Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 236/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, Ă ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.236/COM

Ședința publică din 18 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Claudiu Răpeanu

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul comercial d clarat de recurentul DGFP, cu sediul în C, Bd.-.- nr.18, județ C, împotriva Încheierii nr.40260/17.12.2009, pronunțată de judecătorul delegat la ORC, în contradictoriu cu intimatul ORC, cu sediul în C,-, județ C, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, conform art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborate cu art.197 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.

Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța sub nr.77242/15.12.2009, petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI a solicitat radierea din registrul comerțului unui număr de 66 de societăți comerciale, ale căror date de identificare se regăsesc în lista anexă cuprinzând denumirea, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, data ultimei mențiuni și starea firmei.

Motivând acțiunea, petentul a învederat în esență că, în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat, s-a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus dizolvarea a 66 de societăți comerciale, ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare anuale, în condițiile art.237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990.

Mai arată petentul că, deși legea amintită a stabilit un termen total de 6 luni pentru desemnarea unui lichidator, nici comercianții și nici alte persoane interesate nu au solicitat intrarea în lichidare, devenind incidente dispozițiile art.237 alin.7 și 8 din Lg.31/1990, iar societățile pârâte legal citate, nu au demonstrat în probatoriu că, sentința de dizolvare a fost modificată sau casată în recurs, ori că, au solicitat în termenul legal de 6 luni numirea unui lichidator.

Prin Încheierea nr.40260 din 17.12.2009, judecătorul delegat a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a dispus radierea - din oficiu - a persoanelor juridice evidențiate în lista anexă la acea hotărâre, care face parte integrantă din aceasta.

Pentru a pronunța sus-menționata hotărâre, s-a reținut în esență că, potrivit art.237 alin.6-9 din Legea 31/1990, "la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi; dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii 85/2006; dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin.7, cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin.7, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea ONRC, cu citarea părților, conform dreptului comun; încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B, pe cale electronică și se afișează pe pagina de Internet a ONRC și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul".

Întrucât exigențele textelor citate au fost întrunite cumulativ, s-a dispus radierea celor 66 de societăți comerciale pentru care hotărârea de dizolvare a rămas irevocabilă și nu s-a solicitat numirea unui lichidator.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul DGFP C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept prevăzut de dispozițiile art.299-316 Cod pr.civilă și ale Legii nr.31/1990, cu următoarea motivație în esență:

DGFP C în urma respingerii recursurilor pe care le-a formulat împotriva sentințelor de dizolvare în cazul societăților care au debite la bugetul de stat, a cerut numirea unui lichidator pentru aceste societăți.

La data de 14.10.2008 ORC Cac omunicat prin sistem informatic radierea societăților debitoare.

Având în vedere că nu se poate radia o societate, atât timp cât există cerere de numire de lichidator, solicită admiterea recursului, respingerea cererii ORC privind radierea societăților, modificarea încheierii pronunțate de Tribunalul Constanța și, pe cale de consecință menținerea societăților în evidențele ORC în vederea recuperării debitelor față de bugetul statului prin intermediul lichidatorilor ce vor fi numiți pentru aceste societăți.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, apreciază Curtea, pentru următoarele considerente, în esență:

La data de 15.12.2009 petentul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța cererea sub nr.77242, prin care solicitat radierea din registrul comerțului a unui număr de 66 de societăți comerciale, ale căror date de identificare se regăsesc în lista anexă cuprinzând denumirea, numărul de înmatriculare în registrul comerțului, data ultimei mențiuni și starea firmei.

Fundamentul sus-menționatei cereri a fost cel potrivit căruia cele 66 de societăți comerciale nu au înțeles a depune în termen legal situațiile financiare anuale, știut fiind că, era necesar a fi respectate dispozițiile cuprinse în art.237 al.1 lit."b" din Legea nr.31/1990 potrivit căruia: "(1)La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

a).;

b)Societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului".

În cerere s-a arătat totodată că, nici comercianții și nici alte persoane interesate nu au solicitat intrarea în lichidare, astfel că, au devenit incidente dispozițiile art.237 al.7 și 8 din Legea nr.31/1990.

În atare condiții, s-a dispus citarea legală a societăților pârâte, care nu au înțeles a se prezenta și nici a solicita încuviințarea vreunei probe prin care să facă dovada că, susținerile ORC-ului sunt neconforme cu realitatea, astfel că, în mod legal și temeinic judecătorul delegat a dispus admiterea cererii, cu consecința radierii - din oficiu, a persoanelor juridice evidențiate din lista anexă ce făcea parte integrantă din hotărâre, precum și comunicarea încheierii persoanelor juridice la sediul social al acestora și Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcției Generale a Finanțelor Publice C, pe cale electronică, precum și afișarea pe pagina de Internet a ORC

Susținerile recurentei privind imposibilitatea radierii societății, atât timp cât, există o cerere de numire de lichidator, nu pot fi primite de C, deoarece nu au fost produse dovezi în sensul art.1169 Cod civil, din care să rezulte că, s-ar fi înregistrat o astfel de cerere.

De altfel, potrivit dispozițiilor art.237 al.6 din Legea nr.31/1990 "La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor prezentei legi", iar potrivit al.7 din același act normativ"Dacă în termen de3 lunide la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvarenu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat,la cererea oricărei persoane interesate,numește un lichidator de pe lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței".

Așa se explică că, hotărârea pronunțată de judecătorul delegat face referire la aspecte privind conținutul art.237 al.72, precum și la art.237 al.8 din Lg.31/1990, potrivit căruia: "Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile al.7 cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la al.7, persoana juridică se radiază din oficiu din Registrul Comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun".

Din interpretarea dispozițiilor art.237 al.7 și al.8 din Legea nr.31/1990, rezultă că, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare, dacă nu s-a numit lichidator și nu s-a făcut cerere de numire a lichidatorului de către persoanele interesatesocietatea se radiază din oficiu.

Cu alte cuvinte, prin hotărârea pronunțată, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului nu a făcut altceva decât să respecte și să aplice dispozițiile legale în materie, iar susținerile recurentei nu sunt de natură a determina reformarea hotărârii recurate, astfel încât, văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, Curtea, respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul comercial d clarat de recurentul DGFP, cu sediul în C, Bd.-.- nr.18, județ C, împotriva Încheierii nr.40260/17.12.2009, pronunțată de judecătorul delegat la ORC, în contradictoriu cu intimatul ORC, cu sediul în C,-, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Dact.DS - 2 ex.

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Claudiu Răpeanu, Adriana Pintea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 236/2010. Curtea de Apel Constanta