Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 184/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 184

Ședința publică de la 31 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cremenițchi Radu

JUDECĂTOR 2: Miler Iulia

JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Camelia

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de " COFETĂRIE" I împotriva încheierii nr. 12543 din 21 decembrie 2007 judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 17 martie 2008, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și din lipsă de timp pentru deliberare instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 24 martie 2008 și apoi pentru data de astăzi, când:

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra recursului comercial d e față;

Prin încheierea nr.12543 din 21.12.2007, pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Iașis -a respins cererea nr.63191 din 23.11.2007 privind înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la: acțiuni, capital social, persoane împuternicite, alte mențiuni, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, depunerea actului constitutiv actualizat, formulată în baza Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr.1 din 15.09.2007.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul delegat a reținut următoarele:

Prin cererea legal timbrată, înregistrată sub nr.63191 din 23.11.2007, s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la: acțiuni, capital social, persoane împuternicite, alte mențiuni, conform Hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor, nr.1 din 15.09.2007.

În dovedirea propriilor susțineri au fost depuse la dosar o serie de acte.

Pentru a dovedi sporul de capital în sumă de 68292,5 ron de la suma de 21707,50 ron la suma de 90.000 ron, s-au depus la dosar următoarele acte: note contabile din data de 30.09.2007, jurnal articole contabile pentru luna septembrie, anul 2007, balanță lunară de verificare pentru luna septembrie, anul 2007, chitanțele nr.-/15.09.2007, -/17.09.2007, -/17.09.2007, -/15.09.2007, -/19.09.2007, -/18.09.2007, -/19.09.2007, -/18.09.2007, -/22.02.2007, -/21.09.2007, -/20.09.2007, -/22.09.2007, -/21.09.2007, -/20.09.2007 - la obiectul plății menționându-se "aport parțial la majorare capital social".

Modalitatea aleasă de asociați de a subscrie sporul de capital în casieria societății încalcă regula integrității capitalului social, respectiv de a nu fi folosit pentru: distribuirea de dividende, restituire către asociați sau în folosul asociaților ori în acela al unei alte persoane, integritate ce nu poate fi asigurată decât prin existența capitalului social într-un cont bancar.

De altfel, în conformitate cu prevederile nr.OG15/1996, petenta avea obligația de a depune sumele într-un cont bancar, încălcarea acestei obligații constituind contravenție și cu toate că i s-a acordat termen pentru a demonstra vărsământul sporului de capital într-un cont bancar, aceste dovezi nu s-au prezentat.

Având în vedere că petenta nu s-a conformat normelor imperative sus-menționate instituite în scopul întăririi disciplinei financiare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs I, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu următoarea motivare:

În vederea înregistrării în Registrul Comerțului a mențiunilor privind majorarea capitalului social la SC SA I, s-au depus în original nota contabilă din care rezultă modalitatea de majorare a capitalului social prin noi aporturi în numerar.

Totodată s-a depus și jurnalul detaliat al vărsămintelor realizate de acționarii SC SRL și SC Medica SRL.

La dosarul depus la registrul comerțului au fost depuse și chitanțele din care rezultă că acționarii au virat în casieria unității sumele de bani (detaliate în jurnalul depunerilor), cu care au înțeles să majoreze capitalul social, precum și balanța contabilă din care rezultă că în contul de capital social subscris și vărsat (1012) este înregistrată suma de 90.000 ron.

Recurenta solicită instanței să observe că sunt întrunite condițiile legale pentru a dispune înregistrarea în registrul comerțului a majorării de capital social. Astfel, majorarea s-a realizat prin noi aporturi în numerar, (potrivit dispozițiilor art.210 al.1 din Legea 31/1990) sumele fiind depuse în casieria unității, și au fost înregistrate în evidența contabilă a firmei, precum și în contul de capital social subscris și vărsat.

Acționarii au ales această modalitate de depunere, respectiv în casieria unității, din raționamente de ordin economic, nedorind să plătească comisioanele bancare foarte ridicate. Cum dispozițiile Legii 31/1990 nu condiționează depunerea aportului în numerar într-un anume cont contabil, el putând fi depus atât în contul casa cât și în contul bancar, solicită a se observa că operațiunea de majorare a capitalului social întrunește toate condițiile legale pentru a putea fi dispusă înregistrarea în registrul comerțului.

Analizând motivele de recurs formulate și raportându-le la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul comercial d e față este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Recurenta, prin cererea de înregistrare mențiuni, a solicitat judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași admiterea înregistrării în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la majorarea capitalului social prin aport în numerar depus în casieria unității, potrivit dispozițiilor art.210 alin.1 din Legea nr.31/1990.

Față de dispozițiile anterior citate și având în vedere Anexa la Ordinul Ministrului Economiei și Finanțelor nr.2374/2007 privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.1752/2005, privind Contul 456 " cu acționarii/asociații privind capitalul" - cu ajutorul căruia se înregistrează și sumele depuse ca aport în numerar (512, 531), precum și față de punctul de vedere al expertului contabil existent în înscrisul de la filele 40-41 dosar, potrivit căruia majorarea capitalului social al unei societăți pe acțiuni, prin aport în numerar al acționarilor vărsat în casieria unității este o operațiune posibilă și legală;

Curtea constată că recursul comercial d e față este fondat, iar în baza dispozițiilor art.312 al.5 Cod procedură civilă, va casa încheierea recurată, dispunând trimiterea cauzei judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași pentru înregistrarea cuvenitelor mențiuni.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul formulat de " " SA I împotriva încheierii nr.12543/21.XII.2007 a judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași, pe care o casează.

Dispune trimiterea cauzei judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 31.III.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

24.IV.2008.-

2 ex.-

Președinte:Cremenițchi Radu
Judecători:Cremenițchi Radu, Miler Iulia, Gheorghiu Camelia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 184/2008. Curtea de Apel Iasi