Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 180/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 180

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Tudora Drăcea

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 3: Mariana Moț

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, sector 1,-, împotriva Încheierii nr.11860/14.12.2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimații - SRL, cu sediul în comuna, jud. O, - SA cu sediul în comuna, jud. D și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ din C,-, jud.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus prin serviciul arhivă de către Agenția Domeniilor Statului B răspuns la adresa instanței, precum și concluzii scrise de către intimata - SRL, după care;

Curtea constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin încheierea nr. 11860 din 14 decembrie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj în dosarul nr. 40374/2007 s-a admis cererea de înregistrare așa cum a fost formulată și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la: acțiuni, asociați juridici, capital social, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare; depunerea actului constitutiv actualizat. Totodată, s-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului modificator - adițional nr. 1698 din 18 septembrie 2007 și a notificării privind depunerea la Oficiul Registrului Comerțului a actului constitutiv actualizat.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul delegat a reținut că prin cererea, legal timbrată, înregistrată sub nr. 40374 din 18 septembrie 2007 s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la acțiuni, asociați juridici, capital social.

Judecătorul delegat constatând că au fost depuse înscrisurile menționate în opisul inclus în cererea de înregistrare și că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele din Codul d e Procedură Civilă, ale Legii nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 359/2004 cu modificările și completările ulterioare, a admis cererea.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta arată că în procesul de privatizare al - SA a redevenit acționar la aceasta urmare rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni cu nr. 34/20 noiembrie 2003 prin sentința nr. 12004/24 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București.

Recurenta susține că la o primă analiză cererea nr. 40374 nu îndeplinește condițiile de fond și de formă cerute de lege, nefiind trecute calitatea celui care a formulat cererea de radiere numele și prenumele celui care a formulat cererea și denumirea actului.

Mai susține recurenta că Hotărârea AGA cu nr. 2 din 8 august 2007, pe baza căreia s-a formulat cererea este nelegală întrucât nu au fost respectate prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990 cu privire la convocarea Adunării Generale a Acționarilor.

În final, recurenta solicită admiterea recursului și anularea încheierii judecătorului delegat, precizând că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 26/1990 R și art. 299 și următoarele Cod procedură civilă.

Intimata - SRL prin concluzii scrise a solicitat respingerea recursului, susținând că unele motive invocate de recurentă referitoare la Hotărârea nr. 12004 din 24 octombrie 2007 au mai fost invocate de aceasta și instanța de recurs le-a înlăturat, așa cum s-a întâmplat prin decizia nr. 321 din 4 aprilie 2007.

Mai arată că pentru anularea mențiunilor solicitate este necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile referitoare la fondul drepturilor și obligațiilor din contractul de privatizare, conform art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 și în acest moment această condiție nu este îndeplinită.

Analizând recursul, Curtea constată neîntemeiate criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea condițiilor de fond și de formă cerute de lege, din cererea depusă și actele anexe rezultând că în speță este vorba de o cerere de înregistrare mențiuni și nu de radiere și judecătorul delegat a verificat îndeplinirea condițiilor cerute de lege.

Nici critica referitoare la Hotărârea AGA cu nr. 2 din 8 august 2007, potrivit căreia este nelegală deoarece nu au fost respectate prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990 referitoare la convocare, nu poate fi primită atâta vreme cât această critică vizează o problemă de fond care poate fi rezolvată într-o cerere de anulare a hotărârii AGA și nu o cerere de înregistrare mențiuni.

Ori, atâta vreme cât, hotărârea AGA ce a stat la baza înregistrării din încheierea atacată nu a fost anulată, critica recurentului că această hotărâre este nelegală, este neîntemeiată și se va respinge.

Nici susținerea privind situația acționariatului ca urmare a intervenirii rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nu are relevanță în situația de față, într-o cerere de înregistrare mențiuni recurenta având posibilitatea ca în baza hotărârii judecătorești irevocabile (sentința nr. 12004/24 octombrie 2007 fiind în apel cu termen de judecată la 24 martie 2008 după cum însăși precizează în actul cu nr. 41793/2008) să solicite radierea înregistrării în temeiul art. 25 (1) din legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, în situația în care este vătămată.

În consecință, pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat și va menține încheierea judecătorului delegat, ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, sector 1,-, împotriva Încheierii nr.11860/14.12.2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimații - SRL, cu sediul în com., jud. O, - SA cu sediul în com., jud. D și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL DOLJ din C,-, jud.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 februarie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud.. / 2ex.

tehnored. / 24.03.2008

03 Martie 2008

Președinte:Tudora Drăcea
Judecători:Tudora Drăcea, Maria Necșulescu, Mariana Moț

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 180/2008. Curtea de Apel Craiova