Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 172/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.172
Ședința publică de la 03.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva Încheierii nr. 76919 din 01.10.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele SC SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care invedereaza instantei ca recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat si judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 proc.civ.
Curtea, constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. -/10.08.2009, formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, s-a solicitat radierea din registrul comerțului a SC SRL, învederându-se că, urmarea a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea, întrucât in termenele prevăzute de art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 nu s-a solicitat numirea unui lichidator, devin incidente dispozițiile art. 237 alin 8 din lege.
În susținerea cererii s-au depus a dosarul cauzei extrasul din registru și hotărârea de dizolvare nr. 11837/15.12.2006, pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI-a Comerciala, cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Prin încheierea nr.76919 din 01.10.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B, a fost admisă cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului si s-a dispus radierea societatii, precum și înregistrarea in registrul comertului a mențiunii privind radierea. S-a dispus, totodată și comunicarea incheierii si efectuarea publicității legale, in conditiile prevazute de art. 237 alin.9 din Legea nr. 31/1990.
Pentru a hotărî astfel, judecatorul delegat a apreciat îndeplinite cerințele legale privind radierea societății, așa cum sunt prevăzute de art. 237 alin. 8 și 9 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 6 pentru motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9.pr.civ.
În motivarea recursului s-a arătat ca societatea comercială radiată figureaza in evidentele acestei institutii cu obligatii fiscal restante, reprezentand debite neachitate in termen legal, dobanzi si penalitati de intarziere, in suma totala de 67.025 lei, conform fisei sintetice totale depusa la dosar.
Recurenta sustine ca măsura radierii dispusă în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 8 și 7 din Legea nr. 31/1990 este nelegală, având ca efect imposibilitatea recuperării debitelor.
Recursul nu este fondat, urmand a fi respins ca atare, in conditiile art. 312 Cod procedura civila.
Potrivit art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, in termen de 3 luni de la data ramanerii irevocabile a încheierii de dizolvare reprezentantul legal al persoanei juridice are obligația numirii și înregistrării în registrul comerțului a lichidatorului, acelasi articol stabilind in teza urmatoare ca dacă nu există reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termenul prevăzut, la cererea oricărei persoane interesate, judecătorul delegat numește un lichidator de pe Lista practicienilor în insolventa, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Dispozitia legala reglementeaza pe de o parte obligatia legala a societatii dizolvate, prin reprezentantul sau legal la desemnarea lichidatorului, iar pe de alta parte, asigura tertilor interesati protectia juridica adecvata stabilind ca in pasivitatea reprezenatului legal, initiativa numirii lichidatolrului apartine persoanelor interesate prin formularea unei cereri in fata judecatorului delegat in termen la 3 luni de la data expirarii termenului prevazut in alin. 7 al atr. 237 din Legea nr. 31/1990.
Creditorul trebuie, asadar, sa manifeste o minima diligenta si sa depuna o cerere de numire lichidator in termenul expres prevazut de lege pentru aceasta situatie, pentru recuperarea creantelor sale. Judecatorul delegat a constatat, insa, in mod judicios, ca Administrației Finanțelor Publice Sector 6 nu a solicitat desemnarea lichidatorului in conditiile art. 237 alin. 7 si 8 din Legea nr. 31/1990. Or, in aceasta situatie, instanta de fond a facut o corecta apreciere a situatiei de fapt, in lipsa oricarei sesizari care sa aiba ca obiect desemnarea lichidatorului aplicand legea si dispunand radierea societatii dizolvate la cererea ONRC.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva Încheierii nr. 76919 din 01.10.2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele SC SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red. jud. /2 ex.
Fond - judecator delegat la Oficiul Registrul Comertului de pe langa Tribunalul B -
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Izabela Dolache, Cristina Scheaua