Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 399/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.1863,-
DECIZIA NR.399
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Afrodita Giurgiu Elena Tănăsică
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anularea deciziei nr.1419 pronunțată la 19 decembrie 2007 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, formulată de contestatorul domiciliat în com., sat, nr. 639, Județ P, în contradictoriu cu intimații domiciliat în B,-, -. E,. 17, Județ B, domiciliat în com., sat,-, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.2 C,pr.civilă, Curtea a amânat pronunțarea la 18 martie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra contestației de față:
Contestatorul a formulat contestație în anularea deciziei nr.1419 din 19 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată, anularea deciziei mai sus menționată, iar urmare a rejudecării, respingerea ca nefondată a cererii de recurs formulată de recurenții, împotriva Încheierii nr.11315 din 17 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA.
În motivarea contestației, s-a arătat că acesta are calitate de administrator și asociat cu 7 părți sociale a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 70 lei, reprezentând 33,33 % din capitalul social al SC SRL, cu sediul social în comuna, sat,-, județul P, alături de asociații și -.
Se arată că, în mod abuziv, prin încălcarea legii, a prevederilor din actele constitutive ale societății, ceilalți asociați "au făcut" cesiune a părților sociale și schimbarea acestuia din calitatea de administrator, pentru a da notă de aparență acestor operațiuni, au formulat cerere de înscriere mențiuni din actul adițional și contractul de cesiune de părți sociale încheiat la 13.08.2007 coroborat cu actul constitutiv reactualizat al societății.
În continuare se arată că, la judecătorul delegat, în baza rolului activ și față de caracterul evident abuziv și ilegal al cererii petenților s-a dispus citarea acestuia, sens în care s-a prezentat și a arătat abuzul ce se încearcă, iar prin încheierea nr.11315 din 17 octombrie 2007, s-a respins cererea formulată de petentul ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs și, pentru motive de nelegalitate, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.1419 din 19 decembrie 2007 admis recursul, a modificat în tot încheierea nr.11315 din 17 octombrie 2007, în sensul că a admis cererea și a dispus efectuarea mențiunilor din actul adițional din 13.08.2007 al SC SRL.
Precizează contestatorul că, potrivit art.317 pr.civilă "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele avansate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
De asemenea, precizează contestatorul că, nu a fost citat de către instanța de recurs și, în acest mod, dreptul său legitim la apărare nu a putut fi exercitat în condiții de contradictorialitate cu celelalte părți, s-a ajuns la o soluție greșită, care nu corespunde legii și raporturilor stabilite prin actul constitutiv al societății.
S-a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr.1419 din 19.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, rejudecarea recursului în contradictoriu cu toate părțile implicate și pe baza probelor noi ce le va solicita.
Prin decizia nr.1419 din 19 decembrie 2007, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de recurenții și împotriva Încheierii nr.11315 din 17.10.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, a dispus modificarea în tot a Încheierii nr.11315 din 17.10.2007, în sensul că a admis cererea și a dispus efectuarea mențiunilor din actul adițional din 13.08.2007 al SC SRL.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că art.202 din Legea nr.31/1990 dispune că părțile sociale pot fi transmise între asociați. Contractul de cesiune nu are nevoie de un consimțământ prealabil al asociaților, deoarece, fiind încheiat între persoane care au calitatea de asociați în aceeași societate, caracterul "intuitu personae" al societății cu răspundere limitată nu este lezat.
De asemenea, s-a reținut că cesiunea părților sociale între asociați nu poate avea loc, dacă prin contractul de societate a fost interzisă și într-adevăr, pentru a preveni dobândirea de către un singur asociat a majorității capitalului, prin contractul de societate se poate interzice transmiterea părților sociale între asociați.
Ori, în cauza de față, deși judecătorul delegat a reținut că în actul constitutiv al societății SC SRL s-a menționat că asociații au convenit că părțile sociale pot fi transmise între asociați numai cu acordul tuturor asociaților, totuși la dosarul cauzei nu s-a depus un act constitutiv care să conțină această prevedere.
A mai reținut instanța că, părțile prezente la termenul din 19.12.2007 au precizat faptul că nu au un alt act constitutiv inițial al societății, decât statutul întocmit la momentul înființării SC SRL, denumirea inițială a SC SRL. În acest act constitutiv nu se fac mențiuni privind cesiunea părților sociale.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs privind schimbarea administratorului societății, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 197 alin.3 și art. 77 alin.1 din Legea nr.31/1990, asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulți administratori dintre ei, cum art.197 nu face trimitere și la dispozițiile art.77 alin.2 din lege, privind revocarea în aceleași condiții a administratorilor, rezultă că pentru revocarea acestora nu se aplică regula majorității absolute a capitalului social, ci regula generală prevăzută de art. 192 alin.1 din lege, adică majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale.
Față de împrejurarea că în cauza de față societatea avea trei asociați, doi dintre ei, care dețin și majoritatea părților sociale au hotărât schimbarea administratorului, cel de al treilea, care deținea și funcția de administrator, a votat împotrivă, Curtea a constatat că, în aceste condiții dubla majoritate cerută de lege, de părți sociale și de asociați a fost îndeplinită, ori a interpreta că în cazul unei societăți cu trei asociați, majoritatea se transformă în unanimitate este peste intenția legiuitorului. Mai mult decât atât, instanța a apreciat că această interpretare este de natură a bloca activitatea societății, dacă asociatul administrator va vota tot timpul împotriva schimbării sale din funcție.
Analizând decizia pronunțată în recurs și atacată prin contestație în anulare în temeiul art. 317.pr.civilă de către se constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
La soluționarea recursului, contestatorul care este asociat la SC SRL alături de recurenții și, în mod greșit nu a fost citat cu toate că era vorba despre o hotărâre AGA de la societatea respectivă și viza înscrierea de mențiuni în acest sens la Registrul Comerțului.
Se poate observa că ceilalți asociați au făcut o cesiune a părților sociale și a determinat schimbarea contestatorului din calitatea de administrator, cererea de înscriere mențiuni vizând actul adițional și contractul de cesiune de părți sociale încheiat la 13 august 2007, iar judecătorul delegat nu a citat și pe celălalt asociat contestator.
În recurs, din eroare contestatorul nu a fost citat, cu toate că obiectul cererii de înscriere mențiuni viza un act adițional din 13 august 2007 al SC SRL și unde asociat era și contestatorul.
În atare situație sunt aplicabile dispozițiile art. 317 pr.civilă unde se arată că "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Nefiind citat contestatorul i s-a încălcat dreptul la apărare și posibilitatea de a participa la un proces echitabil, acesta fiind direct interesat de soluția pronunțată față de cererea de efectuare mențiuni a actului adițional din 13 august 2007 al societății unde și acesta era asociat.
Așadar, contestatorul nu a fost citat de către instanța de recurs și, în acest mod, dreptul său legitim la apărare nu a putut fi exercitat în condiții de contradictorialitate cu celelalte părți, ceea ce va determina admiterea contestației în anulare, se va anula decizia contestată, respectiv nr.1419 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în temeiul art. 317 alin.1 pct.1 pr.civilă și în consecință se va fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 15 aprilie 2008.
Văzând că cererea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anularea deciziei nr.1419 pronunțată la 19 decembrie 2007 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, formulată de contestatorul domiciliat în com., sat, nr. 639, Județ P, în contradictoriu cu intimații domiciliat în B,-, -. E,. 17, Județ B, domiciliat în com., sat,-, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Anulează decizia contestată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 15 aprilie 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Afrodita Giurgiu Elena Tănăsică
- - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
3 ex./ 2.04.2008
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.1863,-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 11 martie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Afrodita Giurgiu Elena Tănăsică
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea contestației în anularea deciziei nr.1419 pronunțată la 19 decembrie 2007 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, formulată de contestatorul domiciliat în com., sat, nr. 639, Județ P, în contradictoriu cu intimații domiciliat în B,-, -. E,. 17, Județ B, domiciliat în com., sat,-, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40,00 lei, conform chitanței nr.36027 din 28.01.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, ce au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul personal și asistat de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimații, - și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, precum și o cerere din partea intimatului - prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Avocat pentru contestator declară că se opune cererii de amânare formulată de intimatul -, declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea contestației.
Curtea respinge cererea formulată de intimatul -, față de împrejurarea că acesta a primit citația cu mai mult de 15 zile înaintea termenului de judecată, având suficient timp să își angajeze un apărător, analizând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul contestatorului prezintă pe scurt motivele în fapt și în drept ce au fundamentat prezenta contestație în anulare, declarând printre altele, că acesta nu a fost citat de către instanța de recurs, astfel că nu și-a putut exercita dreptul său la apărare, în contradictorialitate cu celelalte părți, instanța pronunțând o soluție greșită, care nu corespunde legii și raporturilor juridice stabilite prin actul constitutiv al societății.
În consecință, solicită admiterea contestației în anularea deciziei nr.1419 pronunțată la 19 decembrie 2007 de Curtea de APEL PLOIEȘTI așa cum a fost formulată, în temeiul dispozițiilor art. 317.pr.civilă.
CURTEA:
Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.2 pr.civilă,
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cauzei de față la 18 martie 2008.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Afrodita Giurgiu Elena Tănăsică
- - - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
2 ex./ 11.03.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.1863,-
DECIZIA NR.399
Ședința publică din data de 18 martie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Afrodita Giurgiu Elena Tănăsică
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anularea deciziei nr.1419 pronunțată la 19 decembrie 2007 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, formulată de contestatorul domiciliat în com., sat, nr. 639, Județ P, în contradictoriu cu intimații domiciliat în B,-, -. E,. 17, Județ B, domiciliat în com., sat,-, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 11 martie 2008, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin.2 C,pr.civilă, Curtea a amânat pronunțarea la 18 martie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra contestației de față:
Contestatorul a formulat contestație în anularea deciziei nr.1419 din 19 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată, anularea deciziei mai sus menționată, iar urmare a rejudecării, respingerea ca nefondată a cererii de recurs formulată de recurenții, împotriva Încheierii nr.11315 din 17 octombrie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA.
În motivarea contestației, s-a arătat că acesta are calitate de administrator și asociat cu 7 părți sociale a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 70 lei, reprezentând 33,33 % din capitalul social al SC SRL, cu sediul social în comuna, sat,-, județul P, alături de asociații și -.
Se arată că, în mod abuziv, prin încălcarea legii, a prevederilor din actele constitutive ale societății, ceilalți asociați "au făcut" cesiune a părților sociale și schimbarea acestuia din calitatea de administrator, pentru a da notă de aparență acestor operațiuni, au formulat cerere de înscriere mențiuni din actul adițional și contractul de cesiune de părți sociale încheiat la 13.08.2007 coroborat cu actul constitutiv reactualizat al societății.
În continuare se arată că, la judecătorul delegat, în baza rolului activ și față de caracterul evident abuziv și ilegal al cererii petenților s-a dispus citarea acestuia, sens în care s-a prezentat și a arătat abuzul ce se încearcă, iar prin încheierea nr.11315 din 17 octombrie 2007, s-a respins cererea formulată de petentul ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs și, pentru motive de nelegalitate, iar Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia nr.1419 din 19 decembrie 2007 admis recursul, a modificat în tot încheierea nr.11315 din 17 octombrie 2007, în sensul că a admis cererea și a dispus efectuarea mențiunilor din actul adițional din 13.08.2007 al SC SRL.
Precizează contestatorul că, potrivit art.317 pr.civilă "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele avansate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
De asemenea, precizează contestatorul că, nu a fost citat de către instanța de recurs și, în acest mod, dreptul său legitim la apărare nu a putut fi exercitat în condiții de contradictorialitate cu celelalte părți, s-a ajuns la o soluție greșită, care nu corespunde legii și raporturilor stabilite prin actul constitutiv al societății.
S-a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr.1419 din 19.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, rejudecarea recursului în contradictoriu cu toate părțile implicate și pe baza probelor noi ce le va solicita.
Prin decizia nr.1419 din 19 decembrie 2007, Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul declarat de recurenții și împotriva Încheierii nr.11315 din 17.10.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, a dispus modificarea în tot a Încheierii nr.11315 din 17.10.2007, în sensul că a admis cererea și a dispus efectuarea mențiunilor din actul adițional din 13.08.2007 al SC SRL.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că art.202 din Legea nr.31/1990 dispune că părțile sociale pot fi transmise între asociați. Contractul de cesiune nu are nevoie de un consimțământ prealabil al asociaților, deoarece, fiind încheiat între persoane care au calitatea de asociați în aceeași societate, caracterul "intuitu personae" al societății cu răspundere limitată nu este lezat.
De asemenea, s-a reținut că cesiunea părților sociale între asociați nu poate avea loc, dacă prin contractul de societate a fost interzisă și într-adevăr, pentru a preveni dobândirea de către un singur asociat a majorității capitalului, prin contractul de societate se poate interzice transmiterea părților sociale între asociați.
Ori, în cauza de față, deși judecătorul delegat a reținut că în actul constitutiv al societății SC SRL s-a menționat că asociații au convenit că părțile sociale pot fi transmise între asociați numai cu acordul tuturor asociaților, totuși la dosarul cauzei nu s-a depus un act constitutiv care să conțină această prevedere.
A mai reținut instanța că, părțile prezente la termenul din 19.12.2007 au precizat faptul că nu au un alt act constitutiv inițial al societății, decât statutul întocmit la momentul înființării SC SRL, denumirea inițială a SC SRL. În acest act constitutiv nu se fac mențiuni privind cesiunea părților sociale.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs privind schimbarea administratorului societății, Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 197 alin.3 și art. 77 alin.1 din Legea nr.31/1990, asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulți administratori dintre ei, cum art.197 nu face trimitere și la dispozițiile art.77 alin.2 din lege, privind revocarea în aceleași condiții a administratorilor, rezultă că pentru revocarea acestora nu se aplică regula majorității absolute a capitalului social, ci regula generală prevăzută de art. 192 alin.1 din lege, adică majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale.
Față de împrejurarea că în cauza de față societatea avea trei asociați, doi dintre ei, care dețin și majoritatea părților sociale au hotărât schimbarea administratorului, cel de al treilea, care deținea și funcția de administrator, a votat împotrivă, Curtea a constatat că, în aceste condiții dubla majoritate cerută de lege, de părți sociale și de asociați a fost îndeplinită, ori a interpreta că în cazul unei societăți cu trei asociați, majoritatea se transformă în unanimitate este peste intenția legiuitorului. Mai mult decât atât, instanța a apreciat că această interpretare este de natură a bloca activitatea societății, dacă asociatul administrator va vota tot timpul împotriva schimbării sale din funcție.
Analizând decizia pronunțată în recurs și atacată prin contestație în anulare în temeiul art. 317.pr.civilă de către se constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
La soluționarea recursului, contestatorul care este asociat la SC SRL alături de recurenții și, în mod greșit nu a fost citat cu toate că era vorba despre o hotărâre AGA de la societatea respectivă și viza înscrierea de mențiuni în acest sens la Registrul Comerțului.
Se poate observa că ceilalți asociați au făcut o cesiune a părților sociale și a determinat schimbarea contestatorului din calitatea de administrator, cererea de înscriere mențiuni vizând actul adițional și contractul de cesiune de părți sociale încheiat la 13 august 2007, iar judecătorul delegat nu a citat și pe celălalt asociat contestator.
În recurs, din eroare contestatorul nu a fost citat, cu toate că obiectul cererii de înscriere mențiuni viza un act adițional din 13 august 2007 al SC SRL și unde asociat era și contestatorul.
În atare situație sunt aplicabile dispozițiile art. 317 pr.civilă unde se arată că "hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Nefiind citat contestatorul i s-a încălcat dreptul la apărare și posibilitatea de a participa la un proces echitabil, acesta fiind direct interesat de soluția pronunțată față de cererea de efectuare mențiuni a actului adițional din 13 august 2007 al societății unde și acesta era asociat.
Așadar, contestatorul nu a fost citat de către instanța de recurs și, în acest mod, dreptul său legitim la apărare nu a putut fi exercitat în condiții de contradictorialitate cu celelalte părți, ceea ce va determina admiterea contestației în anulare, se va anula decizia contestată, respectiv nr.1419 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în temeiul art. 317 alin.1 pct.1 pr.civilă și în consecință se va fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 15 aprilie 2008.
Văzând că cererea a fost legal timbrată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația în anularea deciziei nr.1419 pronunțată la 19 decembrie 2007 de Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr-, formulată de contestatorul domiciliat în com., sat, nr. 639, Județ P, în contradictoriu cu intimații domiciliat în B,-, -. E,. 17, Județ B, domiciliat în com., sat,-, Județ P și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Anulează decizia contestată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 15 aprilie 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Afrodita Giurgiu Elena Tănăsică
- - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
3 ex./ 2.04.2008
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Teodor NițuJudecători:Teodor Nițu, Afrodita Giurgiu Elena Tănăsică