Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 744/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA NR.744/R-COM
Ședința publică din 19 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
- - - JUDECĂTOR 4: Fabiola
- -- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de SP cu sediul în Rm.V, str.G-ral, -.G,.2, județul V, împotriva încheierii nr.250 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.584/2009, intimată fiind SC COLOR SRL cu sediul în Rm.V, Calea lui nr.111,.4,.C,.13, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța analizând înscrisurile de la dosar, constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea de înscriere mențiuni înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sub nr.584 din 09.01.2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vas olicitat numirea unui lichidator în condițiile art.237 alin.7 din Legea nr.31/1990, republicată, pentru SC COLOR SRL Rm.V, societate dizolvată potrivit disp.art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, constatată prin sentința nr.1220/P/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Prin încheierea nr.250/20.01.2009, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlceaa admis cererea formulată de DGFP V și a dispus înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunii privind numirea în calitate de lichidator pentru COLOR SRL, a SP Rm.V, înscris în registrul practicienilor în insolvență sub nr. 0182.
Prin aceeași încheiere, s-a stabilit remunerația lichidatorului la suma de 20 lei, aceasta urmând a fi plătită din averea debitoarei sau, în lipsa acesteia, din fondul de lichidare constituit potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
S-a dispus comunicarea încheierii lichidatorului numit, publicarea acesteia pe pagina de internet a ONRC și afișarea la sediul Registrului Comerțului, potrivit art.237 alin.71din Legea nr.31/1990, republicată.
În considerentele încheierii, judecătorul delegat a reținut că sunt îndeplinite cerințele legale, în temeiul art.din Legea nr.26/1990, republicată, privind Registrul Comerțului, art.237 alin.7, art.252 alin.1 lit.b și urm. din Legea nr.31/1990, republicată, privind societățile comerciale.
Împotriva încheierii de mai sus, în termen legal, a formulat recurs lichidatorul SP Rm.V, criticând- parțial pentru nelegalitate, conform art.3041Cod pr.civilă, sub aspectul cuantumului derizoriu al onorariului acordat, solicitând admiterea recursului și modificarea încheierii, în sensul acordării unui onorariu de 2000 lei.
În motivarea recursului, se arată că nu se cunosc criteriile avute în vedere la stabilirea onorariului de lichidator, însă acesta nu are un corespondent real în cheltuielele ce se vor efectua cu lichidarea societății, având în vedere că o lichidare durează cel puțin un an, până la data la care se dispune radierea, având în vedere declarațiile și deconturile lunare și trimestriale pe care trebuie să le depună lichidatorul, declarații care necesită consumabile, precum și timpul alocat întocmirii și depunerii acestor declarații; în plus, se impune verificarea actelor contabile, întrunirea adunării creditorilor, precum și alte operațiuni specifice lichidării.
Recursul formulat de lichidator este fondat.
Din considerentele încheierii atacate, nu rezultă care au fost criteriile pentru care judecătorul delegat a stabilit remunerația lichidatorului la suma de 20 lei, nu se precizează dacă această sumă reprezintă o remunerație lunară sau pentru întreaga operațiune de lichidare, sub acest aspect încheierea fiind practic nemotivată.
În lipsa motivării, în sensul celor de mai sus, nu se poate exercita controlul judiciar, astfel că, potrivit disp.art. 312 alin.1,2 și 3 Cod.pr.civilă, se va admite recursul, se va casa încheierea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la judecătorul delegat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SP cu sediul în Rm.V, str.G-ral, -.G,.2, județul V, împotriva încheierii nr.250 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.584/2009, intimată fiind SC COLOR SRL cu sediul în Rm.V, Calea lui nr.111,.4,.C,.13, județul
Casează încheierea de mai sus și trimite cauza spre rejudecare la judecător delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
ex.
8.07.2009
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță, Fabiola