Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1590/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1774/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1590
Ședința publică de la 18 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
JUDECĂTOR 3: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva încheierii nr. 62652 din data de 09.07.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu intimații - - și PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul personal și asistat de avocat, cu delegație la fila 39 din dosar și intimata - - prin avocat cu delegație la fila 28 din dosar, lipsind intimata ONRC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata ONRC a depus la dosar întâmpinare.
Intimata - - prin avocat, depune la dosar întâmpinare, comunică un exemplar și apărătorului recurentului.
Intimata - - prin avocat, invocă excepția inadmisibilității recursului și arată că nu au primit copia motivelor de recurs și a actelor anexate.
Recurentul prin avocat, solicită decăderea intimatei din dreptul de a depune întâmpinare.
Se comunică părților câte un exemplar al întâmpinării depusă la dosar de către intimata ONRC.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea invocă din oficiu excepția lipsei de interes a recursului având în vedere decizia comercială nr. 1268 din 24.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială în dosarul nr- și acordă mai întâi cuvântul părților pe excepția lipsei calității procesuale a ONRC, invocată prin întâmpinare de intimata ONRC.
Recurentul prin avocat, solicită respingerea excepției invocată de ONRC, apreciază că aceasta participă în această cauză pentru opozabilitate.
Intimata - - prin avocat, solicită respingerea excepției invocată de ONRC, apreciază că aceasta participă în această cauză pentru opozabilitate.
Curtea în urma deliberării, respinge excepția invocată de ONRC, având în vedere citarea acesteia din rațiunea opozabilității astfel cum dispune Legea nr. 26/1990 cu modificările ulterioare.
Curtea acordă părților cuvântul pe excepția inadmisibilității, invocată de intimata - - prin întâmpinare.
Intimata - - prin avocat, solicită admiterea excepției inadmisibilității, să se constate că recursul este inadmisibil, cererea de recurs nefiind înregistrată mai întâi la Registrul Comerțului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 184 alin. 1 din Legea 26/1990.
Recurentul prin avocat, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, solicită să se constate că sunt formulate două cereri de recurs una împotriva unei încheieri și a doua împotriva constatării perimării.
Curtea în virtutea dispozițiilor art. 137 alin. 2. se va pronunța asupra excepțiilor o dată cu pronunțarea asupra fondului.
Curtea invocă din oficiul excepția lipsei de interes a recurentului, având în vedere decizia comercială nr. 1268 din 24.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, prin care s-a soluționat recursul declarat de.
Recurentul prin avocat, arată că nu are cunoștință de această decizie și solicită lăsarea dosarului la ordine.
Intimata - - prin avocat, solicită de asemenea, lăsarea dosarului pentru a lua la cunoștință de această decizie.
Curtea la cererea părților, pentru a lua la cunoștință de decizia comercială nr. 1268 din 24.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială, dispune lăsarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns recurentul personal și asistat de avocat și intimata - - prin avocat cu delegații la dosar, lipsind intimata ONRC.
Curtea acordă părților cuvântul pe excepția lipsei de interes a recurentului.
Recurentul prin avocat, arată că lasă la aprecierea instanței.
Intimata - - prin avocat, solicită excepția excepției lipsei de interes a recurentului, invocată de instanță și în subsidiar solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:
Prin încheierea nr. 62652 pronunțată în ședința publică din data de 09.07.2009 judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia constatat perimată cererea cu nr. - din 16.09.2008 prin care s-a solicitat depunerea și menționarea în registrul comerțului a recursului declarat împotriva încheierii din data de 27.08.2008 pronunțată de judecătorul delegat.
În considerentele încheierii, judecătorul delegat a reținut că prin cerere, petentul a solicitat depunerea și menționarea în registrul comerțului a recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de judecătorul delegat în data de 27.08.2008. Cauza a fost suspendată la data de 27.11.2008, în conformitate cu dispozițiile art. 1551.pr.civ. S-a reținut, de asemenea, că de la data suspendării au trecut mai mult de 6 luni, cauza rămânând în nelucrare din culpa petentului, constatând incidența dispozițiilor art. 248 și art. 252.pr.civ.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și reținerea cauzei în vederea soluționării recursului declarat împotriva încheierii judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București din data de 27.08.2009.
În motivare, recurentul a arătat că prin încheierea din data de 27.08.2008 au fost dispune anumite înregistrări în registrul comerțului, contestate prin recursul depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Recurentul arată că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București avea obligația de trimite spre competentă soluționare acest recurs, iar nu să constate perimarea cererii sale.
Prin întâmpinare, intimata - - a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că recurentul nu a solicitat menționarea în registrul comerțului a faptului declarării acestei căi de atac. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că temeinică și legală încheierea de perimare pronunțată de judecătorul delegat.
Completul de judecată a unit cu fondul cauzei excepția de inadmisibilitate, invocată de intimată, și a invocat din oficiu excepția lipsei de intere în promovarea cererii de recurs.
Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de excepția invocată din oficiu, se rețin următoarele. prin recursul declarat, recurentul intenționează să obțină judecarea căii de atac declarată împotriva unei alte încheieri pronunțate de judecătorul delegat, respectiv încheierea din data de 27.08.2008. Din probele administrate, rezultă că prin decizia comercială nr. 1268 din 24.11.2008 Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială a soluționat recursul declarat împotriva acelei încheieri, soluția fiind aceea a anulării căii de atac pentru neachitarea taxelor judiciare de timbru legal datorate.
Pentru a exista interes în promovarea unei acțiuni ori în susținerea unei căi de atac, este necesar să se facă dovada caracterului actual al acestui interes. Or, în speță, nu există un interes actual al recurentului, în condițiile în care singura sa critică vizează nesoluționarea recursului declarat împotriva încheierii judecătorului delegat din data de 27.08.2008. în condițiile în care acest recurs a făcut obiectul analizei unui complet de judecată, se apreciază că recurentul nu justifică interesul în promovarea prezentului recurs.
În consecință, în raport de considerentele arătate, în baza art. 312.pr.civ. va admite excepția invocată din oficiu și va respinge ca lipsit de interes recursul ce face obiectul prezentei judecăți.
În temeiul art. 274.pr.civ. va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimata - -, constând în plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul în contradictoriu cu intimatele - - și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRLUI COMERȚULUI prin REGISTRUL COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii nr. 62652 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în ședința publică din data de 09.07.2009.
Obligă recurentul să plătească intimatei - - suma de 2.380 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/5ex.
05.12.2009.
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa, Viorica Trestianu