Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 192/COM

Ședința publică de la 05.03.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma

Grefier - - -

Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurentul -, domiciliat în,-,.22,.A,.1,.7, jud. P, împotriva încheierii nr. 25240/31.08.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații intervenienți în interes propriu - SC SA M, cu sediul în M, șos. -, nr. 1, jud. C, SC SA M PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL, domiciliat în C,-, -V3,.A,.7, SC SA M PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR &, cu sediul în C,-, intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, intimați intervenienți persoane fizice -, TA, G, A, A, G, G, A, A, (fostă ), I, G, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 20.03.2008 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta iar completul de judecată a amânat pronunțarea pentru a se depune concluzii scrise la data de 27.02.2008, 05.03.2008, pentru când:

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată sub nr. 42774/2007 la Oficiul Registrului Comerțului C petentul a solicitat înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare laschimbarea administratorilor și cenzorilor SC SA, depunând drept înscrisuri probatorii Hotărârea AGOA nr. 19/16.08.2007, procesul verbal al ședinței din aceeași dată, declarațiile și specimenele de semnătură ale noilor administratori sociali și decizia civilă nr. 2557/27.06.2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 11773/2006.

Prin notele scrise depuse la 21.08.2007 petentul și-a argumentat cererea, subliniind că are calitatea de acționar majoritar al SC SA din 30.07.2004 dată la care a fost înregistrat în registrul acționarilor ca deținător a 67,306% din capitalul social; structura participației la capital a fost confirmată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2557/27.06.2007, consemnându-se că mai au această calitate Transilvania SA (cu 20%), respectiv Asociația (cu 11,874%).

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 26/1990.

La 21.08.2007 a fost formulată o cerere de intervenție în interes propriu de către SC SA reprezentată prin administrator special, prin care s-a solicitat respingerea ca nefondată a cererii principale învederându-se că petentul nu are calitate de reprezentant legal al societății întrucât aceasta se află în reorganizare pe bază de plan, fiind desemnat un administrator special.

Pe de altă parte s-a susținut că petentul nu se legitimează procesual activ în cauză întrucât nu are calitatea de acționar(împrejurare stabilită prin decizia civilă nr. 48/22.02.2007 a Curții de APEL CONSTANȚA ), iar Hotărârea nr. AGOA nr. 19/16.08.2007 nu întrunește cerințele de legalitate impuse de Legea nr. 31/1990.

& Insolvency - administrator judiciar al SC SA a arătat pe calea notelor scrise depuse la 28.08.2007 că societatea și-a păstrat dreptul de administrare și conducere a activității, aflându-se doar sub supravegherea sa; a apreciat de asemenea că Hotărârea AGOA nr. 19/16.08.2007 este nelegală, fiind de natură a crea un organ de conducere parale cu cel înscris în registrul comerțului și a produce confuzie asupra structurii acționariatului.

La data de 28.08.2007 o serie de persoane fizice - acționari ai SC SA nominalizați în procura autentificată sub nr. 3446/23.08.2007 de către BNP - din M - au formulat o cerere distinctă de intervenție în interes propriu, urmărind respingerea ca nefondată a cererii principale; au arătat că dețin acțiuni ale societății în baza contractelor de cesiune încheiate cu Asociația și a Hotărârii din 13.06.2006, petentul fiind lipsit de calitate procesuală activă deoarece nu este reprezentant legal al SC SA.

La același termen petentul prezent personal și asistat de apărători aleși a arătat că cererea de înscriere a mențiunilor în registrul comerțului este promovată în nume personal.

Materialul probator a fost completat prin depunerea unor extrase din Monitorul Oficial al României - partea a IV a referitoare la publicarea unor hotărâri ale și AGOA, hotărâri judecătorești pronunțare în litigii declanșate între aceleași părți, înscrisuri referitoare la participația la capitalul social, certificate constatatoare emise de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, contractul de vânzare cumpărare acțiuni nr. 77/2000, extrase din registrul acționarilor și hotărâri însoțite de procese verbale ale ședințelor și AGOA ținute în perioada 2000-2007.

Prin încheierea nr. 25240/31.08.2007 judecătorul delegat la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanțaa respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității de reprezentant a petentului pentru SC SA, respectiv lipsei calității procesuale active a aceluiași petent.

A admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de SC SA reprezentată prin administrator special și prin administratorul judiciar & Insolvency și de acționarii - persoane fizice, reprezentați prin mandatar potrivit procurii autentificate sub nr. 3446/23.08.2007 de către BNP -.

A respins ca nefondată cererea petentului de înscrierea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la schimbarea administratorilor și a cenzorilor SC SA

Pentru a pronunța această soluție judecătorul delegat a reținut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 26/1990 "în registrul comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare la: a) donația, vânzarea, locațiunea sau garanția reală mobiliară constituită asupra fondului de comerț, precum și orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerțului sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț -."

Textul citat este completat de art. 58 din normele metodologice privind modul de ținere a registrelor comerțului și de efectuare a mențiunilor - aprobate prin 773/1998 - care stipulează:mențiunile prin care se aduc modificări actelor constitutive ale comercianților prevăzuți de legea privind societățile comerciale sunt supuse controlului de legalitate al judecătorului delegat, cu excepția mențiunilor care se înscriu în registrul comerțului în baza rezoluției directorului oficiului registrului comerțului, precum și a celor care se înscriu în baza unei hotărâri judecătorești definitive.

Din interpretarea coroborată a prevederilor menționate judecătorul delegat a reținut că înscrierea în registrul comerțului a oricăror mențiuni poate fi realizată doar în condițiile respectării normelor legale imperative în vigoare la data formulării cererii, judecătorul delegat fiind ținut a exercita o cenzură de legalitate asupra acestora;

Această cenzură însă se realizează în cadrul procedurii necontencioase, fără a se putea examina raporturile obligaționale deduse în fond judecății instanțelor, cu alte cuvinte judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului verifică întrunirea cumulativă a condițiilor de legalitate cerute pentru efectuarea de înregistrări în registrul comerțului.

Cu privire la excepțiile invocate de intervenienți s-a reținut că față de precizările petentului de la termenul din 28.08.2007, excepția lipsei calității de reprezentant a rămas fără obiect atât timp cât cererea este formulată în nume propriu, iar în ce privește legitimarea procesuală activă art. 22 alin.2 din Legea nr. 26/1990 conferă dreptul de a cere efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului oricărei persoane care justifică un interes în acest sens.

De asemenea, judecătorul de legat a reținut din certificatele constatatoare emise de oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța că împotriva SC SA a fost declanșată procedura reorganizării judiciare pe bază de plan, fiind desemnat administrator judiciar & Insolvency și administrator special, înscrierea mențiunilor referitoare la administratori s-a realizat în baza unor hotărâri judecătorești devenite irevocabile pronunțate în dosarul 1196/com/2002.

Atât mențiunile amintite cât și celelalte mențiuni înscrise în registru privind persoana administratorilor sociali și a cenzorilor societății urmează regimul juridic reglementat de Legea 26/1990, care la art. 25 alin.1 - stipulează "orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate efectele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului".

Interpretarea gramaticală, logică și per a contrario a textului conduce la concluzia fermă că mențiunile din registrul comerțului - o dată înscrise - nu pot fi modificate sau radiate decât în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, în măsura în care prin admiterea cererii principale se urmărește modificarea efectivă a tuturor mențiunilor deja înscrise referitor la administratorii sociali, administratorul judiciar, administratorul special și cenzori, fără a exista o hotărâre judecătorească în virtutea căreia să se dispună radierea lor, se constată că cerințele impuse de Legea 26/1990 pentru efectuarea mențiunii nu sunt întrunite cumulativ.

La aceeași concluzie conduce și interpretarea art. 62 alin.1 în referire la art. 59 alin.3 lit.b din 773/1998, dispoziții care impun ca la orice schimbare a administratorilor sociali ori a cenzorilor să fie depus și un act adițional modificator, în formă autentică, act care lipsește în speță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:

- judecătorul delegat a motivat încheierea de respingere a cererii reclamantului făcând o aplicare greșită a legii deoarece dispozițiile invocate și care vizează înlocuirea administratorului special și judiciar, precum și radierea societății nu sunt aplicabile speței

- cererile de intervenție au fost admise în principiu cu încălcarea dispozițiilor art.49 și urm. din Codul d e procedură civilă, în condițiile în care prin acestea s-a cerut doar respingerea cererii reclamantului

- judecătorul delegat a aplicat greșit dispozițiile art.25 din Legea nr. 26/1990 întrucât mențiunile referitoare la administratorii sociali și cenzori nu sunt radiate ci înregistrate în baza unui nou act, hotărârea AGOA nr.19/16.08.2007

- judecătorul delegat a aplicat greșit dispozițiile art.62 al.1 și art.59 al.3 lit.b din Ordinul nr.773/1998

- toate aspectele invocate de intervenienți au fost avute în vedere la pronunțarea Deciziei civile nr.2557/27.06.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea AGOA nr.19/16.08.2007 fiind conformă cu această decizie

La termenul din 3.10.2007 a fost depusă la dosar o cerere de renunțare la dreptul pretins prin cererea de intervenție, renunțare formulată de în numele a SC SA M motivat de faptul că prin ordonanța din 24 septembrie 2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidias -a dispus repunerea lui în situația anterioară săvârșirii infracțiunii de către învinuiții G, și.

La termenul din 24.10.2007 recurentul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților persoanelor fizice deoarece nu se pot legitima ca acționari ai SC SA

La același termen instanța a luat act de renunțarea la judecata cererii de intervenție în interes propriu făcută de o parte din persoanele fizice menționate în încheierea de ședință din această dată.

La termenul din 21.11.2007 au fost depuse la dosar cereri de renunțare la judecata cererii de intervenție în interes propriu formulate de, și.

La același termen au formulat cerere de intervenție în interes alătura SC SA M numiții și, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă de către curte prin încheierea de ședință din 19.12.2007.

În cauză, societatea prin administrator special a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al numitului.

Examinând, potrivit art.137 din Codul d e procedură civilă, excepțiile invocate de părți curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Excepțiile invocate de părți

1. În speță, așa cum rezultă din înscrisurile depuse de părți, SC SA M se află sub incidența dispozițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006 fiind în reorganizare pe bază de plan cu păstrarea dreptului de administrare și conducere, în calitate de administrator special fiind desemnat de către adunarea generală a acționarilor debitoarei numitul, acesta îndeplinind atribuțiile prevăzute de lege în art.18 al.2, inclusiv cea de administrare a activității debitoarei după confirmarea planului, sub supravegherea administratorului judiciar,

În această calitate de administrator special numitul a formulat în fața judecătorului delegat o cerere de intervenție în numele SC SA M solicitând respingerea cererii numitului astfel că excepția invocată de recurent este neîntemeiată urmând a fi respinsă.

Pentru aceleași considerente și cererea de renunțare la dreptul pretins formulată de în numele a SC SA M este neîntemeiată cât timp cererea de intervenție depusă în fața judecătorului delegat a fost formulată de către societate prin administratorul special, acesta fiind cel îndrituit a renunța.

2.Din înscrisurile depuse la Oficiul Registrului Comerțului cât și din încheierea judecătorului delegat rezultă că cererea de înregistrare de mențiuni a fost formulată de către în nume propriu, acesta legitimându-se procesual potrivit art.22 al.2 din Legea nr. 31/1990 deoarece își justifică interesul în calitate de acționar majoritar, calitate consemnată în hotărâre AGOA nr.19/16.08.2007 și în decizia civilă nr. 2557/27.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.Pentru aceste considerente și excepția lipsei calității de reprezentant a numitului este neîntemeiată urmând a fi respinsă.

Fondul recursului

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.3041din Codul d e procedură civilă curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În speță, recurentul a solicitat Oficiului Registrului Comerțului înscrierea mențiunilor referitoare la hotărârea nr. 9 din 16.08.2007 adoptată de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC SA M, având ca obiect schimbarea administratorilor sociali și cenzorilor.

Față de obiectul cererii, în mod greșit a reținut judecătorul delegat incidența dispozițiilor art. 25 alin.1 din Legea nr. 26/1990 care prevăd că "orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului".

Modificarea înregistrărilor referitoare la administratorii sociali și cenzori este operațiune ce trebuie efectuată în registrul comerțului în conformitate cu dispozițiile art.21 din Legea nr. 26/1990 și art.111 alin.2 lit. "b" din Legea nr.31/1990; aceasta pentru că revocarea și numirea administratorilor sociali constituie un atribut exclusiv al adunării generale.

Nefiind vorba de revocarea administratorului special nu pot fi reținute argumentele judecătorului delegat întrucât, chiar dacă administrează activitatea debitorului, acesta nu se identifică cu administratorii sociali ai societății comerciale reglementați de Legea nr.31/1990 și aceasta deoarece administratorii din activitatea obișnuită ai societății se supun și dau socoteală adunării generale a acționarilor, pe când administratorul special își exercită atribuțiile sub stricta supraveghere a administratorului judiciar și implicit a judecătorului sindic.

Curtea reține, de asemenea, și greșita aplicare a dispozițiilor art.62 alin.1 raportat la art.59 alin.3 lit. "b" din Ordinul Ministerului Justiției nr.773/1998 care impuneau cu necesitate existența unui act adițional modificator, în formă autentică.

Urmare modificărilor aduse Legii nr. 31/1990, din coroborarea art.8 lit."g", art.36, art.111 alin.2 lit. "b", art.113 lit. "m", art.130 alin.2 și art.1371alin.1, rezultă că în timp ce primii administratori sunt numiți prin actul constitutiv, administratorii subsecvenți sunt desemnați și revocați de către adunarea generală ordinară, iar numai dacă administratorii numiți prin actul constitutiv sunt revocați înainte de expirarea duratei mandatului lor suntem în prezența unei modificări a actului constitutiv când se impune un act adițional modificator.

În cauză, administratorii revocați nu au fost numiți prin actul constitutiv ci au fost desemnați prin hotărâri AGA astfel că nu se impunea existența unui act adițional autentificat.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că în mod greșit judecătorul delegat a respins cererea recurentului, care se legitimează procesual potrivit deciziei civile nr.2557/27.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca având calitatea de acționar majoritar, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, se va admite recursul și modifica în parte Încheierea nr.25240 din 31 august 2007 judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în sensul admiterii cererii reclamantului și dispunerii înregistrării mențiunilor privind schimbarea administratorilor sociali și a cenzorilor conform hotărârii AGOA nr.19/16.08.2007.

În ceea ce privește cererile de intervenție în interes propriu Curtea constată următoarele:

Intervenția poate fi definită ca acea instituție procesuală care conferă terțului posibilitatea de a participa din proprie inițiativă într-un proces în curs de judecată între alte persoane în scopul valorificării unui drept propriu sau spre a sprijini apărarea reclamantului sau pârâtului.

Din punct de vedere al conținutului, intervenția principală constituie o veritabilă acțiune civilă întrucât prin intermediul ei se urmărește valorificarea unui drept subiectiv, propriu, condiție desprinsă din dispozițiile art.49 al.2 din Codul d e procedură civilă.

Așa cum rezultă din cererile de intervenție acestea nu au fost formulate în vederea valorificării unui drept distinct de al petentului ci s-a solicitat doar respingerea cererii, nefiindu-i recunoscută calitatea de acționar, situație soluționată irevocabil prin Decizia civilă nr. 2557/27.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Într-o astfel de situație Curtea urmează a respinge cererile de intervenție în nume propriu formulate în fața judecătorului delegat ca fiind inadmisibile în procedura necontencioasă, nefiind îndeplinită condiția existenței unui proces civil în curs de judecată între alte persoane pentru ca terții să poată astfel să intervină și să-și valorifice un drept propriu.

În raport de considerentele arătate mai sus se vor menține din încheierea recurată dispozițiile referitoare la respingerea excepțiilor lipsei calității de reprezentant a petentului și a calității procesuale active a acestuia în formularea cererii de înregistrare a mențiunilor solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepțiileprivind lipsa calității de reprezentant a numiților și pentru SC SA

Respinge cererea formulată de SC SA M prinprivind renunțarea la dreptul pretins prin cererea de intervenție în interes propriu.

Admite recursuldeclarat de recurentul -, domiciliat în,-,.22,.A,.1,.7, jud. P, împotriva încheierii nr. 25240/31.08.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații intervenienți în interes propriu - SC SA M, cu sediul în M, șos. -, nr. 1, jud. C, SC SA M PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL, domiciliat în C,-, -V3,.A,.7, SC SA M PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR &, cu sediul în C,-, intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI C, cu sediul în C,-, intimați intervenienți persoane fizice -, TA, G, A, A, G, G, A, A, (fostă ), I, G,.

Modifică în partea încheiereanr. 25240/31.08.2007 pronunțată de judecătorul delegate la ORC C în sensul că ia act de renunțarea la judecata cererii de intervenție în interes propriu formulate de către intervenienții -, A, A, G, G, A, A, (FOSTĂ ), I, G, ȘI.

Respinge ca inadmisibile cererile de intervențieîn interes propriu formulate de intervenienții -, TA, G, ȘI .

Admite cererea de înscriere mențiuniformulată de.

Dispune înregistrarea în registrul comerțuluia mențiunilor privind schimbarea administratorilor și cenzorilor conform Hotărârii AGOA nr. 19/16.08.2007 a SC SA

Menține dispozițiile încheierii atacatereferitoare la respingerea excepțiilor lipsei calității de reprezentant a petentului și a calității procesuale active a aceluiași petent.

Dispune comunicarea prezentei la Oficiul Registrului Comerțuluide pe lângă Tribunalul Constanța pentru efectuarea mențiunilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 05.03.2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Jud.delega la ORC -

tehnored.dec.jud. /4.04.2008

4 ex.

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 192/2008. Curtea de Apel Constanta