Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - recurs ORC -

ROMÂNIE

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.163

Ședința publică din data de 4 februarie 2010

PREȘEDINTE: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 2: Sas Remus

JUDECĂTOR 3: Turculeț Ana

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta MFP - ANAF Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotrivaîncheierii nr. 8039 din 29 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Suceava.

La apelul nominal s-a prezentat Mironovici, administrator al SC SRL S, lipsă fiind reprezentantul recurentei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat declară recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Administratorul SC " " SRL S, Mironovici, solicită să se admită recursul declarat de recurentă și precizează că dorește ca societatea să-și continue activitatea, precizând că este la zi cu toate dările și au achitat toate datoriile.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. 50871 din 6.10.2009 formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat radierea unui număr de 282 persoane juridice conform listei anexe la cererea depusă, inclusiv a " "

În motivare, petenta arată că societățile menționate au fost dizolvate în cursul anului 2008 prin sentințe ale Tribunalului Suceava în baza art.237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990 republicată, așa încât în temeiul alin.8 al aceluiași articol se impune radierea lor.

Prin încheierea 8039 din 29.10.2009 pronunțată de judecătorul delegat la de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, dispunându-se radierea din registru comerțului a celor 278 persoane juridice, înscrise în anexa nr. 1, inclusiv " "

Pentru a dispune astfel, judecătorul delegat a reținut, în esență, că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 237 alin. 8) și 9) din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Împotriva acestei încheieri, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Sad eclarat recurs.

În motivare, recurenta invocă drept unic motiv de recurs, faptul că radierea intimatei din registrul comerțului îi afectează grav interesele, întrucât nu mai pot fi dispuse măsuri pentru recuperarea creanțelor.

Examinând recursul de față, al cărui motiv poate fi încadrat în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și prin prisma art. 304/1 Cod procedură civilă,urteaconstată că este nefondat.

" " Saf ost mai întâi dizolvată prin sentința nr. 2638 din 12 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, în temeiul art.237 alin. 1 lit. b) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, modificată și completată, respectiv nedepunerea în termen a situației financiare aferente anului 2006 la registrul comerțului,sentință care a fost comunicată și recurentei, conform dispozițiilor art.237 alin.(3) și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV -

În baza alin. 5 al aceluiași articol, orice persoană interesată avea posibilitatea de a ataca cu recurs sentința de dizolvare, sau, după rămânerea irevocabilă a acesteia- de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator de pe ista practicienilor în insolvență, în termenele prevăzute de alin.7; recurenta Sar ămas însă în pasivitate, judecătorul delegat nefiind sesizat cu cerere de numire a lichidatorului din partea nici unei persoane interesate. La data radierii, respectiv29.10.2009, sentințele de dizolvare privind toate societățile aflate pe lista anexă erau investite ca irevocabile de către instanța competentă.

Ca urmare instanța constată că a fost respectat atât termenul de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, în interiorul căruia reprezentantul legal al persoanei juridice avea obligația numirii lichidatorului, cât și termenul de 3 luni ulterior, dedus din prevederile legale acordate de legiuitor oricărei persoane interesate pentru a solicita desemnarea unui lichidator.

Față de cele menționate, cum recurenta avea posibilitatea legală de a solicita lichidarea societății menționate, invocarea după radierea acesteia a unui debit față de bugetul consolidat al statului, nu poate atrage casarea sau modificarea încheierii atacate, dispoziția de radiere fiind emisă cu respectarea prevederilor legale menționate.

Față de cele învederate, cum încheierea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotrivaîncheierii nr. 8039 din data de 29.10.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava,intimată fiind SC " " SRL S, cu sediul în municipiul S, dul - - nr.19, -.38,.A,.8 județul S.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2 ex./5.02.2010

Președinte:Grapini Carmen
Judecători:Grapini Carmen, Sas Remus, Turculeț Ana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 163/2010. Curtea de Apel Suceava