Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIE Nr. 68

Ședința publică de la 04 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cremenițchi Radu

JUDECĂTOR 2: Șfabu Traian

JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Camelia

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de "CV 91" I și împotriva încheierii nr. 5583 din 19.06.2007 din 15.08.2007 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul societății recurente și a recurentei și avocat apărătorul intimatei " " I, lipsă fiind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.

Procedura legal îndeplinită,

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la al 5-lea termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Avocat apărătorul recurenților depune la dosar concluzii scrise, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea încheierii pronunțată de judecătorul delegat la ORC I pentru nelegalitate și netemeinicie și pe fond solicită respingerea cererii, în sensul radierii mențiunilor înregistrate la Registrul Comerțului.

Susține apărătorul recurenților că, în ziua de 18.05.2007 acționarul a găsit în ziarul Evenimentul I un anunț conform căruia urma să aibă loc Adunarea Generală la sediul societății SC "". Aceasta a fost la data respectivă la locul desfășurării ședinței deoarece vroia să participe fiind și ea acționar, a sunat la interfon și nu i s-a dat drumul în incinta firmei, cu toate că a insistat de foarte multe ori, fără nici un răspuns. Prin declarația de martori depusă la dosar a dovedit că recurenta a fost în ziua respectivă prezentă la Adunarea Generală și faptul că i s-a restricționat accesul.

Apărătorul recurenților susține că, hotărârile adoptate în cadrul Adunării Generale și actele subsecvente sunt nereale, sunt întocmite cu rea credință, fără respectarea condițiilor Legii nr. 31/1990, motivând că, acționarii trebuie să-și exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari. Mai mult, procesul verbal întocmit este nelegal, nu există nimic conform cu realitatea, fiind adoptate hotărâri care o prejudiciază pe recurentă.

Față de aceste precizări și față de înscrisurile depuse la dosar solicită admiterea recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat apărătorul intimatei SC " "SA I solicită respingerea recursului ca nefondat, să se mențină ca fiind legală și temeinică încheierea nr. 5583 din 19.06.2007 dată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.

Susține apărătorul intimatei că, recurenta a contestat tot timpul aceste Adunări Generale ale societății, tot timpul a fost în conflict cu asociatul firmei, cu toate că votul ei este minoritar neavând nici o decizie deplină în societate.

Referitor la declarația extrajudiciară de martori depusă de recurentă la dosar, avocat apreciază că aceasta nu poate fi primită ca probă în dosar.

Față de aceste precizări și față de înscrisurile depuse la dosar solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Recurenta învederează instanței că în cei ani 8 ani de când este asociată în firmă, niciodată nu a fost convocată la aceste adunări generale, tot timpul a avut cunoștință de ele din anunțurile din ziarele locale.

Fiind interpelată recurenta învederează instanței că nu a solicitat anularea procesului verbal al adunării generale din data de 19 iunie 2007.

Declarându-se închise dezbaterile instanța rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului comercial d e față;

Prin încheierea nr.5583/19.06.2007 pronunțată de Tribunalul Iași - judecător delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași, s-a dispus:

Admite cererea de depunere și menționare acte așa cum a fost formulată și dispune menționarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor nr.3 din data de 18.05.2007, cu datele cuprinse în cererea de depunere și menționare acte.

Dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a următoarelor acte: Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor nr.3 din 18.05.2007.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea, legal timbrată, înregistrată sub nr.36372 din 14.06.2007 s-a solicitat menționarea în registrul comerțului a depunerii următoarelor acte: Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor nr.3 din data de 18.05.2007.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisurile menționate în opisul inclus în cererea de depunere și menționare acte pe baza cărora judecătorul delegat, constatând că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu dispozițiile art.331 și următ. din Codul d e procedură civilă, ale Legii nr.31/1990, ale Legii nr.26/1990, cu modificările și completările ulterioare, urmează a admite cererea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs 91 I și ca reprezentantă legală a societății și acționar al Alimentara 98 I, considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului se susține că recurenta s-a prezentat la data de 18.05.2007 la sediul companiei autonome unde era convocată ședința și cu toate acestea nu a fost primită în apartamentul unde trebuia să se țină adunarea, susținând că administratorul nu a vrut să o primească.

De asemenea consideră că încheierea recurată este lovită de nulitate întrucât convocatorul privind nu se referă la nici o majorare de capital social al societății în favoarea lui și nici nu se regăsesc în convocator celelalte puncte din procesul-verbal întocmit.

Se menționează că Legea 31/1990 prevede că: "ordinea de zi din convocare trebuie să corespundă cu procesul-verbal încheiat și hotărârea luată în ședință.

Se susține că între cele 3 acte există diferențe iar judecătorul delegat era obligat să verifice cele menționate și că recurenta nu a primit nici un act întocmit de administratorul la ședința care se pretinde că s-a ținut la data de 18.05.2007 ora 9 dimineața.

Față de aceste motive se solicită admiterea recursului.

Analizând motivele de recurs și conținutul înscrisurilor depuse în dosarul de fond ce a fost atașat de la. de pe lângă Tribunalul Iași, în contextul dispozițiilor art.331 Cod procedură civilă, ale Legii 31/1990 și ale Legii nr.26/1990, instanța de recurs constată că recursul este nefondat.

În susținerea acestei soluții, instanța de recurs a reținut că din înscrisurile depuse rezultă că ținută la care a avut loc la data de 18.05.2007 a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de Legea 31/1990 și ale Legii 26/1990, nefiind dovedită nulitatea acestei adunări, implicit a actelor emise în urma acesteia și care au constituit temeiul emiterii încheierii recurate, situație reținută de fapt și de drept și de judecătorul delegat de pe lângă de pe lângă Tribunalul Iași.

În concluzie, instanța de recurs va respinge recursul și va menține încheierea primei instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de CV 91 I și împotriva încheierii nr.5583 din 19.06.2007 a Judecătorului delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 4.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

18.II.2008.-

2 ex.-

Președinte:Cremenițchi Radu
Judecători:Cremenițchi Radu, Șfabu Traian, Gheorghiu Camelia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Iasi