Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 166/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
(Nr. în format vechi 2623/2007)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.166
Ședința publică de la 05 Februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B împotriva încheierii nr.66930/21.11.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații COM, DATA, ELECTRIC, PRODUCTIE ȘI MANAGEMENT INTERNAȚIONAL EUROPA DE, OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin consilier juridic cu delegație la fila 26, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata a fost restituită cu mențiunea "persoana citată schimbându-și adresa, nu s-a putut afla noua adresă". Totodată se învederează că prin Serviciul Registratură la data de 08.01.2008 a depus la dosar note scrise prin care arată că nu mai are sediul în-, sector 1, precum și faptul că recurenta nu a indicat sediul actual al intimatei
Recurenta, prin consilier juridic, depune la relații cu privire la sediile intimatelor și, de la Oficiul Registrului Comerțului din care rezultă faptul că aceste părți figurează în evidențe cu aceleași sedii la care au fost citate, respectiv cu sediul în B,-, sector 1, iar cu sediul în B,-, sector 1.
Curtea, dispune aplicarea disp. art.98 pr.civ. față de intimatele și, apreciind procedura legal îndeplinită cu acestea.
Recurenta, prin consilier juridic, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și respingerea cererii formulată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București privind radierea societăților, având în vedere faptul că intimatele sunt în culpă pentru neplata obligațiilor bugetare în termenul legal, iar prin radierea acestora Sector 1 nu mai poate recupera sumele datorate de către acestea la bugetul de stat.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin Încheierea nr.66930/21.11.2007, Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, a dispus radierea din registrul comerțului a persoanelor juridice înregistrate cu datele de identificare înscrise în lista anexă la cerere, printre care și COM, DATA, ELECTRIC, PRODUCTIE ȘI MANAGEMENT INTERNAȚIONAL EUROPA DE, precum și înregistrarea mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art.31 alin.5 din Legea nr.359/2004.
Împotriva încheierii, a declarat recurs ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1, solicitând ca o consecință a admiterii căii de atac, modificarea hotărârii judecătorului delegat, în sensul respingerii cererii de radiere și menținerea societăților comerciale intimate în evidența oficiului registrului comerțului.
În motivarea recursului, petiționara a arătat în esență că, intimatele figurează în evidențele sale cu debite neachitate la bugetul general consolidat al statului, radierea acesteia conducând la imposibilitatea recuperării debitului și prejudicierea bugetului statului, în drept fiind invocate prevederile art.304 pct.9 pr.civ. și 3041.pr.civ.
Examinând încheierea atacată, Curtea urmează a constata netemeinicia criticii formulată de recurentă, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Curtea reține că potrivit art.31 alin.5 din Legea nr.359/2004 modificată și completată, persoanele juridice pentru care anterior s-a dispus dizolvarea de drept conform prevederilor art.30 alineatele 1 și 2 ale aceluiași act normativ, se radiază din registrul comerțului, la cererea 0ficiului Național al Registrului Comerțului, atunci când nu a fost înregistrată nici o cerere pentru numirea unui lichidator, care să fi fost formulată în condițiile reglementate prin art.31 alineatele 3 și 4 din lege, fie de reprezentantul legal al societății, fie de orice persoană interesată.
Prin încheierea recurată, judecătorul delegat a constatat la cererea 0ficiului Național al Registrului Comerțului că sunt îndeplinite cerințele legale instituite prin dispozițiile art.31alin.5 din Legea nr.359/2004 și a dispus radierea societăților comerciale intimate, constatarea având la bază analiza întrunirii condițiilor și termenelor prevăzute de art.31 alineatele 3 și 4 din lege, recurenta neformulând de altfel critici sub acest aspect.
Numai invocarea existenței unor debite la bugetul general consolidat al statului, nu poate constitui temei legal pentru admiterea căii de atac, în cauză nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 pr.civ. evocate prin motivele de recurs, încheierea atacată nefiind lipsită de temei legal și nici dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, pentru recuperarea debitelor, recurenta având posibilitatea de a formula cu respectarea termenului prevăzut de art.31 alin.4 din Legea nr.359/2004 cerere pentru numirea unui lichidator, posibilitate pe care însă nu a înțeles să o folosească.
În considerarea celor expuse, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 B împotriva încheierii nr.66930/21.11.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații COM, DATA, ELECTRIC, PRODUCTIE ȘI MANAGEMENT INTERNAȚIONAL EUROPA DE, OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 26.02.2008
Tehnored. - 29.02.2008
2 ex.
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu