Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 742/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIA NR.742/R-COM

Ședința publică din 19 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru

- - JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță

- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola

- -- - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de domiciliat în Pitești, B-dul -, -.A,.11, județul A, împotriva încheierii nr.2118 din 18 martie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr.44153/2008, intimată fiind SC GRUP SRL cu sediul în,-, județul

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru recurent, lipsă fiind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei potrivit chitanței nr.-/26.05.2009 (fila 55 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei după care apărătorul recurentului precizează că nu are de formulat cereri prealabile.

Instanța constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat având cuvântul pentru recurentul, susține oral motivele de recurs așa cum au fost precizate în scris la dosar, solicitând admiterea lui, casarea încheierii pronunțată de judecătorul delegat la și trimiterea cauzei spre rejudecare. Nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Constată că, prin încheierea nr.2118 din 18.03.2009 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Argeșa fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul; a fost admisă cererea de înregistrare mențiuni nr.51262 din 14.08.2007 formulată de SC GRUP SRL și a fost dispusă înregistrarea în registru a mențiunilor cuprinse în Hotărârea AGA din 8.08.2007 a SC GRUP SRL.

Pentru a decide astfel,judecătorul delegata constatat că la 24.08.2007 a fost înregistrată cererea formulată de SC GRUP SRL prin, prin care a solicitat să fie înregistrate și operate în registru, mențiunile cuprinse în Hotărârea AGA din 8.08.2007; că prin încheierea judecătorului delegat nr.6939 din 17.08.2007 a fost admisă în parte cererea și autorizată înregistrarea art.3 și art.6 din hotărâre, fiind respinsă înregistrarea art.1, 2, 4 și 5 din aceeași hotărâre; că prin decizia nr.547/R-C /23.05.2008 a Curții de APEL PITEȘTIa fost casată încheierea și trimisă cauza spre rejudecare; că după reînvestirea cu soluționarea cererii, la 9 iulie 2008, judecătorul delegat a dispus suspendarea soluționării cererii, iar în fața curții de apel, în dosarul de recurs împotriva încheierii de suspendare, la 25.07.2008, asociatul a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii, invocând faptul că părțile au încheiat o tranzacție prin care au pus capăt neînțelegerilor existente că, totodată, potrivit art.6.1 din contractul de cesiune părți sociale, timp de 3 ani de la data semnării contractului acesta ocupă funcția de președinte al consiliului de administrație, iar hotărârile trebuie să fie adoptate cu unanimitate de voturi și că el este administrator sechestru judiciar al bunurilor mobile și imobile ale societății.

Judecătorul delegat a mai constatat că prin decizia nr.842/R-C/26.09.2008 a Curții de APEL PITEȘTI au fost admise recursurile și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Oficiul Registrului Comerțului.

Analizând cererea, după casarea cu trimitere,judecătorul delegata constatat că Hotărârea AGA din 8.08.2007 este emisă legal, sub aspect formal, și că sunt nefondate pretențiile intervenientului.

La 8.04.2009, a declarat recurs, criticând soluția judecătorului delegat ca nelegală.

Se susține că intervenientul nu a fost niciodată citat pentru a-și susține cererea de intervenție.

La 26 mai 2009, în termen legal, și-a completat motivele de recurs, criticând încheierea judecătorului delegat și pe fond, arătând că aceasta este nelegală.

Deși legal citată, intimata SC GRUP SRL nu a depus întâmpinare.

Recursul este fondat.

Situația de fapt. Verificând practicaua încheierii nr.2118/18.03.2009, curtea constată că nu a fost citat ca intervenient în litigiu, deși în considerentele încheierii se analizează cererea de intervenție în interes propriu formulată de acesta.

În practica se menționează faptul că avocatul a fost prezentă, însă ca reprezentantă a SC GRUP SRL, prin.

II.În drept, potrivit regulilor art. 46 alin. 2 din Legea nr. 31/1990,în cazul în care au fost formulate cereri de intervenție, judecătorul va cita intervenienții și se va pronunța asupra cererilor acestora în condițiileart. 49și următoarele din Codul d e procedură civilă, nefiind aplicabile dispozițiileart. 335din Codul d e procedură civilă.

De asemenea, potrivit art. 335. pr. civ.dacă cererea, prin însuși cuprinsul ei sau prin obiecțiile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanța o va respinge.

III.Judecata.

Curtea constată că, deși textul art.46 alin.2 din Legea nr.31/1990, obligă judecătorul delegat să citeze pe intervenient, în speță, a fost omisă citarea intervenientului, astfel că au fost încălcate dispozițiile art.85 Cod pr.civilă, potrivit căruia judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.

În speță, regula art.46 alin.2 din Legea nr.31/1990 constituie o derogare de la textul art.335 Cod pr.civilă, astfel că intervenientul trebuia să fie citat.

Văzând și dispozițiile art.105 alin.2 Cod pr.civilă, ca și regula art.304 pct.5 și art.312 alin.3 Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va casa încheierea judecătorului delegat și se va trimite cauza spre rejudecare la ORC

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de, domiciliat în Pitești, B-dul -, -.A,.11, județul A, împotriva încheierii nr.2118 din 18 martie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, în dosarul nr.44153/2008, intimată fiind SC GRUP SRL cu sediul în,-, județul

Casează încheierea judecătorului delegat și trimite cauza spre rejudecare la ORC

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

07.07.2009

Red.DV

EM/4 ex.

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Fabiola

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 742/2009. Curtea de Apel Pitesti