Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 509/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.509

Ședința publică din data de 30 martie 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat deAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B, sector 1,--11, împotriva încheierii nr.5545 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-SRLcu sediul în Târgoviște, str. -. -,. 57,. B,. 1,. 50, Județul D șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta AVAS B și intimata SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Curtea, având în vedere că intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa invocat prin întâmpinare excepția tardivității formulării recursului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare:

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată:

Prin cererea nr. 24449/06.11.2008, Oficiul Național al Registrului Comerțului B, a solicitat radierea din registrul comerțului a intimatei - SRL Târgoviște.

Prin încheierea nr. 5545/21.11.2008, judecătorul delegat a admis cererea ONRC și a dispus radierea intimatei - SRL Târgoviște din registrul comerțului și înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii având ca obiect radierea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs AVAS B,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de radiere.

În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 3041pr.civ. recurenta învederează că este creditor și deține o creanță fiscală, în temeiul OUG nr.95/2003 aprobată și completată prin legea nr.557/2003, având sarcina realizării creanțelor față de societățile comerciale dizolvate, în vederea stingerii prin plată a datoriei publice interne.

Astfel, radierea societăților comerciale debitoare ale AVAS reprezintă dispoziția lor ca subiecte de drept titulare de drepturi și obligații și conduce implicit la imposibilitatea AVAS ca reprezentant al statului, de a recupera creanțele fiscale.

Un alt motiv de recurs se referă la încălcare prevederilor art. 31 alin. 5 și anume: " Dacă până la expirarea termenului prevăzut la alin.4 nu a fost înregistrată nicio cerere pentru numirea unui lichidator, persoana juridică se radiază din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea ONRC.

În final, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii privind radierea societății în discuție.

Intimatul ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca tardiv formulat și nefondat.

În motivarea întâmpinării, aceasta învederează că în termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a sentinței prin care s-a dispus dizolvarea, judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nicio cerere de numire a unui lichidator, ONRC prin ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, a formulat cerere de radiere în temeiul art. 237 alin. 8 din legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cu care persoana juridică se radiază din oficiu în registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, dacă acesta nu a fost sesizat, în condițiile alin. 7, cu nicio cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prev. la alin.7. Având în vedere că la data formulării acestei cererii erau îndeplinite condițiile prev. de lege, cererea a fost admisă de judecătorul delegat prin respectiva încheiere.

În final, intimatul învederează că respectiva încheiere este susceptibilă de recurs în, 15 zile de la îndeplinirea formalităților prev. la art. 237 alin.9 din Legea 31/1990 republicată, respectiv comunicarea la sediul societății, la ANAF și DGFP D, precum și afișarea pe pagina de Internet a ONRC și ORC de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care a avut loc la 27.11.2008, iar recurenta nu mai era în termen la 22.12.2008.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs și dispozițiile legale în vigoare, urmează să admită excepția tardivității formulării recursului pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 237 alin. 9 din Legea 31/1990 republicată, încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, ANAF și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B, pe cale electronică, se afișează pe pagina de Internet a ONRC și la sediul Oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunalul în raza căruia societatea își are înregistrat sediul.

În cazul de față, încheierea nr. 5545/21.11.2008 a fost comunicată persoanei juridice SRL la 27.11.2008, iar radierea din oficiu s-a înregistrat în registrul comerțului la data de 21.11.2008, în baza încheierii în discuție.

Ca atare, cum însăși operațiunea de radiere s-a efectuat încă din data de 21.11.2008, în registrul comerțului, la data de 22.12.2008, recursul formulat era tardiv.

Astfel, aceasta a depășit termenul de 15 zile de la îndeplinirea formalităților de publicitate prev. de art. 237 alin. 9 din Legea 31/1990 republicată.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 137 pr.civ. Curtea va admite excepția tardivității formulării recursului invocată de intimat și va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepția tardivității formulării recursului invocată de intimat.

Respinge ca tardiv recursul formulat deAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUIcu sediul în B, sector 1,--11, împotriva încheierii nr.5545 din 21 noiembrie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații - SRL cu sediul în Târgoviște, str. -. -,. 57,. B,. 1,. 50, Județul D șiOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

red. DR

Tehnored.DL

2 ex./ 06.04.2009

24449/2008 Tribunalul Dâmbovița

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana, Stoicescu Maria Duboșaru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 509/2009. Curtea de Apel Ploiesti