Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR. 321/

Ședința publică de la 05 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către creditoarea DGFP V, cu sediul în Focșani,-, județul V, împotriva încheierii nr. 2519/05.07.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații

ORC TRIBUNALUL VRANCEA și SC "-" SRL, cu sediul social în comuna Tifești, sat Clipicești, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde intimata pârâtă reprezentată prin administrator lipsă fiind recurenta și ORC Tribunalul Vrancea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar și prin motivele de recurs recurenta a solicitat judecata și în condițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă. Se referă, de asemenea că intimata ORC Tribunalul Vranceaa depus întâmpinare.

Curtea, verificând actele dosarului, constată cauza în stare de judecată.

Administratorul societății pârâte, întrebat fiind, precizează că societatea nu mai funcționează de aproximativ 3 ani. Dorește ca aceasta să rămână radiată.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 2519/05.07.2007 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vranceas -a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus radierea din Registrul comerțului a persoanelor juridice înregistrate la Registrul Comerțului cu datele de identificare înscrise în lista anexă a cererii, unde la poziția 94 figurează SC " " SRL, județul

Pentru a pronunța această încheiere judecătorul delegat a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele prevederilor art. 237 alin. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990, republicată, modificată ulterior.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice V - DGFP V înregistrat sub nr. 397/44/03.04.2008 la Curtea de APEL GALAȚI.

În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit s-a dispus radierea deoarece societatea comercială radiată figurează în evidențele sale cu obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, că potrivit dispozițiilor Legii nr. 428/2002, radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat și că a operat radierea fără parcurgerea etapei lichidării societății.

Recursul nu este fondat.

SC "-" SRL, județul a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 794/25.07.2006 a Tribunalului Vrancea în condițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale.

Este adevărat că în articolul unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.181/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situației unor societăți comerciale se prevede expres că " Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești", însă acest text se aplică la radierea societății pentru nemajorarea capitalului social, or, în cauză dizolvarea societății, urmată de radiere, s-a făcut ca urmare a nedepunerii situațiilor financiare anuale. Prin urmare, prevederile Legii nr. 428/2002 nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Radierea intimatei fără a fi parcursă procedura lichidării, nu contravine prevederilor art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, aplicate corect de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului.

Cum recurenta nu a solicitat în termenul legal numirea unui lichidator pentru lichidarea SC " - " SRL, județul și cum dispozițiile art. 237 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată nu condiționează radierea societății comerciale de recuperarea creanței, critica nu este întemeiată.

În speță, încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale de mai sus, situație în care fiind legală și temeinică va fi menținută.

În raport de cele expuse mai sus, recursul declarat de V nefiind fondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de către creditoarea DGFP V, cu sediul în Focșani,-, județul V, împotriva încheierii nr. 2519/05.07.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații

ORC TRIBUNALUL VRANCEA și SC "-" SRL, cu sediul social în comuna Tifești, sat Clipicești, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Red.

Tehno:

3 ex./04.06.2008

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 321/2008. Curtea de Apel Galati