătorului delegat, acest aspect putând fi cenzurat exclusiv de către instanța sesizată în acest sens printr-o acțiune de drept comun.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs a apreciat că încheierea pronunțată de judecătorul delegat este nelegală, modificând-o în parte, în ceea ce privește cererea de înscriere a mențiunilor privind revocarea din funcție a administratorilor societății și numirea unui nou consiliu de administrație format din 5 membri, schimbarea denumirii societății în - LEASING INTERNATIONAL SRL și modificarea actului constitutiv în temeiul Hot.AGA din 10.09.2008, sens în care a fost admis recursul declarat în acest sens de către, a fost modificată în parte încheierea pronunțată de judecătoul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor și a fost admisă în parte cererea de înscriere mențiuni în acest sens, în baza dispozițiilor articolului 304 punct 9 și ale articolului 312 alineat1 cod procedură civilă.
Legalitatea Hot. AGA din 10.09.2008 nu poate fi cenzurată pe această cale, ci poate face obiectul doar a unei acțiuni în constatarea nulității hotărârii adunării generale la instanța de drept comun.
Astfel, această hotărâre AGA a fost atacată în instanță, acțiunea face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Bihor, nesoluționată încă, situație în care instanța de recurs a considerat că cererea de înscriere în registrul comerțului a acestor mențiuni este întemeiată, deoarece această hotărâre AGA nu a fost desființată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Contractul de cesiune de părți sociale a fost atacat în instanță, iar acțiunea face obiectul dosarului - al Tribunalului Bihor și în care prin sentința nr. 559/27.05.2009 a fost declarat nul acest contract de cesiune.
În această situație, având în vedere și faptul că această sentință este executorie, pentru a nu fi lezate interesele unor terți, prin înscrierea acestei cesiuni, instanța de recurs nu a dispus înscrierea acestei mențiuni la registrul comerțului, păstrând încheierea judecătorului delegat sub acest aspect.
În ceea ce privește Hot. AGA a - LEASING SRL adoptată la 18.08.2008, instanța de recurs a constatat că această încheiere a mai fost solicitată a fi înscrisă în registrul comerțului și a fost respinsă cererea de înscriere prin Încheierea nr. 7671/10.09.2008, încheiere atacată cu recurs, soluționat prin Decizia nr. 105/2009 pronunțată în dosarul nr-, situație în care soluția pronunțată de judecătorul delegat prin încheierea nr. 7671/1008 se bucură de stabilitate întrucât împrejurările care au stat la baza ei au rămas neschimbate.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs a menținut încheierea atacată nr. 8613/08.10.2008 și sub aspectul respingerii cererii de înscriere mențiunii de schimbare a sediului social al - LEASING SRL în temeiul Hot. AGA din 18.08.2008.
Cererile părților privind constatarea abuzului de drept săvârșit de către și sunt neîntemeiate și au fost respinse de către instanța de recurs, întrucât nici recurentul și nici intimatul nu și-au exercitat în mod abuziv drepturile procesuale.
Împotriva deciziei nr. 40/C/2009 a Curții de APEL ORADEA a formulat cerere de revizuire revizuentul, solicitând admiterea cererii, schimbarea în tot sau în parte ori anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.
În dezvoltarea motivelor cererii se artă că prin hotărârea atacată instanța s-a pronunțat asupra a două recursuri împotriva unor încheieri a judecătorului delegat, fiind respins recursul declarat împotriva încheierii nr. 8585/03.10.2008 și admis în parte recursul împotriva încheierii nr. 8613/08.10.2008. Arată că dispozitivul hotărârii cuprinde prevederi potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire fiind incident motivul prevăzut la art. 322 pct.1 Cod procedură civilă. Dispozitivul hotărârii în partea care a admis recursul împotriva încheierii nr. 8613/08.10.2008 este contradictoriu, deoarece instanța a admis recursul formulat de și a dispus modificarea în parte a încheierii în sensul admiterii în parte a cererii formulate de LEASING. Consideră că aceste dispoziții sunt contradictorii, deoarece admiterea în tot a recursului nu poate avea ca efect modificarea în parte a încheierii.
Prin prisma art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, revizuentul arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra solicitării că procedura s-a transformat din una necontencioasă în una contencioasă ca urmare a formulării unei cereri de intervenție de către revizuent și alte persoane. La judecarea recursului declarat împotriva încheierii nr. 8585/03.10.2008 s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 335 Cod procedură civilă, dar la judecarea recursului împotriva încheierii nr. 8613/2008 instanța a omis să se pronunțe asupra incidenței art. 335 Cod procedură civilă.
De asemenea, tot prin invocarea prevederilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, revizuentul arată că există hotărâri definitive potrivnice în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Sub acest aspect, arată că în aceeași hotărâre instanța respinge un recurs prin prisma prevederilor art. 335 Cod procedură civilă, datorită formulării unei cereri de intervenție în fața judecătorului delegat, ca apoi, în aceeași hotărâre, să admită un recurs împotriva unei încheieri ONRC, considerând că nu se poate respinge o cerere pe motivul indicat la art. 335 Cod procedură civilă. Această hotărâre este cu atât mai stranie, cu cât întreaga practică a instanței este unitară, în sensul că cererile de înscriere în registrul comerțului trebuie respinse dacă procedura a devenit contencioasă, sens în care s-a statuat prin decizia nr. 9/C/2008 a Curții de APEL ORADEA dată în dosar -, decizia nr. 8/2008 a Curții de APEL ORADEA dată în dosar -, deciziile 48 și 49/2008 ale Curții de APEL ORADEA date în dosarele - și -.
Arată că, deși s-a învederat instanței practica judiciară existentă, soluția adoptată contravine flagrant atât față de hotărârile invocate, cât și față de propria hotărâre adoptată în același dosar cu privire la încheierea judecătorului delegat din 03.10.2009, unde s-a reținut incidența art. 335 Cod procedură civilă.
Cu toate acestea, în privința recursului promovat în același dosar împotriva încheierii 8613/08.10.2008, în situație similară cu prima, instanța nu a mai reținut caracterul contencios al cererii deși obiecțiunile au fost expres menționate în încheierea atacată. În ce privește soluția adoptată de instanță referitor la calitatea de reprezentant legal al SRL decizia atacată este contrară cu alte trei hotărâri prin care s-au soluționat aceleași excepții între aceleași părți, respectiv decizia nr. 13/C/2009 a Curții de APEL ORADEA dosar 369/2008, sentința 537/16.03.2009 dată în dosar - și sentința 559/27.05.2009 dată în dosar -.
De la data pronunțării acestor hotărâri și până la data pronunțării deciziei atacate nu au intervenit modificări în structura conducerii, astfel că, decizia atacată este în vădită contrarietate cu hotărârile invocate.
Prin întâmpinarea depusă la filele 51 - 59 intimații General Import Export, Leasing International și au solicitat respingerea cererii de revizuire în principal ca tardiv formulată, iar în subsidiar ca inadmisibilă.
Intimații au invocat că revizuirea formulată este tardivă deoarece a fost depusă cu depășirea termenului de o lună calculat de la pronunțarea hotărârii atacate conform prevederilor art. 324 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Referitor la nadmisibilitatea cererii de revizuire au arătat că nici unul din motivele invocate și dezvoltate de revizuent nu se circumscriu celor strict prevăzute de lege. Astfel, arată că neconcordanța invocată între soluția de admitere a recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă, deoarece revizuentul ignoră cu desăvârșire soluțiile pe care le poate adopta instanța de recurs, din considerentele hotărârii rezultând clar că recursul declarat de a fost admis în parte, neexistând dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire.
Cu privire la cel de al doilea motiv de revizuire invocat în temeiul art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, arată că motivul de revizuire este incident atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei pretenții deduse judecății fie prin cererea principală, fie prin cereri incidentale sau accesorii și nu atunci când se invocă diferite argumente care susțin sau combat cererile respective. Situația juridică expusă judecății prin recursul formulat împotriva încheierii 8585/2008 a fost diferită de cea expusă judecății prin recursul declarat împotriva încheierii 8613/2008, în prima situație respingându-se cererea de către judecătorul delegat pe motivul contencios al cererii formulate, iar în a doua situație pe considerente ce trimiteau la legalitatea hotărârilor AGA Leasing SRL din 18.08.2008 și 10.09.2008.
Instanța de recurs s-a pronunțat în cazul celor două recursuri în funcție de cadrul procesual stabilit prin motivele de recurs invocate de recurenți. Referitor la revizuirea hotărârii atacate pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă arată că în speță nu există hotărâri judecătorești potrivnice, ci una singură, cea atacată cu revizuire. Ori legiuitorul a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia. Deciziile invocate de revizuent nu pot fi considerate hotărâri potrivnice cu cea atacată, deoarece între ele nu există identitate de părți, obiect și cauză. Aceste hotărâri au fost invocate de revizuent în dosarul nr- și au fost avute în vedere de instanța de recurs la pronunțarea deciziei atacate.
În ședința camerei de consiliu din 11.02.2010 instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării cererii de revizuire, câtă vreme ea a fost depusă în termenul legal la oficiul poștal.
Instanța, analizând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate, reține următoarele:
Conform prevederilor art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire.
Acest motiv vizează situații în care dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții contradictorii cum ar fi admiterea și a acțiunii principale și a cererii de intervenție principale care au același obiect, fiind necesară punerea de acord între soluțiile pronunțate.
Art. 322 pct. 1 se referă și la situația în care dispozitivul nu poate fi pus în executare deoarece dacă s-ar executa una din dispoziții, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte. Revizuirea nu poate fi folosită dacă contrarietatea există între considerente sau între considerente și dispozitiv.
În speță revizuentul a invocat că ar exista contradicție în dispozitivul deciziei atacate privitor la recursul declarat împotriva încheierii nr. 8613/08.10.2008 constând în neconcordanța dintre soluția de admitere a recursului și modificarea în parte a hotărârii recurate.
Ori, acest aspect nu poate fi considerat drept unul care s-ar subsuma motivului de revizuire invocat. Prin admiterea recursului și modificarea în parte a încheierii atacate nu s-au stabilit dispoziții contradictorii în dispozitivul hotărârii, câtă vreme modificarea în tot sau în parte a hotărârii atacate cu recurs este o consecință a admiterii recursului. Nu poate fi reținută argumentația revizuentului în sensul că prin admiterea recursului ar fi trebuit să se modifice în tot încheierea recurată câtă vreme legiuitorul a stabilit la art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă că, consecința admiterii recursului poate fi atât modificarea în tot cât și în parte a hotărârii recurate.
Drept urmare, se reține că prin prisma acestui motiv de revizuire, cererea de revizuire formulată de revizuent este nefondată.
Cât privește cel de al doilea motiv de revizuire invocat prin prisma prevederilor art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă conform cărora hotărârea instanței de recurs poate fi revizuită dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut, se reține că revizuirea este de asemenea nefondată.
Astfel, revizuentul a invocat că instanța de recurs în privința aceluiași recurs declarat împotriva încheierii 8613/2008 nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra cererii revizuentului de constatare a faptului că procedura de soluționare a cererii de înregistrare a devenit una contencioasă prin prisma prevederilor art. 335 Cod procedură civilă.
Motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă referitor la nepronunțarea instanței asupra unui lucru care vizează situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor formulate în proces, indiferent dacă ele au caracter principal, accesoriu sau incidental.
Prin sintagma "lucru cerut" prevăzută de textul de lege legiuitorul a avut în vedere cererile concrete formulate de părți, asupra cărora instanța trebuie să se pronunțe expres și distinct și nu diferitele argumente și motive care susțin sau combat cererile principale, accesorii sau incidentale formulate în cauză.
Solicitarea revizuentului care a avut calitatea de intimat în recursul declarat împotriva încheierii 8613/2008 de respingere a recursului și menținere a încheierii recurate datorită caracterului contencios al procedurii de înregistrare, nu poate fi calificată drept o cerere distinctă principală, accesorie ori incidentală asupra căreia instanța să se pronunțe distinct și care să intre în noțiunea de "lucru cerut".
Prin invocarea caracterului contencios al procedurii înregistrării, revizuentul a urmărit combaterea motivelor de recurs care vizau modificarea încheierii și admiterea cererii de înregistrare mențiuni. Ori, argumentele, motivele și obiecțiile invocate de intimat în cadrul recursului nu sunt cereri distincte asupra cărora instanța trebuie să se pronunțe în mod expres prin hotărârea adoptată.
Cât privește cel de al treilea motiv de revizuire invocat, constând în existența unor hotărâri definitive potrivnice în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, se reține de asemenea că cererea de revizuire este nefondată.
Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 Cod procedură civilă este necesar ca hotărârile invocate să conțină elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire își găsește necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă, deoarece fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate face decât prin revizuirea hotărârilor și anularea ultimei hotărâri.
În speță revizuentul în prima situație invocată prin prisma acestui motiv de revizuire nu invocă existența contrarietății dintre două hotărâri distincte, ci existența potrivniciei în cuprinsul chiar deciziei a cărei revizuire se cere. Într-adevăr, în cuprinsul acestei decizii s-au soluționat două recursuri distincte formulate împotriva a două încheieri separate pronunțate de judecătorul delegat la ORC ca urmare a conexării cauzelor, dar aceste recursuri vizează încheieri diferite cu obiecte diferite, obiectul cauzei dedus judecății fiind distinct și separat în fiecare dintre cele două cazuri. Ori pentru a fi incident motivul de revizuire este necesar să existe hotărâri contrarii distincte (și nu una singură) și tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două dosare. Similitudinea situației juridice din cele două recursuri separate care vizează încheieri distincte cu obiect diferit, nu poate fi invocată drept temei al revizuirii prin prisma motivului invocat.
Aceeași situație a existenței obiectelor cauzei diferite se constată și între obiectul deciziei atacate cu revizuire și obiectele cauzelor soluționate prin deciziile nr. 8/2008 dată în dosarul nr. 1140/2007 a Curții de APEL ORADEA, nr. 9/C/2008 dată în dosarul - a Curții de APEL ORADEA, 48/C/2008 dată în dosarul - a Curții de APEL ORADEA și 49/C/2008 dată în dosarul - al Curții de APEL ORADEA. Toate aceste cauze au avut ca obiect recursuri declarate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul delegat, iar încheierile recurate au fost distincte și au avut cereri de înregistrare separate, aceste cauze nevizând aceeași cerere de înregistrare mențiuni și încheiere a judecătorului delegat recurate.
Revizuentul, de fapt invocă existența unei contradicții între modul de soluționare a recursului declarat împotriva încheierii 8613/2008 soluționat prin decizia atacată cu revizuire și practica judiciară creată la nivelul instanței în privința cererilor de înregistrare la judecarea cărora se constată transformarea procedurii necontencioase în una contencioasă și incidența prevederilor art. 335 Cod procedură civilă.
Ori, practica judiciară a instanței în spețe similare contrară celei în care s-a pronunțat decizia atacată cu revizuire nu poate constitui motiv de revizuire a unei hotărâri definitive, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres că motivul de revizuire este incident doar în situația existenței unei triple identități de părți, obiect și cauză.
În mod similar este și situația hotărârilor judecătorești invocate prin prisma aceluiași motiv de revizuire dar cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant legal al, respectiv a deciziei nr. 13/C/2009 dată în dosar - al Curții de APEL ORADEA, sentinței nr. 537/16.03.2009 dată în dosar 1095/2008 și sentinței 559/27.05.2009 dată în dosar 4659/2008 a Tribunalului Bihor.
În aceste dosare diferite, cu obiecte diferite și părți diferite, instanțele s-au pronunțat asupra excepției lipsei calității de reprezentant legal al societății SRL, iar practica judiciară creată ca urmare a pronunțării acestor soluții anterioare, nu poate fi invocată drept temei al cererii de revizuire a unei hotărâri ulterioare care a rezolvat excepția de procedură într-un mod diferit.
În consecință, instanța având în vedere aceste considerente, reține că cererea de revizuire formulată este nefondată, urmând ca, în baza prevederilor art. 322, 326 Cod procedură civilă să dispună respingerea ei ca atare.
Instanța nu va acorda cheltuieli de judecată, deoarece acestea nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE ca nefondată cererea de revizuire declarată derevizuentuldomiciliat în O,-, jud. B, în contradictoriu cuintimatul LEASING, J-, CUI R- cu sediul în, nr. 41, jud. B,intimatul GENERAL IMPORT EXPORT, cu sediul în O,--2, jud. B,intimatulcu domiciliul în O,-, jud. B, intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, jud. B, împotriva deciziei nr. 40 din 29.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER,
red.dec.
în concept în 17.02.2010
Jud.fond:,
Tehnored. 7 ex.
În 19.02.2010
5 com.
revizuentul O,-, jud. intimatul LEASING, nr. 41, jud. intimatul GENERAL IMPORT EXPORT, O,--2, jud. intimatul O,-, jud. intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, O,-, jud.Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Tătar Ioana, Blaga Ovidiu