Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1854/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1697/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1854

Ședința publică de la 17 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 3: Adriana

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI împotriva încheierii nr.1897 din data de 11 iunie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea din oficiu invocă excepția tardivității declarării recursului și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 pct.2 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Prin încheierea nr.1897 din data de 11 iunie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a fost admisă cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu și s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a SC SRL cu sediul în com. sat, com., Județ G, dispunându-se și înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunii radierii, precum și comunicarea încheierii și efectuarea publicității legale, în condițiile articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-delegat a reținut că hotărârea de dizolvare a societății este definitivă și irevocabilă, iar în termenele prevăzute de articolul 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, nu s-a solicitat numirea unui lichidator, fiind îndeplinite condițiile legale privind radierea societății din Registrul Comerțului, fiind incidente dispozițiile articolului 237 alin. 8 și 9 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în motivele de recurs că societatea pârâtă datorează bugetului general consolidat suma de 7408 lei, conform titlurilor executorii, considerente pentru care societatea nu trebuia radiată din Registrul Comerțului, pentru a da posibilitatea recurentei să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale în vederea recuperării sumei.

Examinând recursul declarat, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile articolului 301 Cod procedură civilă raportat la articolul 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Curtea apreciază că acesta este tardiv declarat, având în vedere următoarele considerente: încheierea atacată, cu nr. 1897/11 iunie 2009 fost pronunțată de judecătorul-delegat la data de 11.06.2009, fiind comunicată potrivit dispozițiilor articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990.

Din înscrisurile atașate dosarului cauzei rezultă că Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, cu adresa nr. 1453/25.05.2009 înregistrată la. G sub nr.15286/27.05.2009 a transmis la. G, lista cu firmele care erau citate în vederea radierii, fiind atașat și extrasul de pe pagina de Internet a, care atestă data la care s-a publicat încheierea de radiere, conform articolului 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, respectiv data de 17.06.2009.

Având în vedere că recursul a fost declarat la data de 08.07.2009, data înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, peste termenul legal de 15 zile de la efectuarea formalităților prevăzute de articolul 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului G, ca fiind tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI cu sediul în G,-, Județ G, împotriva încheierii nr.1897 din data de 11 iunie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SRL cu sediul în com. sat, com., Județ G și intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU cu sediul în G, Str. - -, -UV-2, Județ G.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică din data de 17 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

Red. Jud.

Tehnored.

2 ex.

29.12.2009

.

Președinte:Carmen Mihaela Negulescu
Judecători:Carmen Mihaela Negulescu, Eugenia Voicheci, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1854/2009. Curtea de Apel Bucuresti