Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 522/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Operator date 2928

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 522/

Ședința publică din data de 23 iunie 2008

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Mircea Boar

Grefier: - -

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de petenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T împotriva încheierii nr. 8561/15.05.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura completă.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 13.06.2008, întâmpinare formulată de ORC

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 8561/15.05.2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, a admis în parte cererea de radiere formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș și a dispus radierea a 216 societăți comerciale, identificate în lista anexă la această încheiere, prin aceste societăți la poziția 74 aflându-se și intimata SC SRL.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, față de prevederile art. 237 alin. 8 și 9 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale, republicată cu modificările și completările ulterioare, a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale, motiv pentru care a dispus radierea din Registrul Comerțului a SC SRL.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea F prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-, solicitând admiterea recursului, respingerea cererii de radiere privind pe SC SRL ca neîntemeiată și nelegală și restabilirea situației anterioare.

În motivarea recursului s-a arătat că în fapt prin cererea nr. 6384/15.04.2008, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa solicitat radierea persoanei juridice SC SRL în temeiul art. 237 alin. 8 și 9 din Legea 31/1990, considerând că încheierea nr. 8561/15.05.2008 s-a dat cu încălcarea dispozițiilor Legii 31/1990 și ale Codului d e procedură fiscală, întrucât potrivi evidenței de plătitor, persoana juridică are obligații de plată față de bugetul de stat în cuantum de 15.352 lei, reprezentând impozite și contribuții. Astfel, apreciază că prin radierea persoanei juridice se creează un prejudiciu față de bugetul statului prin încetarea formelor de executare silită prevăzută de Codul d e procedură fiscală.

Recurenta mai arată că dispoziția de dizolvare a persoanei juridice pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 237 din Legea 31/1990 trebuie urmată de lichidarea patrimoniului acesteia, lichidatorul numit fiind obligat să citeze creditorii, să treacă la lichidarea și repartizarea patrimoniului social al persoanei juridice, dar această procedură nu a fost respectată, iar radierea din oficiu, la cererea unui terț care nu are calitatea de creditor, este neîntemeiată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 237, 252 din Legea 31/1990.

OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘa formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și arătând că SC SRL înregistrată în registrul comerțului sub nr. J- a fost dizolvată prin sentința civilă nr. 311/02.02.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, că publicitatea dizolvării s-a realizat conform art. 237 alin. 4 din Legea 31/1990 modificată, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 1009/27.03.2007.

Se susține că termenul înăuntrul căruia se putea solicita numirea lichidatorului este expres prevăzut de dispozițiile art. 237 alin. 7 și 8 din Legea 31/1990, respectiv 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare (3 luni pentru societate plus 3 luni pentru orice persoană interesată), termen de decădere, iar la expirarea acestuia societatea se radiază din oficiu în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 8 din Legea 31/1990.

Se mai arată că întrucât pentru SC SRL nu a fost înregistrată nici o cerere de numire a lichidatorului în termenul legal, Oficiul Național al Registrului Comerțului prin ORC de pe lângă Tribunalul Timișa sesizat judecătorul delegat cu cererea nr. 6384/15.04.2008, solicitând radierea societăților din lista anexă.

Examinând recursul declarat de petentă prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 304/1 pr. civ. Curtea va constata că acesta este nefondat, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu actele de la dosar.

Astfel, în mod corect, constatând îndeplinite condițiile legale, prin încheierea recurată judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa dispus radierea din registrul comerțului a pârâtei SC SRL.

În acest sens, potrivit art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990 "dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat, în condițiile alin. (7), cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. (7), persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.

(9) Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B, pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul".

În cauză au fost incidente aceste prevederi legale, faptul că pârâta are datorii la bugetul de stat neavând nici o relevanță, dat fiind că s-au efectuat formalitățile legale de publicitate ale acestei proceduri, iar petenta avea posibilitatea legală de a solicita numirea unui lichidator în termenul legal.

Judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în condițiile prevăzute de art. 237 al. 8 din Legea nr. 31/1990, fapt constatat prin cererea de radiere formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului, astfel încât în mod legal s-a pronunțat încheierea recurată.

Motivele de recurs invocate de petentă sunt nefondate, aceasta fiind în culpă pentru faptul că nu a depus diligențele necesare pentru apărarea intereselor sale în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Așa fiind, întrucât nu există motive de casare sau modificare a încheierii recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de petenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T împotriva încheierii nr. 8561/15.05.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș în contradictoriu cu intimata SC SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./26.06.2008

Dact./26.06.2008/2 ex.

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Mircea Boar

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 522/2008. Curtea de Apel Timisoara