Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 23/2009

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de - - împotriva Încheierii 8739 din 16 octombrie 2008 dată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu în Dosar nr.56778/2008.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru recurenta - - S, lipsă fiind intimata - SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Avocat pentru - - S depune copia Biletului la Ordin și chitanța cu onorariul de avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Reprezentantul recurentei - - S în susținerea recursului arată că societatea debitoare nu mai are nici un bun în patrimoniu. Solicită cheltuieli de judecată.

Față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

Prin Încheierea nr.8739 din 16 octombrie 2008 pronunțată de judecător delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu în dosar nr.56778/2008 s-a admis cererea petentului, având ca obiect autorizarea modificării actului constitutiv și ca o consecință a dispus înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunilor vizând schimbarea sediului, revocarea administrator, numirea administrator, modificarea sedii secundare, toate cu referire la - SRL, reținând în esență că modificările operate au la bază Hotărârea AGA 233 din 6 octombrie 2008 și că sunt îndeplinite condițiile 26/1990 rep. cu modificările și completările ulterioare; ale nr.30/1990 și nr.359/2004.

Împotriva încheierii a declarat recurs - - solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de modificare a actului constitutiv de retragere prin cesiune a asociaților și revocarea din funcția de administrator a acestora.

Solicită obligarea intimatei - SRL la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs susține în esență că modificările aduse actului constitutiv al societății intimate reprezintă manopere aparent legale ale asociaților și respectiv administratori societății intimate, având ca finalitate eludarea executării silite declanșată de recurentă, care are calitatea de terț vătămat în patrimoniul social prin emiterea unui titlu (bilet la ordin) pe care nu l-a putut executa din lipsă de lichidității în conturi.

În drept au fost invocate prevederile art.6 din nr.26/1990 modificată și republicată și art.304 pct.4 cod procedură civilă.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art.304, 304 indice 1și 306 Cod procedură civilă se constată că încheierea atacată este temeinică și legală.

Recursul declarat în cauză este nefondat potrivit considerentelor ce se vor expune:

În conformitate cu prevederile art.6 al.1 din nr.26/1990 înregistrările în Registrul Comerțului se fac pe baza încheierii a judecătorului delegat sau după caz a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel. Încheierii judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în Registrul Comerțului sunt executorii de drept și sunt supuse numai recursului.

Art. 8 din aceiași lege stabilește obligația pentru judecătorul delegat de a efectua controlul legalității operațiunilor efectuate de Oficiul Registrului Comerțului.

Potrivit Legii nr.31/1990 hotărârile adunării acționarilor unei societăți prin care se formează voința socială în conducerea societății trebuie să fie conforme cu legea și actul constitutiv, atât în ceea ce privește modalitatea de convocare cât și aceea de desfășurare a adunării generale. Judecătorul delegat la ORC trebuie să exercite un control formal asupra legalității actelor supuse înregistrării în Registru, această atribuție fiind conferită în mod expres de Legea nr.26/1990. Chiar acesta este scopul în care a fost desemnat un judecător delegat la ORC pentru ca actele supuse înregistrării să fie conforme cu prevederile imperative ale Legii nr.31/1990 și ale actului constitutiv, verificarea celorlalte condiții de valabilitate a hotărârilor AGA fiind atributul instanțelor judecătorești.

În speță, judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiua pronunțat Încheierea atacată cu respectarea dispozițiilor legale mai sus enunțate, astfel că recursul de față va fi respins ca nefondat în baza art.312 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de - - S împotriva încheierii 8739 din 16 octombrie 2008 dată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu în Dosar nr.56778/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 14 ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. HD.

Dact. SM.ex.2/13.02.2009

.jud.delegat

Președinte:Eugenia Florescu
Judecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 23/2009. Curtea de Apel Alba Iulia