Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 687/

Ședința publică din 07.05.2009

PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de petenta SC - SRL, jud. T, împotriva Încheierii nr. 4455/31.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș în dosar nr. 23676/2009, în contradictoriu cu intimatul ORC de pe lângă Tribunalul Timiș, având ca obiect recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. în reprezentarea petentei, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul petentei depune dovada achitării timbrului judiciar de 0,3 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.

Av., reprezentantul petentei recurente, solicită admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de înscriere mențiuni, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 4455/31.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Timiș în dosar nr. 23676/2009, a fost respinsă cererea de înregistrare așa cum a fost formulată și s-a respins înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la persoane împuternicite, cu datele cuprinse în cererea de înregistrare, dispunându-se publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a încheierii.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat a constatat că prin cererea înregistrată sub nr. 23676/27.03.2009 s-a solicitat înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv, cu privire la persoane împuternicite.

În susținerea cererii, au fost depuse înscrisuri pe baza cărora judecătorul delegat, a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele legale, deoarece potrivit art. 22 din Legea 85/2006 "În orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar".

Având în vedere că cererea nu a fost formulată de comitetul creditorilor, precum și faptul că nu există motive temeinice pentru înlocuire, în conformitate cu dispozițiile art. 331 și următoarele proc.civ. ale art. 204 alin. 4 din Legea 31/1990 modificată prin Legea nr. 441/2006, ale art. 6 și art. 14 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 359/2004 cu modificările și completările ulterioare, judecătorul delegat a respins cererea.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC - SRL, jud. T, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a încheierii atacate pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală, admiterea cererii de înregistrare mențiuni cu privire la înlocuirea lichidatorului voluntar și nu judiciar.

În motivare se arată că petenta se află în stare de dizolvare de la data de 25.04.2005, aflându-se astfel sub incidența Legii 31/1990 republicată și actualizată, nefiindu-i aplicabile dispozițiile Legii 85/2006, 359/2004 sau oricărei altei legi, așa cum în mod nelegal și abuziv tot încearcă în mod repetat să o introducă anumite persoane cu interese ascunse, care sunt în totală contradicție cu interesele reprezentanților sociali și cu dispozițiile prevăzute de titlul VII, cap. din Legea 31/1990, dispoziții care sunt aplicabile în soluționarea prezentei cauze.

Recurenta învederează faptul că societatea nu se află în stare de insolvență, că nu are niciun fel de datorie către nicio persoană fizică ori juridică și nici către organele financiare ale statului, lucru care reiese în mod clar și neechivoc din certificatele de atestare fiscală cu nr. 86756, respectiv 86758, ambele datate cu 23.10.2008, eliberate de către Primăria Mun. L, tocmai pentru toate aceste motive, prin Decizia Civilă irevocabilă nr. 498/26.03.2009 a Curții de Apel Timișoara, a fost admis și recursul recurentei împotriva încheierii cu nr. 1893/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, prin care a fost deschisă procedura insolvenței.

Recurenta apreciază faptul că încheierea judecătorului delegat este una netemeinică și nelegală, în cazul de față nu se impune o adunare a creditorilor, nefiind vorba despre un administrator judiciar, ci despre un lichidator voluntar, desemnat de către organele de conducere ale societății în baza dispozițiilor Legii 31/1990 și nu ale Legii 85/2006.

Diferența majoră dintre Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv Legea 31/1990, o reprezintă puterea conferită creditorilor în lumina noii legi a insolvenței, în timp ce în cazul lichidării voluntare puterea este conferită asociaților, a căror interes primează.

Mai mult decât atât, în baza Legii 31/1990, repartizarea activului între asociați se face de către un lichidator, acesta fiind de fapt mărul discordiei, că până în momentul de față, nu s-a găsit un lichidator care să-și exercite mandatul conform drepturilor și intereselor legitime ale recurentei, având astfel loc o succesiune de lichidatori în vederea efectuării lichidării și repartizării activului, ultimul lichidator desemnat formulând cererea de deschidere a insolvenței împotriva recurentei, fiind soluționată însă în mod irevocabil în favoarea acesteia.

Pentru aceste motive, recurenta arată că a formulat la ORC o cerere de înregistrare a hotărârii de înlocuire a lichidatorului voluntar și nicidecum judiciar, așa cum în mod total eronat a reținut judecătorul delegat.

Se arată faptul că în soluționarea prezentei cauze sunt aplicabile dispozițiile Legii 31/1990, care prevăd faptul că lichidatorii trebuie să-și exercite mandatul împreună cu organele de conducere, ba mai mult, sub controlul acestora, pentru că al lor interes îl reprezintă, ori în cazul de față, nu este pentru prima dată când se face confuzie, între lichidarea voluntară și lichidarea judiciară, lucru care aduce atingere și grave prejudicii intereselor reprezentanților legali ai societății recurente, ba mai mult decât atât, lasă loc de interpretare. Lichidarea voluntară are loc ca urmare a voinței și sub controlul acționarilor/asociaților unei companii ori societăți. În cadrul acestei proceduri, lichidatorul valorifică activele societății și distribuie sumele obținute către creditori, care în speță nu există, respectiv către proprietarii societății. Este un proces terminal, urmat de radierea societății.

Astfel cum s-a arătat la începutul motivelor prezentului recurs, data constatării dizolvării este 25.04.2005, ori lichidarea societății trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării, fiind astfel încălcate drepturile și interesele legitime, un motiv întemeiat de a cere înlocuirea lichidatorului, pentru a nu mai tergiversa toată această procedură.

În concluzie, recurenta arată că este sub incidența Legii 31/1990, că este o lichidare voluntară hotărâtă de organele sale reprezentative, că nu se află în insolvență, că nu este sub incidența Legii 85/2006 și că nu este nevoie de nicio adunare ori comitet al creditorilor pentru înlocuirea lichidatorului, care nu este unul judiciar, ci unul voluntar.

Examinând recursul formulat, conform motivelor de recurs, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:

Judecătorul delegat a reținut în mod greșit starea de fapt, aplicând astfel în mod greșit dispozițiile Legii 85/2006 la o situație care nu este reglementată de acest act normativ.

Astfel, petenta SC "-- " SRL nu se află în insolvență conform Legii 85/2006, astfel cum eronat a reținut judecătorul delegat, ci se află în lichidare voluntară, potrivit Legii 31/1990. În consecință, pentru înlocuirea lichidatorului, nu este nevoie de îndeplinirea niciunei proceduri speciale prevăzute de Legea 85/2006, privind procedura insolvenței, ci, conform art. 262, alin. 1 din Legea 31/1990, doar de voința asociaților societății aflată în lichidare voluntară, voință manifestată prin hotărâre AGA sau, după caz prin hotărârea asociatului unic.

În cauză, prin Hotărârea din data de 26.03.2009, în calitate de asociat unic al SC "-- " SRL, a hotărât revocarea din funcția de lichidator a Cabinetului Individual de Insolvență și numirea în calitate de lichidator a Cabinetului Individual de Insolvență, astfel că cererea de efectuare a cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului este pe deplin justificată și trebuie admisă.

În consecință, se va admite recursul formulat de petenta SC "-- " SRL împotriva încheierii judecătorului delegat și aceasta va fi modificată în totalitate, în sensul că va fi admisă cererea de efectuare de mențiuni în registrul comerțului cu privire la persoane împuternicite și anume revocarea din funcție a Cabinetului Individual de Insolvență și numirea ca lichidator a Cabinetului Individual de Insolvență.

Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, întrucât nu au fost solicitate.

În baza art. 6, alin. 6 din Legea 26/1990, un exemplar al prezentei decizii va fi comunicat la ORC, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de petenta SC "- " SRL împotriva Încheierii nr. 4455/31.03.2009 pronunțată de judecătorul delegat la ORC, pe care o modifică în totalitate, în sensul că admite cererea formulată de petenta SC "- " SRL pentru efectuarea de mențiuni în registrul comerțului cu privire la persoane împuternicite (înlocuirea lichidatorului).

Fără cheltuieli de judecată.

Dispune comunicarea unui exemplar al prezentei decizii la ORC, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 07.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

DR.

GREFIER

RED./19.05.2009

TEHNORED. /19.05.2009

3 ex./1 com.

Prima instanță- Tribunalul Timiș

Judecător delegat la ORC T-

Se comunică 1 ex. la ORC

Președinte:Dorin Ilie Țiroga
Judecători:Dorin Ilie Țiroga, Cătălin Nicolae Șerban

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 687/2009. Curtea de Apel Timisoara