Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 345/COM

Ședința publică de la 16 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma

Grefier - - -

Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenții - SRL, cu sediul în C,- și, domiciliat în C,- bis, împotriva Încheierii nr. 31451/28.12.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -.-, nr. 18, &, cu sediul în C,-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenți av. Cârligel în baza împuternicirilor avocațiale nr. 48624/2008, 48622/2008 depuse la dosar, lipsind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Pentru recurenți av. Cârligel arată că a depus la dosar Decizia civilă nr. 308/com/31.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA prin care s-a admis recursul declarat de - SRL și s-a dispus respingerea cererii de radierea ca nefondată și declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Pentru recurenți, av. Cârligel solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a încheierii pronunțată de judecătorul delegat la ORC C și respingerea cererii formulată de DGFP

CURTEA,

Asupra recursului comercial d e față:

Prin Încheierea nr. 31451/28.12.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanțas -a admis cererea formulată de petenta DGFP C și s-a dispus înscrierea în registrul comerțului a mențiunii privind numirea în calitate de lichidator al SA pe &Full Insolvency. S-a stabilit un avans în sumă de 1500 RON ce va fi achitat din fondul de lichidare prevăzut prin art. 4 alin.4 din Legea 85/2006, urmând ca remunerația lichidatorului să fie achitată din averea debitorului pe bază de decont, cu recuperarea avansului, iar în lipsa acesteia din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006.

Împotriva încheierii mai sus menționate a declarat recurs - SA și în calitate de acționar al societății, arătând că s-a admis cererea DGFP C de a fi numit un lichidator pentru societate motivat de împrejurarea că prin Sentința civilă nr. 4555/11.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a dispus dizolvarea societății ca urmarea nemajorării capitalului social.

În calitatea sa de acționar a decis continuarea societății în forma de societate cu răspundere limitată, formă pentru care sunt îndeplinite condițiile legale.

Mai arată recurentul că a aflat de existenței hotărârii de dizolvare a societății pronunțată de Tribunalul Constanța când a depus la ORC cerere pentru transformarea societății, hotărâre pe care a atacat-o cu recurs.

De asemenea arată că DGFP C și-a indicat calitatea de creditor în care formulat sesizare, aspect nereal, societatea neavând datorii bugetare, așa cum rezultă din certificatele fiscale obținute în vederea transformării societății în forma de răspundere limitată. Nici la data formulării cererii și nici la data admiterii acesteia nu erau îndeplinite condițiile art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990.

Aceeași cerere de recurs a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr- astfel că prin Încheierea nr. 218/19.03.2008 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis excepția de litispendență și a dispus reunirea dosarului nr- la dosarul nr-.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și înregistrată sub nr.53083/7.12.2008 petenta DGFP Cas olicitat numirea unui lichidator pentru societatea SA dizolvată în temeiul art. 237 alin.7 din Legea nr. 31/1990 republicată, stabilirea remunerației lichidatorului și modalitățile de achitare a acesteia și înregistrarea lichidatorului în registrul comerțului.

Potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990 modificată și completată care prevede următoarele:

"(6) La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare potrivit prezentei legi.

(7) Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pa lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate, sau în cauza lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței".

Așa cum rezultă din textul mai sus enunțat numirea unui lichidator este condiționată de rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare. În cauză hotărârea de dizolvare a fost atacată cu recurs de către - SA iar prin Decizia civilă nr. 308/31.03.2008 Curtea de APEL CONSTANȚAa admis recursul și a modificat în tot hotărârea recurată în sensul că a respins cererea de dizolvare ca nefondată, dispunând radierea mențiunilor efectuate la Registrul Comerțului

Prin urmare, nefiind întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312/1 pr.civ. urmează să admită recursul și să modifice încheierea recurată în sensul respingerii cererii formulată de C ca rămasă fără obiect și radierii mențiunii privind numirea lichidatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul comercial d clarat de recurenții - SRL, cu sediul în C,- și, domiciliat în C,- bis, împotriva Încheierii nr. 31451/28.12.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța în contradictoriu cu intimații OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, str. -.-, nr. 18, &, cu sediul în C,-.

Modifică încheierea recurată în sensul respingerii cererii formulată de C, ca rămasă fără obiect.

Dispune radierea mențiunii privind numirea lichidatorului.

Dispune comunicarea prezentei hotărâri către C pentru efectuarea mențiunilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 Aprilie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- - -

Grefier,

- -

Jud.delegat la ORC -

Red.dec.jud. - - /5 ex./30.05.2008

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Elena Carina Gheorma

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 345/2008. Curtea de Apel Constanta