Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1547/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 1547

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de G- acționar la SC SA, împotriva încheierii nr.2262 din 24 iulie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul nr.22298/2008, în contradictoriu cu SC SA.

La apelul nominal a răspuns recurentul G, asistat de avocat și intimata SC SA, prin consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Avocat, pentru recurentul reclamant, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Arată că, în opinia sa, încheierea este nelegală și netemeinică, fiind încălcate prevederile Legii 31/1990 cu privire la convocare.

Consilier juridic, pentru intimată, solicită respingerea recursului și arată că, dacă cererea este calificată ca recurs, toate motivele se referă la Hotărârea nr. 2 AGA și nu se referă la încheierea pronunțată de judecătorul delegat.

În aceste condiții solicită respingerea recursului ca nemotivat.

Mai arată, referitor la motivul privind prezența, că Hotărârea AGA a fost luată cu respectarea legii, întrucât a doua zi prezența acționarilor a fost mai mare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin încheierea nr.2262/24.07.2008, pronunțată în dosarul nr.22298/2008 al ORC de pe lângă Tribunalul O l t, s-a admis cererea de depunere și menționare acte formulată la data de 22.07.2008 de către petenta SC SA și s-a dispus menționarea în registrul comerțului a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare Acționarilor nr.2 din 18.07.2008 și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul delegat de Tribunalul Olt la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olta constatat că sunt îndeplinite cerințele legale, că s-au anexat cererii toate înscrisurile menționate în opis.

Împotriva încheierii a declarat recurs G, în calitate de acționar al societății, solicitând să se constate că Hotărârea AGEA a SC SA este nelegală și netemeinică și să se anuleze hotărârea pronunțată.

Criticile recurentului au vizat faptul că: AGEA a SC SA, din motive imputabile administratorilor societății, nu s-a ținut la data de 17.07.2008 potrivit convocatorului publicat în Monitorul Oficial și într-un ziar local, iar a doua zi, adunarea s-a ținut cu o întârziere de 2 ore față de ora stabilită în convocator; nu s-au respectat prevederile HG 500/1994, în sensul că nu s-a realizat reevaluarea patrimoniului, motiv pentru care a fost respinsă cu unanimitate de voturi propunerea de majorare a capitalului social; în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății nu s-a prezentat raportul comisiei de cenzori cu privire la majorarea de capital.

În scop probatoriu, s-au depus la dosar procesul verbal al AGEA din 17.07.2008, procesul verbal al AGEA din 18.07.2008, din care reiese că și alți 140 acționari au votat împotriva adoptării hotărârii; Hotărârea nr.2 a AGEA din 18.07.2008; copia încheierii nr.2262 din 24.07.2008; procesul verbal din 10.04.2008 al AGEA a societății; Hotărârea nr.1 din 10.04.2008 a AGEA a SC SA.

La data de 27.10.2008, intimata SC SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, intimata a susținut că motivele invocate prin cererea de recurs privesc Hotărârea AGEA din 18.07.2008 și nu încheierea judecătorului delegat apreciată de intimată ca fiind temeinică și legală.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs formulate și dispozițiilor legale incidente în speță, Curtea constată că recursul este nefondat, în raport de următoarele considerente:

În sistemul Legii nr.26/1990 și al Legii nr. 31/1990, judecătorul delegat desemnat în temeiul art. 37 alin.1 din Legea nr.31/1990, R, să se pronunțe asupra legalității unei cereri de înmatriculare/mențiune, are obligația de a cerceta doar dacă sunt îndeplinite condițiile legale formale, cerute pentru formularea cererii, respectiv: dacă problema supusă examinării intră în categoria actelor și faptelor supuse înregistrării în registrul comerțului potrivit legii, dacă actele justificative sunt complete iar prezentarea lor s-a realizat în forma cerută de lege, dacă există toate avizele și autorizațiile de care legea condiționează autorizarea unei înmatriculări ori a unei mențiuni și dacă s-au achitat taxele corespunzătoare.

Controlul de legalitate prevăzut de art. 37 din Legea nr. 31/1990,R, nu presupune depășirea caracterului grațios al procedurii ce se desfășoară la Oficiul Registrului Comerțului și nici depășirea atribuțiilor judecătorului delegat.

Prin urmare, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului nu poate face aprecieri asupra valabilității hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor.

În situația în care se contestă această hotărâre, acționarul societății are la îndemână, potrivit legii, procedura specială, contencioasă, a acțiunii în anulare reglementată de dispozițiile art.131-132 din Legea nr.31/1990.

În consecință, față de considerentele expuse mai sus, se reține că este temeinică și legală încheierea recurată, astfel încât, potrivit dispoz. art312 alin.1 pr. Civ. se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intimatul G- acționar la SC SA, cu domiciliul în, sat S, județul O, împotriva încheierii nr.2262 din 24 iulie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt în dosarul nr.22298/2008, în contradictoriu cu petenta SC SA, cu sediul în,-, județul O, ca nefondat.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red. Jud.

tehnoredactat /4ex./04.12.2008

20 2008

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1547/2008. Curtea de Apel Craiova