Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 556/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIA Nr. 556

Ședința DIN CAMERA DE CONSILIU de la 04 Iunie 2008

PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu Moleanu

Judector -

Judector - Țndreanu

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamant SC SA, prin administrator, împotriva încheierii nr. 4275 din 15.04.2008 pronunțat de judectorul delegat la ONRC - ORC DE PE LÂNG TRIBUNALUL DOLJ, în contradictoriu cu intimatul ONRC - ORC de pe lâng Tribunalul Dolj și intimații intervenienți, și.

La apelul nominal fcut în ședința public au rspuns avocat pentru recurenta reclamant și avocat G pentru intimații intervenienți, lipsind intimatul ONRC - ORC DE PE LÂNG TRIBUNALUL DOLJ.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c au fost depuse de ctre intimatul ORC de pe lâng Tribunalul Dolj actele solicitate de ctre instanț, dup care:

Curtea aduce la cunoștința prților c la pronunțarea hotrârii va avea în vedere și actele din celelalte dosare aflate pe rolul Curții de Apel Craiova, respectiv dosarele nr-, - și -.

Prțile precizeaz c nu mai au alte cereri de formulat, susținând totodat c au cunoștinț de actele din celelalte dosare aflate pe rolul Curții de Apel Craiova, motiv pentru care solicit acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea constat cauza în stare de judecat acord cuvântul prților:

Avocat, în calitate de aprtor al recurentei reclamante, solicit admiterea recursului conform motivelor invocate în scris, susținând c în cauz nu sunt aplicabile dispozițiile art. 46 (1) din Legea nr. 31/1990 întrucât nu este vorba de o constituire de societate, ci numai de modificarea formei juridice a societții deja înmatriculate. Arat c în cauz sunt aplicabile dispozițiile art. 132 (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cruia hotrârile luate în adunarea general sunt obligatorii chiar și pentru acționarii care nu au luat parte la adunare sau au votat împotriva. Mai mult, în raport de dispozițiile art. 204 (1), coroborat cu art. 204 (4) din Legea nr. 31/1990 administratorul societții are obligația de a depune la ORC actul modificator și textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificrile, neexistând nici obligativitate cu privire la semnarea actului constitutiv de ctre toți acționarii, singura semntur obligatorie fiind administratorului. Anterior s-a mai depus o cerere de înregistrare mențiunii îns prin decizia curții de apel a fost respins întrucât la actul constitutiv nu se atașase și hotrârile AGA, iar în cauza de faț situația este alta deoarece s-au depus actul modificator și actul constitutiv complet precum și Hotrârile AGA nr. 32, 34 și 35 din 2007.

Avocat G, în calitate de aprtor al intimaților intervenienți, solicit respingerea recursului ca nefondat, susținând c Hotrârile AGA nr. 32, 34 și 35 din 2007 nu au fost depuse la dosar la momentul formulrii cererii întrucât acestea nu existau la acea dat, fiind încheiate ulterior. Susține c schimbarea formei juridice a societții trebuie votat de 2/3 din membri și, conform dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 31/1990 actul constitutiv trebuie semnat de toți asociații.

În replic, avocat susține c în cauz sunt aplicabile dispozițiile art. 205 din Legea nr. 31/1990 și c, așa cum se poate observa, prin Hotrârea AGA nr. 32/2007 toți asociații au votat pentru schimbarea formei juridice a societții.

CURTEA

Asupra recursului de faț constat urmtoarele:

Prin încheierea nr. 4275 din 15.04.2008, pronunțat de judectorul delegat la ONRC - ORC de pe lâng TRIBUNALUL DOLJ, s-a respins cererea de înregistrare, în registrul comerțului, a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la schimbarea formei juridice a SC SA în SC SRL, formulat de petenta SC SA prin acționar.

Pentru a hotrât astfel, judectorul delegat a reținut c s-a depus spre înregistrare actul adițional sub semntur privat și cel constitutiv semnate numai de G și nu de ctre toți acționarii (la acestea adugându-se sentința nr. 5/28.01.2008 a Tribunalului Dolj și decizia nr. 315/31.03.2008 a Curții de Apel Craiova ), în cauz fiind aplicabile dispozițiile art. 46 alin.1 din Legea 31/1990.

Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs petenta SC SA, prin administrator, și a criticat-o ca netemeinic și nelegal din urmtoarele considerente:

Cum cererea a fost însoțit de actul adițional modificator, semnat de președintele consiliului de administrație, actul constitutiv reactualizat, semnat de ctre președintele consiliului de administrație, hotrârile AGA nr. 32, 34, 35, din 2007 prin care acționarii hotrsc cele înscrise în actul adițional și în actul constitutiv reactualizat, sentința nr. 5/2008 a Tribunalului Dolj prin care s-a respins cererea de suspendare a executrii hotrârilor 32, 34, 35, rmas irevocabil prin decizia nr. 315/2008 a Curții de Apel Craiova, în mod greșit judectorul delegat a apreciat c în cauz sunt incidente dispozițiile art. 46 alin.1 din Legea 31/1990, care se refer la cererea de înmatriculare societții și nu la mențiunile referitoare la o societate deja înmatriculat. În cauz sunt aplicabile dispozițiile art. 205 din Legea 31/1990, schimbarea formei societții care nu atrage crearea unei persoane juridice noi. Actul modificator cu textul integral este obligatoriu a fi depus la ORC de ctre administratori, neexistând nici o dispoziție expres ca acest act s fie semnat de ctre toți asociații, faț de dispozițiile art. 204 din Legea 31/1990. Nefiind vorba de o înmatriculare ci de o cerere de mențiuni, singura obligație era de depunere a hotrârilor adunrilor generale spre verificarea conținutului actului modificator și a actului constitutiv cu textul integral.

În cauz a formulat cerere de intervenție în interesul altei prți (fila 22 dosar recurs), și prin care au artat c:

În calitate de acționari ai SC SA s-au opus propunerii de transformare a formei juridice din societate pe acțiuni în societate cu rspundere limitat și au solicitat numitului G s consemneze opoziția lor la aceast msur, în procesele verbale ale adunrilor generale ale acționarilor, și pentru c s- refuzat aceasta nu au mai semnat procesele verbale de ședinț. Cu toate c nu au fost respectate prevederile legii și ale statului, Gaf ormulat cerere de înregistrare în registrul comerțului a actului constitutiv modificat și prin încheierea judectorului delegat nr.8672/27.09.2007 cererea a fost admis. Împotriva acestei încheierii au formulat recurs iar prin decizia nr.50/23.01.2008 a Curții de Apel Craiova, pronunțat în dosarul nr. -, s-a admis recursul și s-a modificat încheierea respingându-se cererea de înregistrare a actului modificator.

Date fiind înclcrile unor dispoziții imperative ale legii și ale actului constitutiv au formulat cereri în constatarea nulitții absolute ale hotrârilor AGA nr. 34 din 12.09.2007 și 39 din 19.09 2007.

Curtea va admite recursul ca fiind fondat pentru cele ce urmeaz.

Din actele dosarului rezult c, la data de 10 aprilie 2008, recurenta a solicitat înregistrarea la ORC a mențiunilor referitore la modificarea actului constitutiv, cu privire la schimbarea formei juridice a SC SA însoțit de actul constitutiv reactualizat semnat de același președinte al consiliului de administrație, hotrârile AGA 32, 34, 35 din 2007, sentința 5 /2008 a Tribunalului Doljr mas irevocabil prin decizia 315/31.03.2008 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a respins cererea de suspendare a executrii hotrârilor AGA 32, 33, 34, 35 din 2007.

Actul modificator și textul actului complet al actului constitutiv fac referire la schimbarea societții din societate comercial pe acțiuni în societate cu rspundere limitat și conform art. 205 din Legea 31/1990 "schimbarea formei societții, prelungirea duratei ei sau alte modificri ale actului constitutiv al societții nu atrag crearea unei persoane juridice noi".

Deci speței de faț îi sunt aplicabile dispozițiile titlului IV a Legii 31/1990 intitulat "Modificarea actului constitutiv" și nu dispozițiile reglementate de titlul II "Constituirea societților comerciale".

Potrivit art. 204 din legea enunțat "(1)actul constatator poate fi modificat prin hotrâre a adunrii generale ori a consiliului de administrație respectiv directoratului, adoptat în temeiul art. 114 alin.1, sau prin hotrârea instanței judectorești, în condițiile art. 223 alin.3 și ale art. 226 alin.2.

(2)Forma autentic a actului modificator adoptat de asociați este obligatorie atunci când are ca obiect:

a)majorarea capitalului social prin subscrierea ca aport în natur a unui teren;

b)modificarea formei juridice a societții într-o societate în nume colectiv sau în comandit simpl;

c)majorarea capitalului social prin subscripție public.

(3)Dispozițiile art.17 alin.1 se aplic și în cazul schimbrii denumirii ori în cel al continurii societții cu rspundere limitat cu asociat unic.

(4)Dup fiecare modificarea a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul, vor depune la registrul comerțului actul modificator cu textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificrile care vor fi înregistrate în temeiul hotrârii judectorului delegat cu excepția situațiilor stipulate la art. 223 alin. 3 și art. 226 alin.2, atunci când înregistrarea va fi efectuat pe baza hotrârii irevocabile de excludere sau de retragere" ( acest aliniat a fost reprodus așa cum a fost introdus prin Legea 441/2006 și modificat prin OUG 82/2007).

Spre deosebire de vechea reglementare a acestui articol care în alin.1 prevedea c "actul constitutiv poate fi modificat de asociați, cu respectarea condițiilor de fond și form prevzute pentru încheierea lui" prin modificri succesive acesta a cptat un alt conținut, fiind cel artat mai sus.

Articolul 204 enunțat numai prevede obligativitatea semnrii de ctre toți asociații a actului constitutiv și actului constitutiv reactualizat ( sub sancțiunea nulitții așa cum se prevede în art.5 din 31/1990 din titlul II-Constituirea societților comerciale-), și aceasta pentru c aceste acte sunt rezultatul hotrârilor adunrilor generale ale asociaților așa cum se arat în aliniatul 1 al acestui articol, fiind suficient semntura persoanelor menționate în aliniatul 4.

În exercitarea atribuțiilor de control de legalitate, judectorul delegat verific dac actul constitutiv corespunde cu cele hotrâte în adunrile generale. În cauza pedinte, fiind depuse la registrul comerțului actul constitutiv modificator și actul constitutiv reactualizat semnate de administratorul social, precum și hotrârile AGA, judectorul delegat, în temeiul dispozițiilor art. 37 din Legea 31/1990 raportat la art. 8 din Legea 26/1990, în exercitarea atribuțiunilor de control de legalitate, avea obligația verificrii dac a actul modificator și actul constitutiv reactualizat corespund celor hotrâte în adunrile generale, semnturile tuturor asociaților pe cele dou acte, nefiind obligatorii, pentru motivele menționate.

Au invocat intervenienții c, un asemenea act s-a depus la ORC în vederea înregistrrii, cererea a fost admis prin încheierea judectorului delegat nr. 8672/27.09.2007 îns aceast încheiere a fost modificat prin decizia Curții de Apel nr. 50/2008 fiind respins cererea de înregistrri mențiuni.

Situația reținut în aceea decizie este cu totul alta decât ce-a din speța de faț, întrucât la data respectiv s-a depus numai actul adițional la actul constitutiv al societții, fr ca acesta s fie însoțit de procesele verbale încheiate la 12.07.2007, 12.09.2007 și 19.09.2007 în AGA a SC SA și cum în baza dispozițiilor art. 37 din Legea 31/1990 coroborat cu art. 8 din Legea 26/1990 judectorul delegat avea obligația de a verifica actele sau fapte care potrivit legii se înregistreaz în registrul comerțului, dispunând înregistrarea actul constitutiv modificator semnat numai de ctre administrator fr s fie însoțit de procesele verbale amintite, a pronunțat o hotrâre nelegal, motiv pentru care încheierea a fost modificat și respins cererea de înregistrare mențiuni.

În speța respectiv așa cum rezult din cuprinsul deciziei menționate actul constitutiv s-ar fi putut înregistra de sine stttor, fr a fi însoțit de hotrârile AGA menționate, în situația în care era semnat de toți asociații.

Deci, în principiu nu este obligatorie depunerea semnturilor tuturor asociaților pe actul modificator și textul complet la actului constitutiv întrucât legiuitorul în situația dat nu a mai prevzut o asemenea obligativitate îns nimic nu împiedic pe asociații s semneze în totalitate un asemenea act, situație care face dovada deplin a voinței lor.

Revenind la speța de faț, s-a depus la ORC alturi de cererea înregistrare mențiunii atât actul constitutiv cât și hotrârile care au stat la baza încheierii acestuia, astfel c, se impunea verificarea de ctre judectorul delegat conținutului acestuia și dispunerea în consecinț, faț de voința exprimat de acționari în hotrârile adunrilor generale atașate.

Cum judectorul delegat nu a intrat în cercetarea fondului pricinii, în baza dispozițiilor art. 312.pr.civ. va fi admis recursul, va fi casat încheierea și trimis cauza spre rejudecare judectorului delegat la ORC de pe lâng Tribunalul Dolj.

Cu prilejul rejudecrii judectorul delegat va avea în vedere și cererea de intervenție formulat de intervenienții, și.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamant SC SA prin administrator, cu sediul în C,-, jud. D, împotriva încheierii nr. 4275 din 15.04.2008 pronunțat de judectorul delegat la ONRC - ORC DE PE LÂNG TRIBUNALUL DOLJ, în contradictoriu cu intimatul ONRC - ORC de pe lâng Tribunalul Dolj, cu sediul în C,-, jud. D și intimații intervenienți, cu domiciliul în C, str. - - nr. 46,. 10 C,. 3,. 1, jud. D, cu domiciliul în C, str. - B,. 27 A,. 1,. 5,. 14, jud. D și cu domiciliul în C,-, - 9,. 1,. 2, jud.

Caseaz Încheierea nr. 4275/15.04.2008 a judectorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului și trimite cauza spre rejudecare la ORC

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 04 iunie 2008.

PREȘEDINTE: Ecaterina Moleanu

Moleanu

Judector,

Judector,

Țndreanu

Grefier,

06 Iunie 2008

Red. / 3 ex.

Tehnored. / 18.04.2008

Președinte:Ecaterina Moleanu
Judecători:Ecaterina Moleanu, Nela Ochea, Nicoleta Țăndăreanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 556/2008. Curtea de Apel Craiova