Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.59/COM.

Ședința publică din 22 ianuarie 2009.

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica

JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea

GREFIER - - -

Pe rol, soluționarea recursul comercial d eclarat de recurenta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str.-.-, nr.18, jud.C, împotriva încheierii nr.26988/29.09.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimații - - SRL - cu sediul în,-, jud.C și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin serviciul de registratură din partea intimatului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța încheierea nr.26988/29.09.2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC motivată.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTE A

Asupra recursului comercial d e față;

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată:

Prin cerere adresată judecătorului delegat la ORC C la data de 22.08.2008, petentul Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat radierea din Registrul Comerțului a unui număr de 260 de societăți comerciale, cu date de identificare prevăzute în anexa la cerere.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în urma verificării datelor înregistrate în registrul comerțului computerizat a constatat rămânerea irevocabilă a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus dizolvarea a 260 de societăți comerciale ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare anuale, în condițiile art.237 alin.1 lit.b din 31/1990 și deși legea a stabilit un termen de 6 luni pentru desemnarea unui lichidator, nici comercianții, nici alte persoane interesate nu au solicitat intrarea în lichidare, devenind incidente dispozițiile art.237 alin.7 și 8 din 31/1990.

Prin încheierea nr.26988/29.09.2008 ORC de pe lângă Tribunalul Constanța - judecătorul delegat a admis în parte cererea formulată de ONRC și a dispus radierea din oficiu a persoanelor juridice evidențiate în lista anexă la hotărâre, dispunând și comunicarea încheierii persoanei juridice la sediul social, ANAF și DGFP C pe cale electronică, precum și afișarea pe pagina de internet a ONRC și la sediul ORC de pe lângă Tribunalul Constanța.

A fost respinsă ca nefondată cererea de radiere trei societăți comerciale: - SRL, - SRL și - 2003 SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul delegat la ORC a reținut că legal citate, societățile pârâte nu au demonstrat probatoriul, că sentința de dizolvare a fost modificată sau casată în recurs sau au solicitat în termenul legal de 6 luni numirea unui lichidator, pentru a demonstra că cele susținute de petent nu corespund realității, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.237 alin. 6-9 din 31/1990 care sancționează cu radierea din oficiu din registrul comerțului a persoanei juridice în situația în care dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului (având în vedere că la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, persoana juridică intră în lichidare).

În ce privește cele trei societăți comerciale, s-a reținut că acestea figurează în baza de date actualizată la 29.09.2008 ca beneficiind de procedură lichidării, astfel încât alin.8 din art.237 din 31/1990 nu-și mai găsește aplicabilitatea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DGFP C, arătând că aceasta este nelegală și netemeinică, întrucât cele reținute de judecătorul delegat la ORC nu corespund realității, deoarece în ce privește societatea radiată a formulat cererea de numire a unui lichidator.

Astfel, se arată, nu se putea radia societatea, atât timp cât exista cerere de numire de lichidator.

În susținerea recursului, recurenta a depus copie de pe cererea sa de numire a unui lichidator formulată în temeiul art.237 alin.7 din 31/1990, adresată ORC C și înregistrată sub nr.S/762/23.01.2008.

Recursul este fondat.

În cauză, având în vedere că s-a formulat de către recurenta DGFP C la data de 23.01.2008 cerere de numire a unui lichidator, se constată că nu erau îndeplinite cerințele textului de lege (art.237 alin.6-9 nr./1990) în ce o privește pe - SRL) în referire strictă la art.237 alin. 8 din lege, acesteia urmând a i se aplica procedura lichidării, conform cererii DGFP de numire a unui lichidator.

Pentru aceste considerente și în aplicarea art.312 al.1 cod pr.civilă, recursul va fi admis și modificată în parte încheierea judecătorului delegat recurată, în sensul respingerii cererii privind radierea - SRL, cu consecințele ce decurg de aici.

Hotărârea judecătorului delegat a fost modificată în parte, întrucât vor fi menținute dispozițiile acesteia în referire la celelalte societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul comercial d eclarat de recurenta - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE - cu sediul în C, str.-.-, nr.18, jud.C, împotriva încheierii nr.26988/29.09.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimații - - SRL - cu sediul în,-, jud.C și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI - cu sediul în C,-, jud.

Modifică în parte hotărârea în ce privește pe " ".

Respinge cererea de radiere a societății.

Dispune comunicarea și efectuarea cuvenitelor mențiuni în evidențele

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.jud.hot.

Red.jud.dec./28.01.2009

Dact.gref./5 ex/28.01.2009.

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Constanta