Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.49/C/2008 -
Camera de consiliu din 2 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar
JUDECĂTOR 3: Florica
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursurilor comerciale declarate de recurentul și totodată intervenientul în interesul intimatei - - în nume propriu și ca reprezentant al - - cu domiciliul în O,-, Județ B și recurentul și totodată intervenientul în interesul intimatei - - acționar al - - domiciliat în O,-, județ B, în contradictoriu cu intimații- -, J-, CUI -,cu sediul în, nr.7. Hala 4, Județ B șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ B și intervenienta în interesul intimatei - -- Leasing SRLcu sediul în, comuna, nr.41, județ B, împotriva încheierilor nr.278 și 279 ambele din 18 ianuarie 2008 pronunțate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor în dosar nr.1836/2008, respectiv nr.1793/2008, având ca obiectrecurs împotriva încheierii judecătorului delegat la..
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei asupra recursului a avut loc la data de 25 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii la data de 2 octombrie 2008, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor comerciale de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.278 din 18 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr.1836/2008, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihora constatat că nu au fost îndeplinite dispozițiile legale, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
Prin încheierea nr.279 din 18 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr.1793/2008, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor a constatat că nu au fost îndeplinite dispozițiile legale, motiv pentru care a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii nr.278/18.01.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihora declarat recurs în termen, legal timbrat, recurentul în nume propriu și în calitate de reprezentant al - - solicitând instanței admiterea recursului, anularea încheierii recurate și admiterea cererii de înregistrare nr.1836/17.01.2008 de modificare a actului constitutiv al - -.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că temeiul de drept pe care se întemeiază încheierea de respingere a cererii de înregistrare este greșit aplicat deoarece prev.art.192 alin.2 din Legea 31/1990 republicată se aplică societăților cu răspundere limitată și nu societăților pe acțiuni cum este forma sub care s-a constituit - -. În ce privește societățile pe acțiuni, Legea 31/1990 republicată stabilește la art.115 alin.1 că pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare este necesară la prima convocare prezența acționarilor deținând cel puțin o pătrime din numărul total al dreptului de vot, iar la convocările următoare, prezența acționarilor reprezentând cel puțin o cincime din numărul total de drepturi de vot, alin.2 al aceluiași articol stabilind că hotărârile sunt luate cu majoritatea voturilor deținute de acționarii prezenți sau reprezentați. În speță hotărârile au fost luate de către acționarii reprezentând 50,655% din capitalul social în conformitate cu prev.art.115 din Legea 31/1990. În ce privește decizia nr.479/C/2007 - Ra C urții de APEL ORADEA reținută în încheiere, ea se referă la o altă cauză ce viza o hotărâre AGA a unei societăți cu răspundere limitată - - SRL și la care modul de adoptare a hotărârilor este reglementat de alte texte de lege, această decizie nu are aplicabilitate în speță deoarece societatea este una pe acțiuni, iar practica judiciară chiar în cazuri similare nu constituie izvor de drept. Prin urmare se impune anularea încheierii și admiterea cererii de înregistrare.
În drept au fost invocate prev.art.6 din Legea 26/1990 și art.195 din Legea 31/1990.
La dosarul cauzei în data de 10.04.2008 a depus cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei - - intervenientul, solicitând admiterea cererii de intervenție, respingerea recursului și menținerea încheierii recurate, arătând că în calitate de acționar a participat la ședința Adunării Generale a Asociaților din data de 16.01.2008, ședință în cadrul căreia datorită neînțelegerilor dintre acționarii principali au fost întocmite două procese verbale și două hotărâri ale adunării. Ambele hotărâri au fost depuse la registrul comerțului pentru înregistrare, cererile fiind respinse iar încheierile recurate. Pe fondul cauzei arată că hotărârea AGA din 16.01.2008 a cărei înregistrare o solicită recurentul nu a fost adoptată de acționarii legali ai societății intimate, acționari ai societății fiind în cote egale de câte 49,34% acționarii și, acționarul - Leasing SRL deține o cotă de 1,31% din acțiunile societății iar diferența este deținută de - SRL și - -. În situația unei contradicții între cei doi acționari principali puterea de decizie aparține societății Leasing SRL, societate al cărui control a fost preluat ilegal de către recurentul, care în data de 19.06.2007 printr-un contract de vânzare - cumpărare a achiziționat acțiunile deținute de Leasing SRL la societatea -. Acest contract a fost declarat nul prin Sentința 72/COM/2008 a Tribunalului Bihor, iar ca efect retroactiv al nulității - Leasing este considerat acționar în mod continuu al societății intimate, participarea sa la ședința AGA din 16.01.2008 fiind justificată și legală. În privința din 16.01.2008 ținută la societatea intimată, hotărârea este nulă absolut deoarece nu respectă dispozițiile prevăzute de actul constitutiv și Legea 31/1990 privitoare la cvorum și majoritatea cu care se adoptă hotărârile, respectiv fiind necesară prezența și votul a cel puțin 70% din capitalul social ori în speță hotărârea s-a luat cu cel mult 49,3455% din capitalul social.
Cererea de intervenție accesorie în interesul intimatei - - formulată de intervenientul a fost admisă în principiu în ședința camerei de consiliu din data de 10.04.2008 (fila 108).
În cadrul aceleiași ședințe din 10.04.2008 la dosarul cauzei a depus cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei - - și intervenienta - Leasing SRL solicitând de asemenea admiterea cererii de intervenție, respingerea recursului și menținerea încheierii atacate. În dezvoltarea motivelor cererii de intervenție, intervenienta arată că este acționar al societății - - cu o participație de 1,31 % din capitalul social, participând la adunarea generală a acționarilor din data de 16.01.2008, când s-au adoptat două hotărâri distincte, una fiind cea depusă spre înregistrare și respinsă prin încheierea recurată și alta cu conținut contrar. Arată că prima hotărâre a fost luată cu încălcarea dreptului său de vot, recurentul însușindu-și ilegal acțiunile pe care intervenienta le-a deținut la intimată, contractul de vânzare încheiat fiind declarat nul de către instanța de judecată. În privința hotărârii luate în din aceeași dată arată că ea a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor contractului de societate și a prevederilor Legii 31/1990.
Această cerere de intervenție accesorie a fost admisă în principiu în ședința camerei de consiliu din 22.05.2008, ședință în care s-a dispus și conexarea la dosarul - a dosarului cu nr- a Curții de APEL ORADEA.
În dosarul nr- al Curții de APEL ORADEA, recurentul în calitate de acționar al societății - - a declarat recurs în termen, legal timbrat împotriva încheierii nr.279/18.01.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor solicitând instanței admiterea recursului, modificarea încheierii recurate în sensul admiterii cererii de înregistrare nr.1793/17.01.2008.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că încheierea recurată prin care s-a respins cererea de înregistrare este nelegală și netemeinică deoarece dispozițiile art.192 alin.2 din Legea 31/1990 reținute se referă la societățile cu răspundere limitată și nu la societățile pe acțiuni. Administratorul - - a convocat AGA pentru data de 15.01.2008 ora 15,00 și pentru aceeași zi la ora 15,30, arătându-se că în caz de neîntrunire a cvorumului adunările vor fi ținute pe data de 16.01.2008 în același loc și la aceleași ore. Participația deținută de acționarul - Leasing SRL în cotă de 1,31% a fost preluată abuziv de către acționarul care la data fixată pentru ședință a adoptat două hotărâri, una în adunarea generală ordinară, alta în adunarea extraordinară a acționarilor fără participarea acționarului de la care a preluat acțiunile, hotărârile adoptate fiind nelegale deoarece contractul de vânzare - cumpărare a cotei de 1,31% acțiuni a fost declarat nul de instanță prin Sentința 72/COM/2008 a Tribunalului Bihor. La aceeași dată acționarul minoritar - Leasing SRL împreună cu acționarul au adoptat o altă hotărâre cu majoritate de 50,65% din capitalul social, a cărei înregistrare s-a respins prin încheierea recurată. Consideră că această hotărâre AGA din 16.01.2008 este legală deoarece este luată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege și nu există nici un impediment legal pentru înscrierea ei în registrul comerțului.
În drept au fost invocate prev.art.60 alin.4, art.112 alin.2, art.204 alin.1 din Legea 31/1990 republicată.
Intimata - - prin întâmpinarea depusă la dosarul conexat - a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul și menținerea în totalitate a încheierii nr.279/2008 arătând că cererea de înscriere a fost corect respinsă deoarece hotărârea AGA a fost luată cu nerespectarea cvorumului legal, la adoptarea ei participând acționarul - Leasing care la data de 16.01.2008 nu mai deținea calitatea de acționar al - -. Arată că la data de 16.01.2008 s-a semnat un singur proces verbal, semnat de reprezentantul legal al societății d-, proces verbal ce poate fi contestat numai prin înscrierea în fals, celălalt proces verbal prezentat de recurent nefiind încheiat cu ocazia AGA și nu este opozabil societății.
de asemenea în același dosar nr- a depus cerere de intervenție în interesul pârâtei - - intervenientul accesoriu solicitând admiterea intervenției și respingerea recursului ca nefondat arătând că hotărârea AGA a cărei înscriere s-a solicitat este nelegală deoarece la adoptarea ei a participat acționarul - Leasing care la momentul adunării nu avea calitatea de acționar al societății intimate, pachetul de acțiuni deținut de acesta fiind cesionat la data de 19.06.2007 către intervenientul accesoriu.
Această cerere de intervenție accesorie a fost admisă în principiu în ședința camerei de consiliu din data de 22.05.2008.
Intimata - - în dosar nr.- prin notele scrise depuse la fila 112 arătat că nu se opune la admiterea recursului declarat de recurentul împotriva încheierii nr.278/18.01.2008.
Instanța de recurs, analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, reține că sunt nefondate urmând ca în baza prev.art.6 din Legea 26/1990, art.60 din Legea 31/1990 republicată, art.331 și urm. Cod procedură civilă să dispună respingerea lor ca atare și menținerea încheierilor recurate, pentru următoarele considerente:
Încheierile date de judecătorul delegat la registrul comerțului privitoare la înmatricularea societăților și a mențiunilor referitoare la acestea în registrul comerțului sunt pronunțate în cadrul unei proceduri necontencioase, prin cererile de înregistrare neurmărindu-se realizarea vreunui drept potrivnic față de altă persoană, iar soluționarea lor este guvernată de dispozițiile generale referitoare la procedurile necontencioase cuprinse la art.331 și urm. Cod procedură civilă.
Conform acestor dispoziții, dacă cererea prin însăși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate ori care intervin prezintă caracter contencios, urmează să fie respinsă de către instanță (art.335 Cod procedură civilă) părțile urmând să aleagă pentru soluționarea diferendului ivit calea procedurii contencioase.
În speță, la societatea intimată - - s-a convocat adunarea generală ordinară și extraordinară a acționarilor pentru data de 15.01.2008 ora 15,00 respectiv 15,30, menționându-se că în caz de neîntrunire a cvorumului pentru data fixată adunările vor fi ținute pe data de 16.01.2008 în același loc și la aceleași ore.
În data de 16.01.2008 la cea de-a doua convocare s-au ținut la societatea intimată două adunări generale ordinare separate și o adunare generală extraordinară a acționarilor.
La una din cele două adunări generale ordinare au participat conform procesului verbal de ședință acționarii ce deținea 50,65443% din capitalul social, cu un procent de 49,34453% din capitalul social și - - ce deține 0,-% din capitalul social hotărându-se revocarea administratorului - SRL, alegerea unui nou consiliu de administrație format din 5 membri (, și ), fixarea limitelor remunerației consiliului de administrație, al directorilor și a comitetului de audit, precum și mandatarea d-lui. pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor, hotărârea fiind luată cu votul favorabil al acționarilor (50,65%) și - - (0,-%), acționarul votând împotrivă.
Separat de această ședință s-a ținut o altă adunare ordinară a acționarilor intimatei - - la care au participat acționarii, - Leasing SRL având acțiuni reprezentând 99,99 % din capitalul social, hotărându-se revocarea administratorului intimatei și aprobarea unui consiliu de administrație format din 5 membri, dar alte persoane fizice decât cele din prima hotărâre respectiv:, și, hotărârea fiind luată cu majoritate de voturi de 50,65% din capitalul social respectiv de către acționarii și - Leasing SRL (filele 8 - 9 dosar 128/C/2008 conexat).
De asemenea în data de 16.01.2008 în cadrul ședinței adunării generale extraordinare a acționarilor intimatei la care au participat și - - s-a adoptat hotărârea prin care s-a decis revocarea hotărârii AGA din 20.02.2007, însușirea de către societate a actelor încheiate de administratorul societății în mandatul pe care l-a exercitat, modificarea actelor constitutive a societății și adoptarea noului act constitutiv.
Prin cererea de înregistrare nr.1836/17.01.2008 s-a depus spre înregistrare la. de către hotărârea adunării generale ordinare a societății luată cu votul său majoritar precum și hotărârea adunării generale extraordinare ambele din data de 16.01.2008, iar prin cererea de înregistrare nr.1798/17.01.2008 s-a depus spre înregistrare la registrul comerțului de către hotărârea adunării generale ordinare din 16.01.2008 adoptată cu votul său favorabil, ambele cereri de înregistrare fiind respinse prin cele două încheieri recurate în prezenta cauză.
Într-adevăr, dispozițiile art.192 alin.2 din Legea 31/1990 republicată reținute de judecătorul delegat nu au aplicabilitate în cauză deoarece forma sub care s-a constituit societatea intimată - - este societatea pe acțiuni și nu societate cu răspundere limitată unde sunt aplicabile dispozițiile, însă soluția de respingere a celor două cereri de înregistrare se impune a fi menținută datorită aspectelor ce au fost învederate instanței de recurs atât de către recurenți cât și de către intervenienții accesorii din proces.
Astfel, între cei doi acționari principali ai societății intimate, și s-a declanșat o situație conflictuală, generată de controlul asupra pachetului de acțiuni în cotă de 1,31% din capitalul social ce a fost deținut până la data de 19.06.2007 de către acționarul - Leasing SRL, pachetul de acțiuni fiind dobândit printr-un contract de vânzare cumpărare de către acționarul care deținea anterior același procent de acțiuni de 49,3445% din capitalul social ca și acționarul. Cesiunea de acțiuni a fost contestată, iar ulterior prin sentința nr.72/8.02.2008 a Tribunalului Bihors -a constatat nulitatea ei părțile urmând a fi repuse în situația anterioară. Datorită situației conflictuale dintre cei doi acționari principali la data de 16.01.2008 au avut loc două ședințe a adunării generale ordinare a acționarilor, hotărârile adoptate în privința aceleiași societăți având un conținut contrar în privința desemnării noului consiliu de administrație, una din hotărâri fiind luată în principal de acționarul care la acțiunile deținute anterior a cumulat și procentul de 1,31% obținut de la - Leasing SRL și cealaltă hotărâre luată de împreună cu acționarul - Leasing, care la acel moment se afla în litigiu cu acțiunile înstrăinate către.
În fața instanței de recurs procedura necontencioasă ce guvernează judecata cererilor de înregistrare la registrul comerțului a dobândit un evident caracter contencios, fiecare dintre cei doi recurenți susținând că hotărârile ce le-au adoptat sunt legale și au invocat în calitate de intervenienți nelegalitatea hotărârii adoptate cu votul favorabil de către celălalt acționar principal. Ori, în cadrul acestei proceduri, instanța cât și judecătorul delegat efectuează un control formal al actelor a căror înregistrare se solicită neputând analiza dacă aceste acte îndeplinesc condițiile de fond prevăzute de lege pentru adoptarea lor, aspect ce are loc în cadrul unei proceduri contencioase conform normelor procedurale aplicabile.
Prin urmare deoarece pe această cale instanța nu poate stabili care dintre cele două hotărâri adoptate a fost luată cu respectarea condițiilor de fond prevăzute de lege și pentru protejarea intereselor societății și a terților la cunoștința cărora urmează a fi aduse cele două hotărâri contrare adoptate, va fi menținută soluția de neînregistrare a acestor hotărâri în registrul comerțului.
De asemenea va fi menținută și soluția de respingere a cererii de înscriere în registrul comerțului și a hotărârii adoptate în adunarea generală extraordinară din aceeași dată la societatea intimată pentru argumentele expuse anterior, la ședință participând doar acționarii și - - și contestându-se legalitatea ei prin prisma condițiilor speciale de prezență și vot cuprinse în actele constitutive ale societății.
În consecință, instanța de recurs urmează să dispună respingerea ca nefondate a celor două recursuri și menținerea în totalitate a încheierilor recurate.
În privința cererilor de intervenție accesorii formulate în dosar nr.127/C/35/2008 de către intervenienții și - Leasing SRL, în favoarea intimatei - - se reține că potrivit prev.art.54 Cod procedură civilă în intervenția făcută în interesul uneia din părți, cel ce intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părții în folosul căreia intervine. În cauză, ulterior admiterii în principiu a intervențiilor intimata - a învederat instanței că nu se opune la admiterea recursului în dosar nr.127/C/2008 iar intervenienții și-au exprimat poziția în sensul respingerii recursului declarat astfel că instanța având în vedere prevederea legală mai sus citată și poziția opusă a intervenienților față de cea a părții pentru care au intervenit, urmează să dispună respingerea celor două cereri de intervenție accesorii.
Intervenția accesorie formulată de intervenientul în dosar 128/C/35/2008 urmează să fie admisă având în vedere soluția de respingere a recursului dată în cauză și poziția exprimată de intimata - în acel dosar de respingere a recursului și menținere a încheierii atacate, intervenția accesorie urmând soarta părții pentru care a intervenit în proces.
Instanța de recurs nu va acorda cheltuieli de judecată în cauză deoarece acestea nu s-au solicitat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respingecererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții și - Leasing.
Admitecererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul în dosarul nr.-.
RESPINGEca nefondaterecursurile declarate de recurenții în nume propriu și ca reprezentant al - - cu domiciliul în O,-, Județ B șiacționar al - -domiciliat în O,-, județ B, în contradictoriu cu intimații - -, J-, CUI -, cu sediul în, nr.7. Hala 4, Județ B șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihorcu sediul în O,-, județ B și intervenienta în interesul intimatei - -- Leasing SRLcu sediul în, comuna, nr.41, județ B, împotriva încheierilor nr.278/18.01.2008 și 279/18.01.2008 pronunțate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, pe care le menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din2.10.2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 3.10.2008
Jud.fond
Dact.
2 exemplare/ 6 octombrie 2008
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica