Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 337/2010. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 337
Ședința publică din 10 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Hrudei
JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
---
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul formulat de BRD- GENERALE -B M împotriva Încheierii nr. 4469/30.09.2009 pronunțată de Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sălaj în contradictoriu cu intimata SC SRL Z având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC.
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. în substituirea avocatului titular, în reprezentarea intereselor intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat nu este legal timbrat, lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și nu are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante nu au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de 09.02.2010 se înregistrează din partea intimatei, cerere prin care solicită instanței să ia act de renunțarea la judecata recursului, cerere de renunțare formulată de către recurentă. Anexat, acestei cereri se depune copia cererii de renunțare și împuternicirea avocatului titular.
Instanța, constată că, deși legal citată recurenta cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru datorate judecării recursului, nu și-a îndeplinit această obligație. În conformitate cu dispozițiile art.137 pr. civilă raportat la dispozițiile art.20 din Legea nr.146/1997 invocă din oficiu și pune în discuția părților litigante excepția nelegalei timbrări a recursului.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea acestei excepții și anularea recursului promovat. În situația în care până la închiderea dezbaterilor se depune taxa judiciară de timbru, solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulat de recurentă. În acest sens prezintă, în original spre vedere instanței cererea de renunțare.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin încheierea judecătorului delegat nr.4469 din 30.09.2009 a Tribunalul Cluj, s-a admis cererea formulată de petentul - domiciliat în Z si în consecință s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind: modificare participare străină la 20000,00 RON echivalentul a 6969 $ (6969 dolar ); modificare tip capital în D (privat străin 100%); modificare structura capital social. În urma modificării structurii, capitalul social total este de 20000,00 RON divizat în 1000 părți sociale în valoare de 20,00 RON fiecare, fiind repartizat pe asociați astfel: - Valoare aport total: 20000,00 Nr. părti sociale: 1000 Cota de participare la beneficii si pierderi: 100,- %; modificare părți sociale 1000 părți sociale a câte 20,00 RON fiecare; dobândește 1000 părți sociale în valoare totală de 20000 RON; revocare administrator - -; numire administrator cetățenie ungară născut la 04.11.1961 în UNGARlA, BUDAPESTA domiciliat în Ungaria, localitate l084 BUDAPESTA 08-/B,durată mandat: pe perioadă nedeterminată de timp, puteri:; retragere asociat unic: -; adăugare asociat unic:, născut la 04.11.1961 în UNGARIA BUDAPESTA, identificat cu CI seria - numărul -CA eliberat de.BUDAPESTA la data de 10.01.2003, domiciliat în Ungaria, 1084 BUDAPESTA 08,-/Bjudețul: cu un aport la capital de 20000,00 RON (6969 dolar ) Nr. părti sociale: 1000 Cota de participare la beneficii si pierderi: 100,- %.
S-a dispus menționarea depunerii la registrul comerțului a actului constitutiv actualizat.
S-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a actului modificator și a notificării privind depunerea la oficiul registrului comerțului a actului constitutiv actualizat.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a reținut că prin cererea, legal timbrată, înregistrată sub nr. 20415 din 18.09.2009 s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la: participare străina la capital; tip capital în D (privat străin 100%); cooptare asociat unic persoană fizică, cesiune de părți sociale; retragere asociat unic persoană fizică, revocare administrator, numire administrator.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile menționate în opisul inclus în cererea de înregistrare pe baza cărora judecătorul delegat, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele din Codul d e Procedură Civilă, ale Legii 31/199, republicată, ale Legii nr.26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 359/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva încheierii a declarat recurs - GENERALE - grup B M, Sucursala S, solicitând admiterea recursului si respingerea cererii formulata de petent si constatarea nulitatii absolute a actului aditional si contractului de cesiune nr. 2/2009 la actul constitutiv al societatii SC SRL.
În motivarea recursului s-a arătat că prin incheierea nr. 4469/30.09.2009 a judecatorului delegat la Oficiul Registrul Comertului de pe langa Tribunalul S s-a dispus modificarea actului constitutiv al SC SRL cu privire la modificarea tipului de capital, modificari cu privire la participatia straina de capital, modificari cu privire la partile sociale, detinatorul partilor sociale, retragerea asociatului unic si cesionarea partilor sociale detinute de asociatul unic si inlocuirea administratorului.
In urma acestor modificari s-a pastrat doar numele si sediul societatii SC SRL Z, partile sociale detinute de asociatul unic fiind cesionate numitului, cetatean, in baza Contractului de cesiune nr. 2 si a actului aditional la actul constitutiv al SC SRL.
Aceste acte au fost incheiate in scopul sustragerii de la obligatiile pe care societatea si administratorul societatii le are fata de BRD in baza contractelor de creditare incheiate intre societate si banca.
In actul aditional si contractul de cesiune nr. 2/2009 in baza carei s-a dat incheierea nr. 4469/2009 se arata ca cesiunea se face libera de sarcini, desi societatea are datorii doar fata de aceasta banca de peste 900.000 lei.
S-a precizat ca este cetatean, nu cunoaste limba si nu a avut cunostinta de situatia financiara a societatii.
S-a mai arătat ca a preluat pasivul societatii fara insa a se preciza nimic cu privire la acest pasiv al societatii.
La actul de cesiune nu s-a anexat nici un alt document din care sa rezulte ca noul asociat si administrator a fost informat cu privire la situatia reala a societatii si nici un act din care sa rezulte ca au fost predate actele in original ale societății.
Pentru termenul de judecată din 13 ianuarie 2010, recurenta BRD GENERALE SA a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru judiciar în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, sub sancțiunea anulării recursului ca netimbrat - 48.
Conform prev. art.20 din 146/1997, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat.
Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii. instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii,
Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va dispune anularea ca netimbrat a recursului declarat de BRD- împotriva încheierii nr.4469 din 30.09.2009, pronunțată în dosarul nr.20415/2009 al ORC de pe lângă Tribunalul Cluj pe care o va menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de BRD- împotriva încheierii nr.4469 din 30.09.2009, pronunțată în dosarul nr.20415/2009 al ORC de pe lângă Tribunalul Cluj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE: JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian
- - - - ---
GREFIER:
-
Red./dact./12.02.2010
Președinte:Maria HrudeiJudecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Adrian