Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 50/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA Nr. 50

Ședința DIN CAMERA DE CONSILIU de la 23 ianuarie 2008

Președinte Moleanu

JUDECĂTOR 1: Ecaterina Moleanu

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenții pârâți, împotriva Încheierii nr. 8672 din 27 septembrie 2007, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, în dosarul nr.41499/2007, în contradictoriu cu intimata SC SA C prin administrator

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții reprezentați de avocat și intimata prin avocat .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se că recurenții au depus prin serviciul arhivă înscrisuri în susținerea recursului, un exemplar fiind comunicat apărătorului intimatei.

Avocat nu solicită amânarea cauzei pentru observarea actelor ce i-au fost comunicate și precizează că nu există alte acte ale adunării generale a asociaților, procesele verbale ale asociaților fiind de fapt hotărâri ale adunării generale.

Constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat G solicită admiterea recursului și modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de înregistrare mențiunii. Susține că încheierea pronunțată de judecătorul delegat este lovită de nulitate absolută, actul constitutiv al societății încheiat sub semnătură privată fiind semnat de un singur asociat, ceea ce contravine dispozițiilor art. 5(6) din legea 31/90 De asemenea, susține că cererea adresată judecătorului delegat nu era însoțită de actele prevăzute de art. 14 din Legea 26/1990, respectiv lipsa hotărârilor adunărilor generale. Apreciază că actele elaborate de adunarea generală cu privire la schimbarea formei societății sunt lovite de nulitate deoarece au fost încălcate dispozițiile legale referitoare la convocarea adunării generale, cvorumul cu care au fost adoptate, caracterul votului, modul de desfășurare.

Avocat solicită respingerea recursului susținând că modificarea formei juridice a societății s-a făcut cu acordul tuturor asociaților, așa cum rezultă și din procesele verbale care de fapt reprezintă hotărâri ale adunării generale a acționarilor care, deși sunt contestate în justiție, nu sunt suspendate.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 8672 din 27 septembrie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 41499/2007 s-a admis cererea formulată de petenta SC SA C și s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv cu privire la asociați fizici, părți sociale, formă juridică, persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare.

Împotriva acestei Încheieri a declarat și a motivat în termen, conform dispozițiilor art.60 din 31/1990, recurs asociații, și.

Recurenții au criticat Încheierea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, întrucât actul constitutiv, cât și actul adițional depuse la ORC sunt semnate doar de un singur asociat - G, ori, potrivit art. 5 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 se semnează de toți asociații.

De asemenea, cererea de înregistrare nu a fost însoțită de documentele doveditoare, potrivit Legii nr. 31/1990, omițându-se depunerea a două procese verbale ale unor referitoare la propunerea de modificare a formei juridice, a societății precum și celelalte acte cerute de art. 14 din Legea nr. 26/1990.

În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 26/1990, art. 60 din Legea nr. 31/1990, art. 304 pct. 9 și 3041din Codul d e procedură civilă.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă în concluziile orale a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât există procesele verbale ale menționate, toți acționarii au fost de acord cu transformarea societății din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, iar hotărârile, deși au fost contestate pe rolul tribunalului - existând dosar în acest sens, nu au fost suspendate.

Curtea va admite recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în recurs, la 12 iulie 2007, acționarii SC SA C au votat, în unanimitate, în nr. 32 modificarea formei juridice a societății din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, iar în nr. 34 din 12 septembrie 2007 și nr. 35 din 19 septembrie 2007 s-a discutat despre actul constitutiv, însă nu s-a ajuns la un acord.

S-a formulat cerere de înregistrare mențiuni la 26 septembrie 2007, de către SC SA C prin administrator G, depunându-se actul constitutiv înregistrat la ORC sub nr. 41499/26 septembrie 2007, act adițional la actul constitutiv al societății din aceeași dată, CUI, convocator și confirmare de primire.

Atât actul constitutiv, cât și actul adițional poartă o singură semnătură, respectiv a președintelui consiliului de administrație și asociat al SC SA C,

Potrivit art. 5 alin.(6) din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toți asociații, ori, în cazul în speță, atât actul constitutiv, cât și actul adițional nu poartă semnătura părților implicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 46 alin.(1) din Legea nr. 31/1990, când actul constitutiv nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege, ori cuprinde clauze prin care se încalcă o dispoziție imperativă a legii sau când nu s-a îndeplinit o cerință legală pentru constituirea societății, judecătorul delegat, din oficiu sau la cererea oricăror persoane care formulează o cerere de intervenție, va respinge prin încheiere, motivat, cererea de înmatriculare, în afară de cazul în care asociații înlătură asemenea neregularități.

În cazul în speță, nici până la data pronunțării asupra recursului, neregularitatea menționată nu a fost înlăturată, astfel că s-a dispus înregistrarea actului constitutiv și a actului adițional nesemnate de toți acționarii/asociați și care sunt nule.

Judecătorul delegat are obligația de a verifica legalitatea actelor sau faptelor care, potrivit legii, se înregistrează în Registrul Comerțului în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 8 din Legea nr. 26/1990 și, constatând neîndeplinirea cerințelor legale, prin încheiere motivată, respinge cererea de înregistrare mențiuni.

În cazul de față, deși în actul adițional s-a făcut vorbire despre procesele verbale încheiate la 12 iulie 2007, 12 septembrie 2007 și 19 septembrie 2007 în a SC SA C, acestea nu au fost depuse la ORC, astfel că și sub acest aspect Încheierea judecătorului delegat este nelegală, căci, în atribuțiunea de a controla legalitatea actelor sau faptelor ce se înregistrează în Registrul Comerțului, trebuia să verifice dacă actul constitutiv și actul adițional mai sus-menționate sunt în conformitate cu procesele verbale menționate.

Din procesele verbale ale mai sus-enunțate, depuse în recurs, nu rezultă că părțile s-au înțeles cu privire la actul constitutiv al societății, astfel că apărarea orală formulată de intimată este nefondată.

Așa cum s-a mai menționat, dacă actul constitutiv și actul adițional reprezenta voința tuturor acționarilor, lipsa mențiunilor, în cazul în speță lipsa semnăturilor, putea fi acoperită până la pronunțarea asupra recursului de față.

Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. va fi admis recursul, modificată Încheierea în sensul respingerii cererii de înregistrare mențiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenții pârâți cu domiciliul în C,-,. 10 C,. 3,. 1 D, cu domiciliul în C, Calea B,. 27 A,.1,.5,. 14 D, cu domiciliul în C,-, - 9,. 1,.2, jud. împotriva Încheierii nr.8672 din 27 septembrie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, în dosarul nr.41499/2007, în contradictoriu cu intimata SC SA C cu sediul în C,- jud.

Modifică încheierea nr. 8672 din 27 septembrie 2007 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj, în dosarul nr.41499/2007 în sensul că respinge cererea de înregistrare mențiuni.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu

Moleanu

JUDECĂTOR 2: Maria Necșulescu

JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea

Grefier,

24 Ianuarie 2008

Jud. red. / 6.02.2008

Tehnored. DM / 4 ex.

Președinte:Ecaterina Moleanu
Judecători:Ecaterina Moleanu, Maria Necșulescu, Tudora Drăcea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 50/2008. Curtea de Apel Craiova