Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 2248/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr-- recurs împotriva încheierii judecătorului delegat -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.2248

Ședința publică din 18 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Ududec Elena

JUDECĂTOR 3: Surdu Oana

Grefier - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva încheierii nr. 8039 din 29 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava (dosar nr. 50871 din 06.10.2009).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice S precum și intimata " Com

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, după care:

Instanța, luând act că nu s-au formulat cereri și nu s-au invocat chestiuni prealabile, a constat recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea nregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalului Suceava sub nr.50871 din 6.10.2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat radierea unui număr de 282 persoane juridice conform listei anexe la cererea depusă, inclusiv SC SRL.

În motivare, petenta arată că societățile menționate au fost dizolvate prin sentințe ale Tribunalului Suceava în baza art.237 al.1 lit. b din Legea nr.31/1990 republicată, așa încât în temeiul al.8 al aceluiași articol se impune radierea lor.

Prin încheierea de ședință nr.8039 din 29.10.2009 judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Suceavaa admis în parte cererea petentei, dispunând radierea, din registrul comerțului a 278 persoane juridice înscrise în anexa nr.1 inclusiv SC SRL, respingând ca nefondată cererea pentru trei societăți - pozițiile 13,14 și 21 din lista anexă cererii de radiere și ca rămasă fără obiect cererea pentru societatea înscrisă la poziția 71.

Pentru a se pronunța astfel, judecătorul delegat a reținut că în cauză sunt îndeplinite cerințele art.237 al.8 din Legea nr.31/1990 republicată.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

În motivarea recursului său, DGFP S critică încheierea pentru nelegalitate, arătând că eronat judecătorul delegat a dispus radierea SC SRL, ignorând faptul că această societate figurează în evidențele fiscale cu debite restante la bugetul consolidat, respectiv cu suma de 1283 lei, așa încât interesele sale sunt grav prejudiciate, nemaiputând fi dispuse măsuri pentru recuperarea creanțelor.

Examinând recursul de față, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat.

SC SRL a fost mai întâi dizolvată prin sentința nr.1169/20.06.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, în temeiul art.237 alin.(1) lit.b) din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, modificată și completată, respectiv nedepunerea în termen a situației financiare aferente anului 2006 la registrul comerțului,sentință care a fost comunicată și recurentei, conform dispozițiilor art.237 alin.(3) și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV - a, din data de 31.10.2007.

În baza alin.( 5 ) al aceluiași articol,orice persoană interesată avea posibilitatea de a ataca cu recurs sentința de dizolvare, sau, după rămânerea irevocabilă a acesteia -de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidatorde pe Lista practicienilor în insolvență, în termenele prevăzute de alin.(7); recurenta DGFP Sar ămas încă în pasivitate,judecătorul delegat nefiind sesizat cu cerere de numire a lichidatorului din partea nici unei persoane interesate. La data radierii, respectiv 29.10.2009, sentințele de dizolvare privind toate societățile aflate pe lista anexă erau investite ca irevocabile de către instanța competentă.

Ca urmare instanța constată că a fost respectat atât termenul de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, în interiorul căruia reprezentantul legal al persoanei juridice avea obligația numirii lichidatorului, cât și termenul de 3 luni ulterior, dedus din prevederile legale acordate de legiuitor oricărei persoane interesate pentru a solicita desemnarea unui lichidator.

Față de cele menționate, cum recurenta avea posibilitatea legală de a solicita lichidarea societății menționate, invocarea după radierea acesteia a unui debit față de bugetul consolidat al statului, nu poate atrage casarea sau modificarea încheierii atacate, dispoziția de radiere fiind emisă cu respectarea prevederilor legale menționate.

Față de cele învederate, cum încheierea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, recursul de față urmează a fi respins ca nefondat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice S cu sediul în S,-, județul S, împotriva încheierii nr. 8039 din 29 octombrie 2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava (dosar nr. 50871 din 06.10.2009).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

2ex/22.12.2009

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Ududec Elena, Surdu Oana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 2248/2009. Curtea de Apel Suceava