Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 251/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.251

Ședința publică din data de 15 februarie 2010

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica

JUDECĂTOR 3: Tudose Ana

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat deADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul D, împotriva încheierii nr.7451 din 30 octombrie 2009, pronunțată de judecătorul delegat din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații - SRL cu sediul în T, Bd. -,. 7, parter, județul D și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în T,., nr. 1, județul

Recursul este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurenta Administrația Finanțelor Publice T și intimații - SRL și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin intermediul Serviciului registratură, recurenta a depus la dosar concluzii scrise și înscrisuri, respectiv, sentința nr.473 din 23.11.2009, după care:

Curtea, față de împrejurarea că atât recurenta T, cât și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2 pr.civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr.38023 din 20.10.2009, s-a solicitat radierea din registrul comerțului a - SRL, ca urmare a faptului că hotărârea de dizolvare cu privire la această societate este definitivă și irevocabilă, iar în termenele prevăzute de art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu s-a solicitat numirea unui lichidator.

Prin încheierea nr.7451 din 30.10.2009, judecătorul delegat a admis cererea formulată de ONRC - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a dispus radierea din registrul comerțului a - SRL, totodată, a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind radierea, comunicarea încheierii și efectuarea publicității legale, în condițiile prevăzute de art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile legale privind radierea societății din registrul comerțului.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice T, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de radiere.

În motivarea căii de atac s-a susținut că hotărârea judecătorului delegat este nelegală, întrucât, potrivit art. 236 alin.7 din Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator; debitele societății au fost peste pragul prevăzut de Legea insolvenței, sens în care Taf ormulat cerere de deschidere a procedurii simplificate, care face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Dâmbovița.

La data de 14 decembrie 2009, intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât - SRL a fost dizolvată în temeiul art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, prin sentința nr.616/15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, fiind înregistrată în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, la data formulării cererii erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nu a fost înregistrată nicio solicitare de numire a unui lichidator în termenul prevăzut de art. 237 alin.7 din Legea nr.31/1990 și nu a fost pronunțată nicio hotărâre de deschidere a procedurii insolvenței.

La termenul din data de 15.02.2010, recurenta a depus la dosar concluzii scrise și hotărârea nr.473 din 23.11.2009.

Examinând recursul de față, prin prisma motivelor invocate, raportat la textele de lege incidente în cauză, dar și la actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin sentința nr.473 din 23.11.2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de creditoarea privind deschiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL, prin aceeași hotărâre instituindu-se procedura simplificată de insolvență și dispunându-se ridicarea dreptului de administrare, întrucât s-a luat act de dizolvarea societății debitoare. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă, astfel că, prin încheierea nr.7451 din 30.10.2009, judecătorul delegat a admis cererea formulată de ONRC - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a dispus radierea din registrul comerțului a - SRL și înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind radierea, comunicarea încheierii și efectuarea publicității legale, în condițiile prevăzute de art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile legale privind radierea societății din registrul comerțului.

În susținerea recursului promovat împotriva acestei încheieri, recurenta a arătat că hotărârea judecătorului delegat este nelegală, întrucât, potrivit art. 236 alin.7 din Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator; a mai arătat că debitele societății au fost peste pragul prevăzut de Legea insolvenței, iar Taf ormulat cerere de deschidere a procedurii simplificate, care face obiectul dosarului nr- al Tribunalului Dâmbovița, toate aceste împrejurări conducând la soluția legală că lichidarea societății nu s-ar mai putea dispune decăt în cadrul procedurii insolvenței.

Curtea reține caracterul nefondat al recursului, întrucât, așa cum a învederat intimata ORC, la data formulării cererii de radiere, erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune o astfel de măsură cu caracter definitiv, atâta vreme cât nu a fost înregistrată nicio solicitare de numire a unui lichidator în termenul prevăzut de art. 237 alin.7 din Legea nr.31/1990 și nu a fost pronunțată nicio hotărâre de deschidere a procedurii insolvenței, context în care, în mod legal, judecătorul delegat a dispus radierea societății din evidențele intimatei, prin încheierea recurată.

Astfel, nefiind identificat niciun alt motiv de nelegalitate, în baza art.312 alin.1 proc.civ. prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat deADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în T,-, județul D, împotriva încheierii nr.7451 din 30 octombrie 2009, pronunțată de judecătorul delegat din cadrul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații - SRL cu sediul în T, Bd. -,. 7, parter, județul D și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, cu sediul în T,., nr. 1, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2010.

Președinte, Judecători,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

5 ex./24.02.2010

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica, Tudose Ana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 251/2010. Curtea de Apel Ploiesti