Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR Nr.-

DECIZIA NR.2/C/2008-

Ședința publică din 10 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea contestației în anulare - în comercial - formulată de contestatorulHO-din O,-, jud.B, în contradictoriu cu intimații - " CONS" SRL, cu sediul în de, nr.78, jud.B și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, jud. B, împotriva deciziei nr.22/CA din 11 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosarul nr-, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru contestatorul Ho-ornel - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.17 din 10 ianuarie 2008, emisă de Baroul Bihor - Cabinetul individual, lipsă fiind intimații - " CONS" SRL și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, contestația în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei, achitată prin chitanța nr.10 - 1 - 14 din 10 ianuarie 2008, emisă de Primăria Municipiului O, plus timbru judiciara în valoare de 0,15 lei, că contestatorul a depus la dosar un memoriu, precum și faptul că, contestația este la primul termen de judecată, după care:

Reprezentantul contestatorului arată că nu mai are alte probleme prealabile.

Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, instanța acordă părților cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației, anularea deciziei atacate, fără cheltuieli de judecată. La întrebarea instanței, arată că invocă ca temei al contestației în anulare prevederile art.318 alin.1 teza II Cod procedură civilă. Astfel, arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs formulate, în ceea ce privește depășirea de către judecătorul delegat a atribuțiilor legale de verificare a legalității operațiunilor efectuate de oficiul registrului comerțului. În accepțiunea art.318 alin.1 Cod procedură civilă, simpla afirmație, neargumentată, privind contradictorialitatea motivelor de recurs, arată că echivalează cu nepronunțarea asupra acestora. Mai arată că, instanța de recurs nu s-a pronunțat nici asupra celui mai important dintre motivele de recurs, respectiv cu privire la excluderea contestatorului din societate.

CURTEA D APEL

deliberând:

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr.22/C din 11 octombrie 2007, Curtea de APEL ORADEAa respins ca nefondat recursul declarat deHO- -asociat al - " CONS" SRL- împotriva încheierii nr.3516 din 1 iunie 2007, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR, pe care o menține în totul, fără cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că recurentul a fost contradictoriu, atunci când în motivele sale de recurs, pe de o parte a criticat faptul că judecătorul delegat și-ar fi depășit atribuțiile analizând raporturile juridice dintre asociați, iar pe de altă parte a criticat și faptul că acesta nu a reținut nulitatea și nelegalitatea actelor a căror înscriere s-a solicitat.

Potrivit art.1 din Legea nr.26/1990, republicată și actualizată, comercianții au obligația de a înscrie la registrul comerțului mențiuni privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege. Potrivit art.8 din același act normativ, controlul legalității operațiunilor se face de către un judecător din raza tribunalului județean al registrului comerțului respectiv.

Așa fiind, ceea ce judecătorul delegat verifică este legalitatea operațiunilor și nu legalitatea actelor a căror înscriere se solicită, pentru că în caz contrar și-ar depăși atribuțiile, competența de a analiza legalitatea sau nulitatea actelor respective revenind instanțelor de drept comun.

În speță, prin cererea cu nr.22.490 din 31 mai 2007, adresată Oficiului Registrului Comerțului B, asociatul a solicitat înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului a actului adițional de modificare a actului constitutiv al - " CONS" SRL, ce poartă încheierea de atestare nr.125 din 30 mai 2007.

Verificând, în temeiul prevederilor art.8 din Legea nr.26/1990, legalitatea operațiunii și nu, cum nefondat a susținut recurentul, raporturile juridice născute din actul adițional, judecătorul delegat a dispus în mod corect înscrierea actului adițional. Mențiunile înscrise în încheierea atacată, cu privire la rezilierea contractelor de vânzare cumpărare de părți sociale, cu privire la neînscrierea actului adițional nr.31 din 24.11.2006, retragerea asociatului Ho-ornel și majorare de aport la capitalul social, sunt mențiuni cuprinse în actul adițional a cărui înscriere s-a solicitat și nicidecum dispoziții ale judecătorului delegat, așa cum nefondat a susținut recurentul.

Cum actul adițional a cărui înscriere s-a solicitat, s-a întemeiat pe hotărârea AGA din 30.05.2007, a cărui proces verbal era anexat acestuia, s-a apreciat că, în mod corect judecătorul delegat a admis cererea de înscrierea, câtă vreme nu s-a făcut dovada atacării în instanță a acestor acte, în scopul desființării lor.

Împotriva deciziei nr.22 din 11 octombrie 2007 Curții de APEL ORADEA, a formulat contestație în anulare Ho-ornel, solicitând instanței admiterea acesteia, fără cheltuieli de judecată.

Contestatorul a precizat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs formulate de el. Astfel, contestatorul a arătat că a invocat depășirea de către judecătorul delegat a atribuțiilor legale de verificare a legalității operațiunilor efectuate de oficiul registrului comerțului, instanța de recurs a făcut trimitere la acest aspect fără însă a argumenta în vreun fel temeinicia sau netemeinicia motivului evocat.

S-a mai subliniat de către contestator că, instanța de recurs nu a interpretat corect art.8 alin.1 din Legea nr.26/2000, rolul judecătorului delegat fiind în opinia sa acela de a analiza legalitatea sau cel puțin aparența de legalitate a actelor a căror înscriere se solicită, altminteri judecătorul delegat ar avea rolul de simplu registrator.

În contextul celor expuse, contestatorul a menționat că în speță judecătorul delegat nu a verificat doar legalitatea operațiunii, ci a dispus asupra raporturilor juridice între părți, în sensul că a dispus/constatat rezilierea contractelor de vânzare - cumpărare de părți sociale, iar acest demers reprezintă depășirea atribuțiilor legale.

De asemenea, recurentul a mai învederat instanței că, aceasta nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs referitor la excluderea sa din societate, în condițiile în care anterior rezilierii contractului de vânzare - cumpărare de părți sociale deținea două părți sociale în cadrul societății.

În drept au fost invocate prevederile art.318 alin.1 Cod procedură civilă.

Intimații, deși legal citați nu s-au prezentat la dezbaterea cauzei și nu au formulat întâmpinare.

Examinând contestația în anulare formulată instanța a reținut următoarele:

Conform art.318 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Analizând motivele invocate de contestator, prin prisma articolului citat, rezultă că acestea se referă la cea de-a două teză a textului de lege, respectiv omisiunea cercetării de către instanța de recurs a motivelor de casare sau modificare invocate.

Motivele de casare sau modificare sunt expres prevăzute în art.304 pct.1-9 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește susținerea contestatorului legată de faptul că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra faptului că judecătorul delegat și-a depășit atribuțiile, aceasta este nefondată.

Contestatorul face o confuzie între motivele de recurs și argumentele folosite pentru susținerea recursului, în condițiile în care doar neanalizarea celor dintâi aspecte constituie motiv pentru promovarea contestației în anulare specială.

Cu toate acestea, se poate lesne observa că, instanța de recurs a analizat aceste critici ale recurentului contestator, evidențiind de ce ele nu sunt temeinice.

Astfel, instanța de recurs a precizat clar care sunt limitele în care se realizează controlul judecătorului delegat cu privire la înscrierea mențiunilor în registrul comerțului, acesta circumscriindu-se verificării aspectelor formale, fără a se putea dispune asupra valabilității titlului sau a raportului juridic dintre părți, care cad în competența instanțelor de drept comun.

Același raționament a avut în vedere instanța de recurs și în privința susținerilor legate de excluderea contestatorului din societate, chiar dacă nu s-a menționat expres acest lucru. Critica recurentului viza aspecte cu caracter contencios, incompatibile cu procedura necontencioasă care guvernează modul de soluționare a cererilor de înscriere de mențiuni și în privința cărora instanța de recurs s-a pronunțat.

De altfel, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument nu deschide calea contestației în anulare prevăzută de art.318 alin.1 teza a doua Cod procedură civilă.

Pentru ansamblul considerentelor expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată deHO-din O,-, jud.B împotriva deciziei nr.22/C din 11 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 10 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. dec. -

- în concept - 17.01.2008

- jud. recurs - - -

- dact. - - 2 ex.

- 18.01.2008

Președinte:Rițiu Roxana
Judecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Oradea