Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1937/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 1937/2009

Ședința publică de la 09.06. 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de acționarul împotriva Încheierii nr. 941/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bistrița N în dosar nr. 9460/2009 în contradictoriu cu intimata SC 97SA B având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat al Oficiul Registrului Comerțului.

La apelul nominal se prezintă avocat în substituirea avocatului împuternicit de SC 97 SA

Procedura de citare este îndeplinită.

Pentru timbrarea recursului s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar mobil de 0,5 lei.

S-a prezentat referatul cauzei după care, reprezentantul intimatei SC 97 SA B declară că nu are de formulat alte cereri și nici excepții de invocat.

Curtea, în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare cauzei, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.

Reprezentantul intimatei, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat iar cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița N, invocată de către acesta prin întâmpinarea formulată, apreciază că este întemeiată, acesta neavând calitatea procesuală în cauză.

CURTEA,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin încheierea nr. 941 pronunțată la data de 25.03.2009 în dosarul nr. 9460/2009 al Tribunalului Bistrița N, a fost admisă cererea formulată de petenta SC 97 SA B, de depunere și de menționare acte, așa cum a fost formulată, dispunându-se menționarea în Registrul Comerțului a depunerii următoarelor acte: Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 6 din data de 04.03.2009, cu datele cuprinse în cererea de depunere și menționare acte, cu publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a - IV -

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele din proc. civ. ale Legii nr. 31/1990, republicată, ale Legii nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs acționarul societății, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii intimatei privind menționarea în Registrul Comerțului a depunerii Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 6 din data de 04.03.2009 și a radierii mențiunii efectuate.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul arată că hotărârea este nelegală în condițiile în care intimata a depus doar un extras din hotărâre și nu întregul proces verbal al adunării iar prin publicarea doar a unei părți din hotărâre sunt prejudiciați acționarii care nu au luat parte la aceasta deoarece nu pot lua cunoștință de toate dispozițiile adoptate.

Prin întâmpinare, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Na invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041. proc. civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este neîntemeiat.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a ONRC de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, Curtea reține că această excepție este întemeiată deoarece oficiile registrului comerțului nu au și nu pot avea un interes propriu ele fiind doar instituții ce au calitatea de organ de executare a hotărârilor judecătorești, asigurând prin înregistrările în registrul comerțului opozabilitatea actelor și faptelor a căror înregistrare a fost dispusă prin încheierea judecătorului delegat ori prin hotărâre judecătorească.

Prin urmare, din interpretarea prevederilor art. 6 alin (1) ale Legii nr. 26/1990 rezultă că, acesta nu are vocația de a deveni parte cu prilejul judecării unor astfel de cauzei formulată de către comercianți și nu pot afirma un drept ori un interes propriu așa încât excepția lipsei calității procesuale pasive se impune a fi admisă.

Cât privește recursul declarat Curtea reține că în fapt recurentul în calitatea sa de acționar al intimatei SC 97 SA a solicitat modificarea încheierii judecătorului delegat în sensul respingerii cererii intimatei privind menționarea în registrul comerțului a depunerii hotărârii adunării generale a acționarilor nr. 6/din 4 martie 2009 și radierea mențiunii efectuate.

În fapt, prin încheierea recurată a fost admisă cererea intimatei înregistrată sub nr. 9460 din 17.03.2009, având ca obiect menționarea în registrul comerțului a depunerii Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor nr. 6 din data de 04.03.2009.

Recurentul arată că hotărârea este nelegală deoarece intimata a depus doar un extras din hotărâre, nu întregul proces-verbal al adunării.

Analizând susținerile recurentului prin prisma dispozițiilor legale invocate respectiv art. 131 alin (4) din Legea nr. 31/1990 rezultă că, pentru a fi opozabile terților hotărârile adunării generale vor fi depuse în termen de 15 zile la ORC spre a fi menționate și publicate în Monitorul Oficial al României partea a IV-

În raport de aceste dispoziții legale instanța constată că ele au fost respectate întrutotul, textul de lege neimpunând publicarea în întregime a procesului-verbal al adunării ci doar hotărârile adunării generale ceea ce s-a realizat în cauză.

Pe de altă parte, invocarea prevederilor art. 132 alin (2) din Legea nr. 31/1990 nu au incidență în prezenta speță deoarece menționarea în registrul comerțului a hotărârii adunării generale a acționarilor s-a realizat în conformitate cu art. 6 alin (1) din Legea nr. 26/1990 iar atacarea în justiție a acestor hotărâri a adunării generale poate avea loc pe cale separată și nu în prezenta procedură. Cum hotărârea adunării generale nu a fost anulată de către instanță în mod întemeiat judecătorul delegat a dispus menționarea acesteia în registrul comerțului.

De altfel, scopul menționării în registrul comerțului este acela al asigurării principiului publicității față de terți care de fapt a fost realizat în cauză.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă urmează a se respinge ca neîntemeiat recursul declarat de.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița N.

Respinge recursul declarat de împotriva încheierii nr. 941 din 25.03.2009, pronunțată în dosarul nr. 9460/2009 al Tribunalului Bistrița N pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 09 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

--- - - - -

Red.I/

2 ex./18.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Axente Irinel Andrei
Judecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 1937/2009. Curtea de Apel Cluj