Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 287/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 2420/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 287

Ședința publică de la 17 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 3: Tatiana

Grefier -

****************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B în contradictoriu cu intimata pârâtă SC STOC SRL B și intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva Încheierii nr.86142/02.12.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI în dosarul nr.-/10.11.2008.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata pârâtă prin fostul administrator, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având cuvântul pe cereri, reprezentantul intimatei pârâte depune la dosar copia chitanței cu care a achitat suma de 148 lei reprezentând venituri la bugetul statului și solicită respingerea recursului. Precizează că societatea este radiată și că dorește ca aceasta să rămână în această situație.

Curtea rămâne în pronunțare pe cererea de recurs.

CURTEA,

Asupra recursului comercial d e față.

Prin încheierea nr. 86142 din 2.12.2008, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, a fost admisă cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și s-a dispus radierea din registrul comerțului a STOC S-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a hotărârii în condițiile prevăzute de articolul 237 alineat 9 din Legea nr.31/1990.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat a reținut, în raport de cererea și de extrasul anexat, că sunt îndeplinite cerințele articolului 237 alineatele 8 și 9 din Legea nr. 31/1990, modificată prin Legea nr.302/2005.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs motivat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B, cauza fiind înregistrată la numărul - din 19.12.2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

În motivarea recursului, s-a arătat în esență că societatea radiată figurează cu datorii la bugetul general consolidat al statului în sumă de 148 lei, iar pronunțarea radierii face imposibilă recuperarea acestor datorii, care potrivit nr.OG92/2003 sunt purtătoare de dobânzi și de penalități de întârziere până la data plății lor.

Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolelor 304 punctul 9 și 3041Cod procedură civilă, pe dispozițiile codului d e procedură fiscală și pe dispozițiile legii nr. 31/1990.

Nu s-au depus întâmpinări.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Împrejurarea invocată de recurentă, anume aceea a existenței unor debite către bugetul general consolidat al statului, nu este prevăzută de actul normativ pe care se întemeiază hotărârea -legea nr. 31/1990 - și nici de altă prevedere legală ca având vocație de a împiedica aplicarea măsurii radierii societății dizolvate. În această situație, judecătorul delegat a făcut o riguroasă aplicare a dispozițiilor articolului 237 alineat 8 din Legea nr.31/1990,în sensul că, neexistând dovadă că până la expirarea termenului prevăzut la alineatul 7 al aceluiași articol s-a înregistrat o cerere de numire lichidator, a dispus radierea societății dizolvate prin hotărâre judecătorească definitivă.

Curtea apreciază că recurenta avea posibilitatea recuperării creanței în condițiile articolului 237 alineat 6 din Legea nr. 31/1990, dar nu a justificat de ce nu solicitat numirea unui lichidator și declanșarea fazei de lichidare tocmai în scopul recuperării creanței, astfel că imposibilitatea realizării acestui scop, invocată ca temei de fapt al recursului, îi este imputabilă exclusiv.

În concluzie, apreciind că în privința hotărârii atacate nu subzistă nici unul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de articolele 304 și 3041Cod procedură civilă, că hotărârea este pronunțată cu aplicarea riguroasă a dispozițiilor articolului 237 alineat 8 din Legea nr. 31/1990, în temeiul articolului 312 alineat 1 teza a II a Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 în contradictoriu cu intimata pârâtă SC STOC SRL și intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva Încheierii nr.86142/02.12.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI în dosarul nr.-/10.11.2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2009.

Președinte,

--- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

2.03.2009

Președinte:Ruxandra Monica Duță
Judecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 287/2009. Curtea de Apel Bucuresti