Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 487

Ședința publică de la 10 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Irimie

JUDECĂTOR 2: Doina Hârceagă

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă H împotriva Încheierii nr.5226/25.06.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, constatându-se că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei debitoare SC SRL.

Consilier juridic depune la dosar delegație.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentantul recurentei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul AJOFM H solicită admiterea recursului și casarea încheierii atacate.

Învederează instanței că recurenta nu a avut cunoștință de faptul că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura dizolvării, întrucât lichidatorul numit în cauză a trimis notificări principalelor instituții ale statului, mai puțin AJOFM

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Prin Încheierea nr. 5226 pronunțată la 25 iunie 2008 în dosar nr. 29224/2008 judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoaraa admis cererea formulată de lichidator numit prin Încheierea nr.9967/2007 și dispus radierea SC SRL P de la ORC, reținând în motivare în esență că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr.26/1990 cu modificările și completările ulterioare pentru radierea societății dizolvate anterior.

Împotriva încheierii a declarat recurs AJOFM H, solicitând casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei judecătorului delegat pentru continuarea procedurii de lichidare a societății radiate, ținând cont și de creanța societății recurente.

În dezvoltarea motivelor de recurs susține în esență că nu a avut cunoștință de faptul că împotriva societății radiate s-a deschis procedura radierii, nefiind notificați în acest sens că societatea radiată a accesat credit în condiții avantajoase din fondul pentru plata ajutorului pentru șomaj în condițiile Legii nr.1/1991 și prin nerespectarea clauzelor cuprinse în Contractul de credit nr. 331/29 noiembrie 2001 înregistrat o obligație bugetară reprezentând penalități în sumă de 5000 RON creanță nerecuperată.

În drept au fost invocate prevederile art.60 din Legea nr.31/1990 și art.305 pct.5 CPC.

, fost administrator social al SC SRL Pad epus întâmpinare la filele 15-17, solicitând respingerea recursului ca nefondat, invederând că judecătorul delegat a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 359/2004 și respectiv Legea nr.31/1990, încheierea pronunțată fiind temeinică și legală.

La rândul său ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara, prin întâmpinarea depusă la filele 3-4, solicitat păstrarea încheierii atacate, pe care a calificat-o ca fiind temeinică și legală în raport de actele existente la dosar.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în raport de dispozițiile art. 304 - 306 CPC se constată că încheierea atacată este temeinică și legală.

Recursul AJOFM H este nefondat urmând a fi respins potrivit considerentelor ce se vor expune:

Prin Sentința 1893/CA/31 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar - s-a dispus dizolvarea societății SC SRL P, iar prin Încheierea nr.9967 din 25 septembrie 2007, la cererea DGFP a județului H, judecător delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoaraa numit ca lichidator la societatea dizolvată Cabinetul Individual de Insolvență.

Sentința de dizolvare și încheierea de numire lichidator au fost publicate în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, respectându-se astfel dispozițiile art.237 alin.3 din Legea nr-.

Lichidatorul desemnat, așa cum se desprinde din actele existente la dosar, în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de disp. art. 262, 263 din Legea nr.31/1990 a întocmit raportul de lichidare, raportul privind propunerea de repartizare a activului, bilanțul de lichidare la care a atașat hotărârea asociatului unic SC SRL P în lichidare din 15 iunie 2008, bilanțul de punere în lichidare și balanța de verificare.

Astfel, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de Legea nr.31/1990 și respectiv Legea nr.26/1990, în mod corect și legal judecătorul delegat la ORC a admis cererea lichidatorului și dispus radierea de la ORC a SC SRL

În cauză, recurenta AJOFM a județului H nu a făcut dovada calității și interesului în promovarea recursului de față pentru casarea încheierii de radiare, astfel că nu-și justifică calitatea procesuală activă.

De altfel, în situația în care recurenta pretinde că deține față de societatea radiată titlu pentru creanțe bugetare nerecuperate, aceasta era în măsură să procedeze conform dispozițiilor legale la punerea în executare a titlului.

În raport de cele ce preced, soluția ce se impune este de respingere a recursului declarat ca nefondat în baza art.312 CPC.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă H împotriva Încheierii nr.5226/25.06.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.10.2008.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Th. /13.11.2008

Ex.2

Jud.fond:

Președinte:Marius Irimie
Judecători:Marius Irimie, Doina Hârceagă, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 487/2008. Curtea de Apel Alba Iulia