Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR. 992,-

DECIZIA nr. 532

Ședința publică din data de 2 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Valentin Niță

JUDECĂTOR 2: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 3: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anularea deciziei nr. 73 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul-,domiciliat în Târgoviște, B- - cel - 17. 7. 19 județul D, în contradictoriu cu intimații în contestație--, domiciliată în Târgoviște,- E județul D;,domiciliată în Târgoviște,- județul D;SC y SRL, cu sediul în Târgoviște, B- -- Complex Cooperație nr. 3-5 B. 3 județul D șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița,cu sediul în Târgoviște,. nr. 1 județul

Contestația este timbrată cu taxă judiciară de timbru de 10,00 lei, potrivit chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate și atașate la dosarului cauzei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit contestatorul -, intimații în contestație --;; SC y SRL și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de intimata -, în dublu exemplar. S-a mai arătat că, prin motivele contestației în anulare, contestatorul solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 proc. civ.

Curtea, luând act că prin motivele contestației sale contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:

Prin decizia nr. 73 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploieștia admis recursul declarat de recurenta -, împotriva încheierii nr. 4228 din data de 29 august 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 20245/2008, a modificat încheierea în sensul că participarea recurentei la capitalul social este de 45% conform actului adițional din 21 iunie 2007 și a respins ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de intimata.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dar acest lucru s-a datorat activității ilicite desfășurate de administratorul societății comerciale, intimatul -.

S-a mai reținut că prin actul adițional - cesiune de părți sociale cu dată certă 6273/21.06.2007, ce a avut la bază hotărârea nr. 1/20.06.2007, a Adunării Generale a Asociaților y SRL Târgoviște, asociatul - a cesionat către Matria un număr de 45 părți sociale ale acestei societăți, cu valoare nominală de 10 lei fiecare, reprezentând 45% din capitalul social.

Acest act adițional produce efecte între părțile contractante, respectiv comercianții în cauză, dar transmisiunea părților sociale are efect față de terți numai din momentul înscrierii în registrul comerțului și publicitatea în Monitorul Oficial conform art. 203 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În aceste condiții, asociatul respectiv, având și calitatea de administrator, avea obligația legală și statutară să facă demersurile pentru înscrierea mențiunilor respective la registrul comerțului, dar ulterior, în mod abuziv, a încheiat un alt adițional, fără știrea recurentei, prin care a majorat capitalul social al aceleiași societăți pentru aop rejudicia pe aceasta, prin micșorarea artificială a cotei sale de participare la capitalul social.

Actele adiționale încheiate între asociați și terți, privind aceeași societate comercială, se înregistrează pentru opozabilitate față de ceilalți comercianți și terți, în ordinea cronologică a încheierii acestora, la registrul comerțului competent, într-un termen clar prevăzut de lege, dar părțile pot deroga, prin clauze proprii în acest sens.

Ca atare, a apărut o situație anormală și în detrimentul intereselor și drepturilor asociatului-recurent, așa încât înscrierea de mențiuni făcută de intimatul-pârât privind majorarea capitalului social nu este opozabilă asociatului din aceeași firmă, care nu a știut de această operațiune comercială.

Astfel, conform art. 203 alin.1 raportat la art. 204 alin.4 din Legea nr. 31/1990 rep. transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății, după fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii având această obligație de a depune la registrul comerțului, actul modificator și textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului delegat.

Instanța de recurs a mai reținut că pârâtul-intimat, în calitate de administrator, nu a îndeplinit această obligație, dimpotrivă, în mod abuziv și fraudulos,

încheiat un alt act adițional, pentru majorare capital social fără ca recurenta să fie convocată la adunarea generală ce a emis hotărârea respectivă, trecând astfel termenul limită de 15 zile de la data perfectării actelor și faptelor supuse obligațiilor de înregistrare, având în vedere dispozițiile art. 204 alin.4 din Legea nr. 31/1990 rep. art. 1 alin.1, art. 21 lit. a, art. 22 alin.1 din Legea nr. 26/1990.

Datorită majorării de capital social făcută în secret și abuziv față de recurentă, în detrimentul acesteia, cesiunea cu dată certă din 21.06.2007 a părților sociale reprezentând 45% din capitalul social a fost înregistrată la valoarea nominală de 450 RON, astfel, prin activitatea ilicită a intimatului i s-a repartizat acesteia o cotă de participare la beneficii și pierderi de 4,5% în loc de 45%.

Cu privire la cererea reconvențională formulată de intimata în sensul art. 119 și urm. Cod pr.civilă, instanța de recurs a constatat că este inadmisibilă în calea de atac a recursului, deoarece o astfel de cerere se formulează în exclusivitate la instanțele de fond și nu în recurs, iar intimata are posibilitatea de aoa cționa pe recurenta din prezenta cauză, pe calea dreptului comun, într-un litigiu comercial.

Intimatul - a formulat contestație în anularea deciziei pronunțată în recurs, apreciind că soluția este rezultatul unei greșeli materiale, potrivit art. 318 teza 1 Cod procedură civilă.

În esență, contestatorul arată că în mod greșit instanța de recurs a stabilit că participarea recurentei - la capitalul social al firmei este de 45%, conform actului adițional din 21 iunie 2007. Printr-o eroare de calcul instanța a reținut că cei 450 de lei aport numerar ai asociatei - reprezintă 45% din capitalul social și nu 45 de părți sociale, potrivit documentelor depuse la dosar. Ori, 450 de lei din 10.000 lei reprezintă doar 4,5 %. Recurenta a formulat cerere de înscriere mentiuni la ORC D, solicitând să se înregistreze cesiunea de 45 de părți sociale și nu a unui procent de 45% din capitalul social.

Se solicită admiterea contestației, anularea deciziei și respingerea recursului ca nefondat, mentinând încheierea pronunțată de judecătorul delegat la registrul comerțului, ca fiind legală și temeinică.

Examinând decizia contestată prin prisma criticilor formulate în contestația în anulare, Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Contestația în anulare specială, prevăzută de art. 318 proc. civ. presupune că dezlegarea dată recursului să fie rezultatul unei greșeli materiale, respectiv o eroare materială în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Este vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confurndarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Textul de lege vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac.

Așadar, nu pot fi invocate pe calea contestației în anulare erorile de interpretare a probelor care fac cauza netemeinică și nici motivarea contradictorie.

Ca atare, constatând că în cauză nu sunt intrunite condițiile art. 318 proc. civ. contestația în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestația în anularea deciziei nr. 73 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorul-,domiciliat în Târgoviște, B- - cel - 17. 7. 19 județul D, în contradictoriu cu intimațiiîn contestație--, domiciliată în Târgoviște,- E județul D;,domiciliată în Târgoviște,- județul D;SC y SRL, cu sediul în Târgoviște, B- -- Complex Cooperație nr. 3-5 B. 3 județul D șiOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița,cu sediul în Târgoviște,. nr. 1 județul D, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red VN

dact MC

2 ex/ 22.04. 2009

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Valentin Niță
Judecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 532/2009. Curtea de Apel Ploiesti