Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

(Nr. în format vechi 2291/2007)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.40

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Florica Bodnar

JUDECĂTOR 2: Mioara Badea

JUDECĂTOR 3: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta " ", împotriva încheierii nr.54341/24.09.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin reprezentant care depune la dosar delegație, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 10.01.2008 intimata a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Curtea, procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării, recurentei prin reprezentant și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitate recurentei să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.

La a doua strigare a cauzei a răspuns recurenta prin reprezentant cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata.

Curtea, constată faptul că în cauză a fost citată în calitate de intimată Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, calitatea de intimată având de fapt Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Curtea, acordă cuvântul pe probe.

Recurenta, prin reprezentant, arată că în afară de înscrisurile înaintate de către OR. solicită proba cu înscrisuri cu care urmărește a dovedi faptul că a fost efectuată la Registrul Comerțului înregistrarea mențiunii că societatea este dizolvată de drept de la data de 02.05.1996, precum și hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, irevocabilă, hotărâre ce nu a fost încă motivată.

Curtea, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri aflate la dosar și respinge proba cu celelalte înscrisuri solicitate de către recurentă, nefiind dovedită utilitatea acestora în raport de obiectul cauzei.

Recurenta, prin reprezentant, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta, prin reprezentant, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii și pe baza probatoriului administrat în cauză admiterea cererii de înscriere în Registrul Comerțului a actului adițional pentru intrarea în normalitate. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:

Prin încheierea nr.54341/24.09.2007 pronunțată în dosarul nr.-/2007 Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia respins cererea formulată de petenta - D & K - prin care s-a solicitat înscrierea în registrul comerțului a unor mențiuni privind modificarea actului constitutiv cu privire la: asociați fizici, asociați juridici potrivit datelor actului adițional încheiat sub semnătură privată din data de 25.08.2007.

Pentru a hotărî astfel, Judecătorul delegat a reținut că prin cererea introductivă înregistrată sub nr.- din 06.09.2007 petenta a solicitat înregistrarea noii structuri a acționariatului, în baza actului adițional încheiat sub semnătură privată din data de 25.08.2007 și a hotărârii nr.3 din 25.08.2007.

Judecătorul delegat a mai reținut că prin închierea de ședință din 10.09.2007, în baza actelor depuse s-a constatat că, societatea este în lichidare, fiind numit lichidator, că există neconcordanță în ceea ce privește structura capitalului social, respectiv acționarii societății, între baza de date a registrului comerțului și actele depuse în susținerea cererii.

De asemenea, a mai reținut că s-a dispus completarea dosarului cu următoarele acte: extrasul din registrul acționarilor, confirmarea administratorului și 2 timbre judiciare în valoare de 0,15 RON, precum și clarificarea situației în ceea ce privește înregistrarea în registrul comerțului a procesului-verbal din data de 10.11.1997 privind numirea domnului în funcția de președinte și director general al Consiliului de Administrație pe perioadă de 10 ani.

A mai reținut că, deși, s-a acordat termen la data de 24.09.2007 pentru soluționarea obiecțiunilor formulate, prin documentele depuse în data de 19.09.2007 petenta nu a soluționat obiecțiunile, acestea menținându-se.

Împotriva acestei încheieri petenta - D & K - a declarat recurs în termen și legal timbrat, considerând-o netemeinică și nelegală.

Recursul a fost înaintat spre soluționare cu adresa nr.-/15.10.2007 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în completarea acesteia cu adresa nr.-/09.11.2007 fiind înaintate o serie de înscrisuri în copii certificate (filele 8-55).

Prin motivele de recurs depuse la dosar la data de 24.11.2007 recurenta a invocat următoarele:

1.În încheiere nu se motivează cauzele de respingere.

În susținerea acestui motiv recurenta a arătat că deși a depus la dosar un set de documente, care erau tocmai cele solicitate de judecătorul delegat, acesta a refuzat să le parcurgă, nemotivând nici în ședință și nici în redactarea încheierii motivele respingerii.

2.Judecătorul delegat nu s-a pronunțat pe actele și probele depuse în susținerea actului adițional.

În susținerea acestui motiv recurenta a arătat că în ședință a solicitat Judecătorului delegat să constate că prin hotărâri judecătorești irevocabile, comerciale și penală, situația de fapt a firmei este cea care reiese din Hotărârea AGA nr.3/25.08.2007, publicată în Monitorul Oficial ceea ce-i conferă autoritate și pentru terți, inclusiv Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

A mai arătat că aceste hotărâri au fost ignorate de judecătorul delegat.

Concluzionând, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe cale de consecință să se dispună înscrierea în Registrul Comerțului a actului adițional din 25.08.2007.

În drept au fost invocate dispozițiile art.299 și urm. Cod pr.civ. precum și prev. Legii nr.26/1990 - republ.

La termenul de azi recurenta prin reprezentant a solicitat proba cu înscrisuri, probă ce a fost încuviințată numai pentru înscrisurile aflate în dosar, fiind respinsă proba cu celelalte înscrisuri nedovedindu-se utilitatea acestora în raport de obiectul cauzei.

Examinând recursul în raport de criticile invocate și în raport de actele și lucrările cauzei, Curtea constată că este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art.261 alin.1 pct.5 Cod pr.civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Așadar, motivarea este de esența hotărârilor întrucât prin motivare trebuie să se demonstreze în mod logic, deplina concordanță dintre soluția din cauza respectivă și realitate, oferind totodată posibilitatea exercitării controlului judiciar.

În cauză, hotărârea judecătorului delegat, respectiv încheierea atacată, nu este motivată nici în fapt și nici în drept, lipsind total argumentele care au format convingerea instanței în sensul că înscrisurile depuse de petenta recurentă nu rezolvă obiecțiunile formulate la termenul din 10.09.2007.

Din încheierea atacată nu rezultă că judecătorul delegat ar fi analizat înscrisurile depuse de petentă la data de 19.09.2007 pentru termenul din 24.09.2007, acesta limitându-se doar să menționeze ce acte i-au fost solicitate recurentei la termenul din 10.09.2007, precum și faptul că înscrisurile depuse la data de 19.09.2007 nu au clarificat obiecțiunile.

Nemotivarea hotărârii echivalează practic cu neintrarea în cercetarea fondului, ceea ce atrage casarea acesteia.

În considerarea celor arătate, Curtea în baza art.312 alin.1, 2, 3 și 5 Cod pr.civ. va admite recursul, va casa încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătorul delegat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - D & K -

împotriva încheierii nr.54341/24.09.2007 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Casează încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud.- 28.01.2008

Tehnored. - 31.01.2008

2 ex.

Președinte:Florica Bodnar
Judecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Bucuresti