Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 417/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
Decizia comercială nr. 417
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Gavrilă
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - - S
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către, domiciliat în G, str. -, -A,. 2,. 27 împotriva încheierii nr. 149/10.02.2009 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în G, str. -, nr. 95, -.16- la /G,-, - 13,. 23- la.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 iunie 2009 și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 29 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 27.02.2008 petentul, în calitate de acționar al SC SA a solicitat înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunii de radiere din oficiu a SC SRL G conform art. 260 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.
În motivarea cererii a arătat acesta că la data de 03.05.1995 a fost numită o comisie de lichidare pentru lichidarea SC SRL G, la cererea și prin acordul de voință al acționarilor și deși au trecut 12 ani Comisia de lichidare nu a finalizat lichidarea.
A mai arătat acesta că lichidarea trebuie să fie finalizată într-un termen de 3 ani, respectiv 5 ani cu acordul Tribunalului și ca urmare a depășirii acestui termen societatea trebuia radiată din oficiu.
Prin încheierea nr. 6087/22.05.2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galația dispus suspendarea soluționării cererii nr. 18503 din 27 o2.2008 formulată de d-l, prin avocat.
Împotriva menționatei încheieri în termenul legal, d-l, în calitate de acționar al SC SA a declarat recurs.
Prin decizia civilă nr. 806/04.11.2008 pronunțată în dosar nr- de Curtea de Apel Galați - Secția comercială, maritimă și fluvială, a fost admis recursul declarat de petentul și s-a casat încheierea nr. 6087/22.05.2008, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, cauza fiind astfel înaintată registrului comerțului pentru continuarea judecății în fond a cererii.
La data de 04.12.2008 judecătorul a dispus citarea președintelui Comisiei de Lichidare și a d-lui, prin avocat, motiv pentru care a fost acordat termen de judecată la data de 15.01.2009.
La termenul de judecată din data de 15.01.2009 s-a prezentat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, d-l, prin avocat, d-na și în calitate de reprezentante ale Comisiei de Lichidare, în vederea susținerii cererii din dosarul nr. 18503 din 27.02.2008.
Dl. avocat a invocat excepția calității doamnelor și pe motiv că acestea nu pot proba calitatea de reprezentante ale Comisiei de Lichidare.
D-na a menționat faptul că lichidarea și radierea nu a fost făcută de către Comisia de Lichidare până la această dată întrucât, d-l are de achitat creanțe către SC SA.
Judecătorul delegat a acordat termen de judecată la data de 27.01.2009, la solicitarea d-nei și a dispus ca până la termenul mai sus menționat să se depună dovada calității de reprezentante ale Comisiei de Lichidare de către aceasta și de către d-na.
La termenul din 27.01.2009 s-a prezentat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, d-l, prin avocat, d-na și, în calitate de reprezentante ale Comisiei de Lichidare, în vederea susținerii cererii în dosarul nr. 18503 din 27.02.2008.
Privind excepția ridicată pe fond referitor la calitatea de reprezentant a Comisiei de Lichidare pusă în discuție de avocat, d-na a depus la dosar sentința comercială nr. 773/06.2005, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care reiese calitatea de reprezentant al Comisiei de Lichidare a d-nei și.
D-l avocat a invocat dispozițiile art. 260 și 268 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea susținerii cererii cât și faptul că asociații nu sunt eliberați de datoriile avute, în urma lichidării chiar dacă, în urma afirmațiilor d-nei, d-l încă mai are debite neachitate față de societate.
D-na și d-l avocat au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, copia sentinței penale nr. 3053/25.11.2002 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 11383/2000, procesul verbal întocmit de către executor judecătoresc în dosar nr. 73/2005, adresă către Casa Județeană de Pensii și alte asigurări sociale, Rezoluție din 18.10.2007 pronunțată în dosar nr. 2141/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, Rezoluție din 28.12.2007 pronunțată în dosar nr. 6402/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, Sentința penală nr. 427/ 26.02.2007 pronunțată în dosar nr- de către Judecătoria Galați, sentința penală nr. 622/18.03.2005 pronunțată în dosar nr. 3394/P/2004 de către Judecătoria Galați, sentința penală nr. 429/16.02.2004 pronunțată în dosar nr. 118/P/2004 de către Judecătoria Galați, sentința penală nr. 996/21.11.2007 pronunțată în dosar nr. 3483/1997 de către Judecătoria sectorului 4 al Municipiului B, Decizia civilă nr. 36/R pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr. 3117/1997, sentința comercială nr. 21/26.08.2005 pronunțată de Tribunalul Galați secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr.1036/COM/2005, Proces verbal nr. 79/216.08.2004, sentința comercială nr. 773/03.07.2005 pronunțată de tribunalul Galați secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ, și fiscal în dosar 542/COM/2005, Decizia civilă nr. 27/A pronunțată de Curtea de Apel Galați secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-, Note de concluzii scrise nr. 9/26.01.2009 și nr. 10/26.01.200.
Judecătorul delegat a luat act de susținerile și excepția lipsei de reprezentanți legali ai Comisiei de Lichidare SC SA a lui și, invocată de d-l avocat cât și de susținerile lui și și a amânat pronunțarea la data de 03.02.2009.
La termenul din 03.02.2009, judecătorul delegat, în temeiul art. 260 alin. 1 pr.civilă a amânat pronunțarea pentru data de 10.02.2009.
Prin încheierea nr. 1491/10.02.2009 judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Galația respins ca nefondată excepția lipsei calității de reprezentanți legali ai Comisiei de Lichidare a numitelor și și a respins ca nefondată cererea de radiere a SC SA
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul delegat a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentanți legali ai Comisiei de Lichidare pentru și se reține că este nefondată, motivat de faptul că, acest aspect al reprezentării legale a fost soluționat definitiv și a intrat în puterea lucrului judecat prin sentința nr. 773/2005 a Tribunalului Galați, stabilindu-se că membrii Comisiei de Lichidare au calitatea de a reprezenta societatea.
Din certificatul constatator nr. 2461/15.10.2008 de la dosar rezultă că dintre membrii Comisiei de Lichidare fac parte și și.
În ceea ce privește fondul cererii se rețin următoarele:
SC SA se află în faza de lichidare iar, lichidatorii numiți ai societății sunt continuatorii acesteia, având obligația de a executa în interesul societății și de a reprezenta interesele în instanță ale acesteia, precum și de a executa și a termina toate operațiunile referitoare la lichidare.
Potrivit prevederilor art. 260 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește că lichidarea societății trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive temeinice, tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
Așadar, dispoziția enunțată nu conține o sancțiune pentru depășirea termenului legal prevăzut, iar petentul nu a dovedit culpa sau pasivitatea comisiei în realizarea operațiunilor de lichidare.
De altfel, alin. 2 al aceluiași articol prevede că " în termen de 15 zile de la terminarea lichidării, lichidatorii vor cere radierea societății din registrul comerțului, sub sancțiunea aplicării unei amenzi judiciare", avându-se în vedere, prin urmare perioada ulterioară termenului lichidării, ceea ce în cauză nu se poate reține, societatea aflându-se încă în lichidare.
În speță, prin cererea nr. 18503 din 27.02.2008, d-l, prin avocat conform împuternicirii avocațiale nr. 83/10.12.2007, în calitate de acționar al SC SA, cu sediul în municipiul G,-, județul G, a solicitat comisiei de lichidare de a cere radierea societății din registrul comerțului, în caz contrar, aplicarea unei amenzi judiciare acesteia în sumă de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 260 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispoziție legală ce nu are aplicabilitate în cauza de față.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat recurs petentul, solicitând casarea ei cu trimiterea spre rejudecare, sau modificarea în sensul admiterii cererii de înscriere de mențiuni așa cum a fost formulată.
În motivarea cererii de recurs a arătat acesta că încheierea recurată nu respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 pr. civ. în sensul că aceasta nu este motivată și că motivarea care nu este în concordanță cu probele existente la dosar echivalează cu o nemotivare.
A mai arătat recurentul că numitele și nu au calitatea de reprezentante ale Comisiei de Lichidare întrucât Comisia de Lichidare a fost formată din 15 lichidatori, că din anul 1995 nu s-a ținut nici o AGA și că cele două lichidatoare se prezintă în numele Comisiei de Lichidare, deși nu au nici o împuternicire în acest sens.
Recurentul a mai arătat că deși cele două lichidatoare au invocat existența unor cauze în strânsă legătură cu cea de față, ele nu au precizat hotărârea AGA prin care au fost numite reprezentanți ai Comisiei de Lichidare, care este dreptul ce face obiectul vreunei alte judecăți și legătura cu prezenta cauză, ce se întâmplă cu sumele de bani încasate lunar în baza dosarului de executare silită nr. 73/ES -ML/2005 și în ce conturi sunt vărsați acei bani, în ce condiții funcționează Comisia de Lichidare pentru că SC SA nu are cenzori și de ce nu se aplică dispozițiile art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990.
Recurentul a mai indicat faptul că în activitatea sa Comisia de Lichidare a încălcat dispozițiile art. 260, 111,252, 253 și 255 lit. c din Legea nr. 31/1990.
Comisia de Lichidare prin numitele și au formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că instanța a motivat toate capetele de cerere, că excepția lipsei calității de reprezentant s-a respins în considerarea sentinței nr. 773/2005 a Tribunalului Galați și că societatea nu poate fi radiată, recurentul având de achitat suma de 570.586 lei.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentante ale numitelor și se reține că lichidatorii reprezintă în același mod societatea ca și administratorii și că dacă nu există dispoziții contrare, fiecare lichidator poate reprezenta societatea comercială.
De altfel, așa cum a reținut și judecătorul delegat acest aspect a mai fost soluționat, cu putere de lucru judecat prin sentința comercială nr. 773/06.07.2005 a Tribunalului Galați.
În ceea ce privește radierea societății, în mod corect s-a reținut că deși într-adevăr legea stabilește un termen pentru finalizarea lichidării, în textul de lege nu se prevede și sancțiune pentru depășirea acestui termen, ci doar o sancțiune constând în plata unei amenzi judiciare pentru lichidatorii care deși au încheiat operațiunile de lichidare nu solicită radierea societății.
Se mai reține faptul că motivele din cererea de recurs referitoare la modalitatea de desfășurare a lichidării nu au legătură cu obiectul cauzei, respectiv cu cererea de constatare a radierii de drept și că nu au fost invocate și că nu au fost invocate în cererea depusă la ORC de pe lângă Tribunalul Galați, astfel încât ele nu pot forma obiectul analizei în acest recurs.
Pentru aceste considerente urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 312 pr.civ. să se respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de, domiciliat în G, str. -, -A,. 2,. 27 împotriva încheierii nr. 149/10.02.2009 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimata SC SA, cu sediul în G, str. -, nr. 95, -.16- la /G,-, - 13,. 23- la.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 iunie 2009.
Președinte, - | pt. Judecător, - - aflat în cf. art. 261 Cpc. Președinte, | pt. Judecător, dr. - - aflat în cf. art. 261 Cpc Președinte, |
Grefier, - |
Red.
Tehnored.
2ex./23.07.2009
Președinte:Simona GavrilăJudecători:Simona Gavrilă, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia