Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA Nr. 61/

Ședința publică de la 01 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Mariana Ghena dr. - -- Președintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 3: Valentina Vrabie Președinte secție

Grefier -

-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în-, jud.G, împotriva încheierii nr.14917/03.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatii: C Com SRL T și C de pe lângă Tribunalul Galați. La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenta creditoare- consilier juridic în baza delegației nr.49288 din 19.01.2010 pe care o depune la dosar,lipsă fiind intimații.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentantul recurentei depune la dosar copie de pe adresa nr.2519 din 14.01.2010 emisă de PG- Administrația Finanțelor Publice T și chitanța seria - nr.- din 14.10.2009, cu care se face dovada că intimata a achitat în totalitate creanțele fiscale, astfel că cererea a rămas fără obiect.

Instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin încheierea nr.14917/03.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a admis cererea formulată de petenta Com și s-a dispus radierea acesteia din registrul comerțului și publicarea încheierii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

S-a reținut că societatea a fost dizolvată, fără numirea unui lichidator începând cu data de 29.07.2009, în baza hotărârii asociatului unic, ca urmare a imposibilității realizării obiectului de activitate, în temeiul art.227 coroborat cu art.235 din Legea nr.31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice G, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de Apel.

A criticat încheierea pentru nelegalitate motivând următoarele;

La data de 17.08.2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.4390, hotărârea din data de 29.07.2009 a asociatului unic al Com T, prin care a fost hotărâtă dizolvarea societății fără numirea unui lichidator.

Datorită faptului că Com figurează cu debite față de bugetul general consolidat a formulat opoziție la hotărârea de dizolvare comunicată Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Galați la data de 09.09.2009, conform disp.art.62 din Legea nr.31/1990 republicată.

Opoziția a fost înaintată Tribunalului Galați și a fost înregistrată sub nr- precizând că are termen la data de 28.01.2010.

Arată că deși în evidența registrului comerțului trebuie să se regăsească mențiunea cu privire la opoziția formulată împotriva hotărârii de dizolvare, totuși instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de radiere înainte de soluționarea opoziției.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare respingerea cererii ca fiind nelegală. Nu a precizat temeiul de drept. Fiind o încheiere care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel, motivele de recurs se circumscriu prevederilor art.304 ind.1 pr.civ.

S-au depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza pronunțării încheierii recurate.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La termenul din 01.02.2010 recurenta G, prin adresă scrisă emisă sub nr.2519/14.01.2010 a comunicat că Com Taa chitat în totalitate creanțele fiscale și că nu figurează cu datorii la bugetul general consolidat al statutului.

Având în vedere înscrisul prezentat de recurenta în recurs din conținutul căruia rezultă că nu mai deține nici o creanță împotriva intimatei Com, Curtea reține că interesul acesteia ca și folos practic urmărit de partea care a exercitat calea de atac a recursului nu mai este actual.

Cum recurenta nu-și mai justifică interesul ca și condiție pentru exercițiul dreptului la acțiune, ca efect al acoperirii creanțelor fiscale prin plata acestora de către societatea petentă, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. coroborat cu art.304 ind.1 pr.civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice G, cu sediul în-, jud.G, împotriva încheierii nr.14917/03.11.2009 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

dr. - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehno.O/11.02.2010/5 ex.

Jud.delegat

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Mariana Ghena, Valentina Vrabie

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Galati