Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 745/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 745/

Ședința publică din 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului promovat de - - Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în municipiul M C,-, jud. H, împotriva Încheierii nr. 3677 din 23 iunie 2008, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural scutit de plata taxei de timbru.

În raport de actele existente la dosar și față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța a reținut cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin încheierea nr. 3677 din 23 iunie 2008, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghitaa dispus radierea din registrul comerțului a SC - SRL, temeiul de drept fiind art.31 alin.5 din Legea nr.359/2004, reținându-se în fapt că societatea a fost dizolvată și nu s-a solicitat numirea unui lichidator în termen de 6 luni de la pronunțarea încheierii de dizolvare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DGFP H solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de radiere formulată de ONRC întrucât radierea acestei societăți are ca efect dispariția acesteia ca subiect de drept titulară de drepturi și obligații și conduce implici la imposibilitatea DGFP ca reprezentant al statului de a recupera creanțe importante de la această societate.

Se arată în continuare că încheierea de dizolvare nu i-a fost comunicată cu toate că avea interes astfel că nu poate fi stabilită cu exactitate data de la care începe să curgă termenul de 6 luni, termen în care avea posibilitatea să solicite numirea unui lichidator, cu atât mai mult cu cât prin art.3 și alin.4 al art.31 din Legea nr.359/2004 cererea persoanei interesate pentru numirea unui lichidator este condiționată expres de lipsa numirii în termen de 6 luni a lichidatorului de către reprezentantul persoanei juridice dizolvate. Până când nu expiră termenul de 6 luni persoana interesată nu poate solicita numirea lichidatorului pentru că nu se îndeplinește condiția lipsei numirii lichidatorului de către reprezentantul firmei.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recursa invocate și în limitele prev. de art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin încheierea recurată s-a dispus radierea din registrul comerțului a SC. - SRL, temeiul de drept fiind art.31 alin.5 din Legea nr.359/2004, reținându-se în fapt că societatea a fost dizolvată și nu s-a solicitat numirea unui lichidator în termen de 6 luni de la pronunțarea încheierii de dizolvare.

Potrivit disp.art.31 alin.3 din Legea nr.359/2004 "în termen de 6 luni de la data pronunțării încheierii de dizolvare prev. de art.30 alin.2 sau după caz de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia, reprezentantul legal al persoanei juridice are obligația numirii și înregistrării în registrul comerțului a lichidatorului.

Potrivit alin.4 din același articol dacă nu există reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termenul prevăzut la alin.3, la cererea oricărei persoane interesate, judecătorul delegat numește un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare".

5 al aceluiași articol prevede: " că dacă în termenul prevăzut la alin.3 judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în condițiile alin.4 persoana juridice se radiază din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea ONRC".

Prin toate aceste dispoziții legiuitorul a urmărit preîntâmpinarea sustragerii debitorilor de la plata unor obligații către creditori descriind procedura care trebuie parcursă de către fiecare persoană interesată, creditoarea recurentă încadrându-se așadar în categoria "persoană interesată". În raport de această procedură orice creditor diligent inclusiv recurenta avea posibilitatea să preîntâmpine radierea societății debitoare și să procedeze la recuperarea creanțelor.

Recurenta nu a făcut dovada că a formulat cerere pentru numirea unui lichidator de către judecătorul delegat în termenul prevăzut de art.31 alin.3 și în lipsa unei astfel de cereri în mod temeinic și legal judecătorul delegat a dispus radierea societății din registrul comerțului. Nici susținerile recurentei în sensul că nu a avut cunoștință de dizolvarea societății nu pot fi apreciate ca fiind fondate în condițiile în care încheierea de dizolvare a societății se înregistrează în registrul comerțului și se publică pe pagina de internet a ONRC și se comunică Ministerului Finanțelor Publice, la Agenția Națională de Administrare Fiscală, toate aceste înscrieri și comunicări având drept scop opozabilitatea față de terți a încheierii de dizolvare.

Față de cele prezentate mai sus, instanța de control găsește recursul ca nefondat și în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de - - Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu sediul în municipiul M C,-, jud. H, împotriva Încheierii nr. 3677 din 23 iunie 2008, pronunțată de judecătorul delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 Octombrie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehn.

2 exemplare

13.10.2008

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 745/2008. Curtea de Apel Tg Mures