Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 643/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 643/2008
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Florescu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de petentul împotriva Încheierii nr. 4942 din 27 octombrie 2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba.
La apelul nominal se prezintă avocat pentru recurent, fiind lipsă intimata Trans.
Procedura de citare este îndeplinită.
Se constată că la dosar s-au depus din partea recurentului motivele de recurs iar din partea intimatei cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Avocatul recurentului nu se opune admiterii cererii formulată de societatea intimată.
Instanța deliberând, respinge cererea de amânare formulată de intimata Trans raportat la obligația de a judeca aceste cauze cu celeritate și în condițiile în care societatea, prin administrator, nu justifică temeinic această cerere.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul recurentului solicită admiterea recursului, anularea Încheierii nr. 4942/2008 pronunțată de judecătorul delegat la ORC A și înregistrarea de către ORC a hotărârii AGA la a doua convocare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține:
Prin Încheierea nr. 4942 din 27 octombrie 2008, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Albaa respins cererea formulată de, asociat al societății Trans având ca obiect înregistrarea actului adițional de modificare a actului constitutiv al societății comerciale astfel cum s-a hotărât în adunarea generală a asociaților ținută la 15 octombrie 2008.
Pentru a pronunța încheierea arătată, judecătorul delegat a reținut în esență că, modificările hotărâte de adunarea generală a asociaților nu sunt valide întrucât nu se bazează pe cvorumul deliberativ prevăzut de art. 192 alin. 2 și art. 193 alin. 3 precum și art. 226 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva încheierii asociatul a declarat recurs susținând că este nelegală și netemeinică întrucât hotărârea AGA s-a luat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 privind convocarea asociaților precum și a celor privind cvorumul constitutiv și cvorumul deliberativ.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.
Obligația de a cere înregistrarea în registrul comerțului a anumitor fapte juridice, operațiuni sau acte juridice referitoare la o societate comercială, la asociații săi sau la organismele sale interne, este imperativ prevăzută de art. 1, 20 și 22 din Legea nr. 26/1990. Nerespectarea acestei obligații atrage sancționarea celui vinovat conform art. 44 și 45 din aceeași lege.
În speță, asociatul s-a conformat imperativului legal, dar judecătorul delegat la Oficiul registrului comerțului a respins cererea pe motive ce nu țin de aplicarea Legii nr. 26/1990.
Într-adevăr, art. 8 din Legea nr. 26/1990 circumscrie competența judecătorului delegat de a exercita "controlul legalității operațiunilor efectuate de registrul comerțului." ceea ce înseamnă că este supusă controlului modalitatea în care funcționarii din cadrul oficiului de comerț au efectuat înregistrările în registru atât în privința înmatriculărilor cât și în privința mențiunilor sau radierilor.
În pofida îndeplinirii cerințelor privitoare la cuprinsul cererii și a depunerii anexelor doveditoare operațiunii decise de adunarea generală a societății comerciale, judecătorul delegat s-a erijat în judecătorul fondului cauzei și a respins cererea având ca obiect înregistrarea de mențiuni referitoare la modificări ale actului constitutiv, pe motive ce vizează chestiuni legate de legalitatea hotărârii luate de AGA a societății comerciale..
Cu alte cuvinte, judecata chestiunilor de fond, respectiv a acțiunilor în anularea sau în constatarea nulității unei hotărâri AGA având ca obiect modificarea actului constitutiv aparține tribunalului d e la sediul societății, iar procedura de urmat în asemenea situații este cea prevăzută de Legea nr. 31/1990.
Prin urmare, Legea nr. 26/1990 nu stabilește în competența judecătorului delegat atribuții referitoare la controlul pe fond al actelor juridice și/sau al operațiunilor hotărâte de adunarea generală a asociaților unei societăți comerciale, cum greșit a apreciat judecătorul delegat.
Așa fiind, recursul va fi admis urmând ca întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 7 și 8 Cod procedură civilă, să se modifice încheierea atacată în sensul că cererea va fi admisă și se va dispune înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor rezultate din actul modificator al actului constitutiv al " Trans".
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul formulat de petentul împotriva încheierii nr. 4942/27.10.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba și în consecință:
Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea formulată de petentul și dispune înregistrarea în Registrul Comerțului Aa H otărârii AGA nr. 1/15 oct 2008 în privința societății Trans SRL.
Un exemplar din prezenta se va comunica de îndată la ORC pentru a fi pusă în executare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.12.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.
Ex.3/23.12.2008
Jud fond -
Președinte:Eugenia FlorescuJudecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu, Doina Hârceagă