Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 509/2008. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr.509/2008

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 7 AUGUST 2008

PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu

- - - - JUDECĂTOR 3: Maria Violeta

- - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICEîmpotriva încheierii nr.4045 din 25 iunie 2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, pentru recurentă, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată că recursul se află la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit legal de plata taxei judiciare de timbru.

Reprezentanta recurentei arată că nu are alte cereri prealabile.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului și numirea unui lichidator judiciar întrucât, potrivit dispozițiilor art.27 alin.(7) din Legea nr.31/1990, încheierea recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale.

În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin încheierea nr. 4045 din 25 iunie 2008, judecătorul delegat la. Nar espins cererea N prin care a solicitat numirea unui lichidator la LPN.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prin actul adițional la actul constitutiv al L cu încheiere de autentificare nr. 2567 din 15.06.2004 de la BNP, P N, înregistrat în registru! comerțului prin încheierea judecătorului delegat nr. 22812 din 16.09.2008, asociații hotărăsc dizolvarea voluntară a societății, în temeiul art. 227 alin. 1 lit. d din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Procedura lichidării unei societăți comerciale dizolvate prin hotărârea asociaților aste reglementată de art. 235 alin. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale: "(1) în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și în cele cu răspundere limitata, asociații pot hotărî, o data cu dizolvarea, cu cvorumul si majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. (2) Prin votul unanim al asociaților se poate hotărî și asupra modului în care activele rămase după plata creditorilor vor fi împărțite între asociați. În lipsa acordului unanim privind împărțirea bunurilor, va fi urmată procedura lichidării prevăzută de prezenta lege" și art.262 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale: "(1) Numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv, în comandita simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel. (2) Dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaților și administratorilor."

Potrivit prevederilor legale menționate, în cazul dizolvării societăților cu răspundere limitată prin hotărârea asociaților nu este aplicabil art.237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

De asemenea se constată că numirea unui lichidator poate fi solicitată numai de către asociații societății, deci Direcția Generală a Finanțelor Publice N nu are calitatea necesară pentru a solicita numirea unui lichidator.

Împotriva încheierii 4045/25 iunie 2008 a declarat recurs N arătând că este netemeinică și nelegală. Astfel, se arată că asociații LPN au hotărât dizolvarea societății, însă nu au desemnat un lichidator. Arată recurenta că în mod greșit judecătorul delegat a apreciat că un creditor nu poate solicita desemnarea unui lichidator, drepturile de a cere numirea unui lichidator fiind dat de art. 223, 227 și 237 pct. 7 din Legea 31/1990.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate această instanță apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Dispozițiile cuprinse în art. 227 din Legea 31/1990 constituie dispoziții comune, generale privind dizolvarea societăților comerciale. În ce privește societățile în comandită simplă, în nume colectiv și cele cu răspundere limitată, legiuitorul a înțeles să instituie norme speciale, derogatorii de la art. 227 al. 4 și 237 al. 6 - 10 din Legea 31/1990. Astfel, prin art. 262 s-a prevăzut că numirea lichidatorilor în societate cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații, iar dacă nu se poate întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță, la cererea oricărui asociat sau administrator cu ascultarea tuturor asociaților și administratorilor.

Interpretarea dată de judecătorul delegat este corectă, așa încât apărările invocate în motivele de recurs apar ca nefondate.

Prin urmare instanța reține că în cazul societăților cu răspundere limitată nu sunt incidente dispozițiile art. 227 pct. 4 și 237 al. 6 - 10 din Legea 31/1990.

Pentru cele ce preced, această instanță în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul comercial promovat de recurentaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva încheierii nr. 4045 din 25 iunie 2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț în contradictoriu cu intimataP

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07 august 2008.

Președinte,

Pt. -

VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red. înch.

Red.

Tehnored. 2 ex.

19/20 august 2008

Președinte:Lăcrămioara Moglan
Judecători:Lăcrămioara Moglan, Loredana Albescu, Maria Violeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 509/2008. Curtea de Apel Bacau